Sala Transilvania intră într-o nouă etapă de modernizare: 48 de firme vor contractul de peste 50 de milioane de lei

Știri din Județ

Publicitate
Consiliul Județean Sibiu a primit 10 oferte, depuse de asocieri care reunesc 48 de firme, pentru contractul de eficientizare energetică a Sălii Transilvania. Proiectul are o valoare estimată de 50,5 milioane de lei, inclusiv TVA, iar ofertele vor intra în etapa de evaluare, care ar urma să dureze aproximativ trei luni.

Liderii asocierilor care au depus oferte sunt Conlan, Tobimar Construct, Decorint, Con-A Operations, Structo Trading, Deco Rom, Total NSA AG Construct, Terusa Build, Novarion DMX Construction și Max Business Struct.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, spune că numărul mare de companii interesate poate aduce un avantaj pentru proiect.

„Ne bucură numărul mare de companii interesate de acest contract, cu o valoare estimată de peste 50 de milioane de lei, deoarece concurența generează calitate și prețuri competitive. Marcăm încă o etapă importantă în implementarea acestui proiect, care va aduce un plus de confort spectatorilor și sportivilor ce se vor antrena și vor participa la competițiile organizate în cea mai mare sală de sport din județul nostru”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit

Anunțul de licitație a fost publicat atât în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cât și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Termenul inițial pentru depunerea ofertelor, stabilit pentru 26 iunie, a fost prelungit până în 7 iulie, pe fondul interesului ridicat din partea companiilor de construcții.

Consiliul Județean Sibiu a organizat și o vizită la Sala Transilvania pentru operatorii economici interesați de contract. Lucrările vor fi finanțate cu fonduri nerambursabile obținute prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.

Ce lucrări sunt prevăzute

Proiectul de eficientizare energetică include înlocuirea suprafețelor vitrate exterioare, a sistemelor de încălzire, a instalațiilor electrice și a celor de alimentare cu apă și canalizare.

De asemenea, la Sala Transilvania vor fi montate panouri solare pentru prepararea apei calde și un sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 80 kW.

Confortul spectatorilor și al sportivilor ar urma să fie îmbunătățit prin instalarea unui nou sistem de climatizare. Acesta va include două chilere de câte 250 kW și o centrală de tratare a aerului, destinată terenului de joc, holurilor, vestiarelor și spațiilor administrative.

Sisteme moderne de siguranță

Potrivit Consiliului Județean Sibiu, Sala Transilvania va beneficia, în premieră, de sisteme complete de detecție, semnalizare și stingere a incendiilor, supraveghere video integrală, control al accesului și un sistem modern de management integrat al clădirii.

Sala Transilvania este cea mai mare sală de sport din județ și găzduiește competiții sportive, antrenamente și evenimente cu public numeros.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri