ACoR pregătește un sistem GIS pentru comunele din România. Proiectul, discutat la Sibiu, va fi finanțat prin Granturile Norvegiene

Știri din Județ

Sibiul a găzduit, în perioada 26–28 iulie 2026, ședința Comitetului Operativ al Asociației Comunelor din România (ACoR), reuniune în cadrul căreia au fost analizate principalele provocări ale administrației publice din mediul rural și a fost conturată una dintre cele mai importante inițiative de digitalizare dedicate comunelor din România. Proiectul vizează dezvoltarea unui sistem informatic GIS care să ofere autorităților locale o bază solidă pentru luarea deciziilor și pregătirea investițiilor.

Întâlnirea s-a desfășurat în contextul pregătirii strategiei pentru implementarea unui program complex finanțat prin Granturile Norvegiene, în care ACoR va avea rolul de Autoritate de Management. Inițiativa este dezvoltată în parteneriat cu Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS) și Centrul Național de Cartografie (CNC).

Un sistem GIS pentru decizii bazate pe date reale

Tema centrală a reuniunii de la Sibiu a fost identificarea, împreună cu reprezentanții Centrului Național de Cartografie, a unui set integrat de date care va sta la baza unui Sistem Informațional Geografic (GIS) organizat pe straturi tematice.

Noul instrument va reuni într-o singură platformă informații despre teritoriu, patrimoniu, infrastructură și populație, oferind administrațiilor locale posibilitatea de a fundamenta deciziile administrative pe date complete și actualizate, precum și de a pregăti mai eficient proiectele de investiții.

Potrivit ACoR, proiectul răspunde unei probleme majore din administrația locală: deși informațiile există, acestea sunt în prezent dispersate între diferite instituții și sunt stocate în formate incompatibile, ceea ce îngreunează planificarea și dezvoltarea comunităților rurale.

Proiect-pilot pentru aproximativ 150 de comune

Vicepreședintele ACoR, Valentin Ivan, a precizat că proiectul va fi implementat, într-o primă etapă, în aproximativ 150 de comune din toate regiunile țării, obiectivul fiind ca, pe termen lung, toate administrațiile locale din România să beneficieze de astfel de instrumente digitale.

În urma implementării acestui proiect pentru aproximativ 150 de comune din toate regiunile țării, ne dorim ca fiecare primar și fiecare consiliu local din România să aibă la dispoziție instrumente moderne pentru a gestiona eficient resursele comunității. Un sistem GIS bine structurat înseamnă comunități mai bine conectate, decizii bazate pe date concrete și proiecte de investiții pregătite la cele mai înalte standarde”, a declarat Valentin Ivan.

Temele analizate pentru viitoarea cerere de finanțare

Pe parcursul reuniunii de la Sibiu, reprezentanții ACoR au lucrat la definirea elementelor-cheie care vor fi incluse în cererea de finanțare a proiectului.

Printre principalele teme analizate s-au numărat:

  • stabilirea categoriilor și straturilor de date care vor fi integrate în platforma GIS;
  • identificarea grupurilor vulnerabile și defavorizate care vor putea beneficia de măsurile incluse în proiect;
  • definirea infrastructurii critice și a rețelelor de utilități ce vor fi cartografiate;
  • modalitățile prin care datele colectate vor contribui la accelerarea dezvoltării economice și sociale a comunităților locale.

Problemele comunelor, pe agenda ACoR

În a doua parte a ședinței, membrii Comitetului Operativ au analizat principalele probleme cu care se confruntă comunele din România și administrațiile locale, stabilind direcțiile de acțiune și demersurile instituționale pe care Asociația Comunelor din România le va urma în perioada următoare.

Prin această inițiativă, ACoR își propune să contribuie la modernizarea administrației publice locale și la crearea unui sistem unitar de gestionare a datelor, care să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților rurale din România.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri