Primii 3 kilometri de asfalt au fost așternuți pe DJ 106G. Lucrările dintre Apoldu de Jos și Dealul Bogatului avansează

Știri din Județ

Publicitate
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 106G înregistrează progrese importante, după ce primii trei kilometri de asfalt au fost deja așternuți pe tronsonul dintre localitățile Gusu și Dealul Bogatului. Anunțul a fost făcut de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, care a prezentat stadiul investiției derulate pe unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din județ.

Potrivit acesteia, lucrările continuă într-un ritm susținut, iar echipele din teren desfășoară simultan mai multe operațiuni necesare modernizării complete a drumului.

Pe lângă turnarea stratului de asfalt, constructorul execută lucrări de consolidare a drumului și amenajare a sistemelor de drenaj, iar circulația se desfășoară deja pe unul dintre cele trei poduri noi realizate în cadrul proiectului.

În localitățile Gusu și Ludoș sunt pregătite terenurile pentru amenajarea viitoarelor trotuare și a podețelor de acces către gospodării, investiții care vor contribui la creșterea confortului și siguranței locuitorilor.

La finalizarea lucrărilor, tronsonul DJ 106G Apoldu de Jos – Ludoș – Gusu – Dealul Bogatului va beneficia de:

  • un carosabil complet modernizat;
  • supralărgiri în curbe pentru creșterea siguranței rutiere;
  • parapeți de protecție;
  • semnalizare rutieră nouă;
  • patru stații de autobuz acoperite, destinate navetiștilor.

Valoarea totală a investiției este de 76,4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, împreună cu contribuția Consiliului Județean Sibiu.

„Continuăm să investim în infrastructura județului, pentru ca fiecare comunitate să fie mai bine conectată, iar oamenii să circule în condiții mai bune și mai sigure”, a transmis Daniela Cîmpean.

Modernizarea DJ 106G reprezintă o investiție strategică pentru vestul județului Sibiu, îmbunătățind legătura dintre localitățile Apoldu de Jos, Ludoș, Gusu și Dealul Bogatului și oferind condiții mai bune de circulație atât pentru locuitori, cât și pentru transportul local și regional.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri