Sibienii sunt invitați joi, 16 iulie, la o nouă serie de conferințe din cadrul proiectului „Up Society”, eveniment care aduce în prim-plan teme de interes pentru comunitate și dezvoltarea culturală a orașului. Întâlnirile vor avea loc la CineGOLD, în Promenada Mall Sibiu, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Prima conferință este programată de la ora 17:00 și poartă titlul „Sibiul și Sufletul Comunității”. Dezbaterea va porni de la întrebarea „Ce ne mai unește ca oameni?”, iar invitații care vor aborda această temă sunt Cătălina Costache, director executiv al Fundației „Polisano”, și Ioana Corman, psiholog.
De la ora 18:30, participanții sunt invitați la cea de-a doua conferință, „Sibiul Cultural European – Cum transformăm cultura într-un motor permanent de dezvoltare?”. Invitatul acestei sesiuni este Vicențiu Rahău, director creativ al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va vorbi despre rolul culturii în dezvoltarea pe termen lung a orașului și despre valorificarea potențialului cultural al Sibiului.
Evenimentele fac parte din proiectul „Up Society”, organizat de Asociația Evenimentul Sibian și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității 2026.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la cele două dezbateri, accesul fiind gratuit, în limita locurilor disponibile.





