Un motociclist în vârstă de 30 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs la intersecția străzilor Salinelor și Mihai Eminescu din Ocna Sibiului. Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu.
Potrivit primelor cercetări ale polițiștilor, un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Șura Mică, conducea un autoturism pe strada Salinelor. La intersecția cu strada Mihai Eminescu, acesta nu s-ar fi asigurat în momentul efectuării unui viraj la stânga și a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de localnicul de 30 de ani.
La locul accidentului a intervenit un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Motociclistul era politraumatizat și prezenta traumatisme la nivelul membrelor inferioare, precum și un traumatism cranio-facial.
După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Traficul rutier în zonă nu este afectat.




