„Natura și Turnu Roșu nu sunt coșul de gunoi al nimănui”. Primăria caută autorul unei depozitări ilegale de deșeuri

Știri din Județ

Publicitate
Primăria comunei Turnu Roșu anunță că a demarat verificări pentru identificarea persoanei care a abandonat deșeuri pe un teren din localitate, după ce un cetățean a semnalat situația și a transmis imagini autorităților.

Reprezentanții administrației locale au mulțumit persoanei care a dat dovadă de spirit civic și au condamnat ferm astfel de fapte, subliniind că abandonarea deșeurilor în natură sau pe terenuri publice și private nu va fi tolerată.

Potrivit Primăriei Turnu Roșu, au fost dispuse verificări ale înregistrărilor de pe camerele de supraveghere, iar autoritățile beneficiază și de sprijinul organelor de cercetare pentru identificarea făptuitorului.

„Primăria Turnu Roșu nu tolerează asemenea conduită”, au transmis reprezentanții instituției, precizând că persoana responsabilă va fi sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege.

Totodată, administrația locală a lansat un apel direct către autorul faptei, invitându-l să își ridice cât mai repede deșeurile abandonate.

„Dacă printre urmăritorii paginii noastre se regăsește autorul, îi transmitem că îl invităm să-și strângă rapid gunoiul de acolo. Natura și Turnu Roșu nu sunt coșul de gunoi al nimănui”, au mai transmis reprezentanții Primăriei.

Autoritățile au anunțat că vor reveni cu informații pe măsură ce ancheta avansează și că identificarea și sancționarea celor care poluează mediul rămâne o prioritate pentru administrația locală.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri