„Bombă cu ceas” în farfuriile turiștilor de la Bâlea Lac. ANPC a lăsat prăpăd în rândul comercianților, cu amenzi record și activități oprite!

Știri din Județ

Publicitate
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au descins în data de 31 iulie în zona montană Bâlea Lac, unde au verificat la pas operatorii economici din domeniul comerțului, al alimentației publice și al serviciilor de cazare.

În urma controalelor, inspectorii au aplicat 54 de amenzi contravenționale în valoare totală de peste 300.000 de lei, la care se adaugă 35 de avertismente. Potrivit comunicatului publicat pe site-ul ANPC, verificările au vizat mărfuri de peste 135.000 de lei, dintre care produse neconforme de peste 28.000 de lei au fost oprite definitiv de la comercializare, iar altele în valoare de 42.000 de lei au fost blocate temporar. Pentru un operator economic s-a dispus și oprirea activității până la remedierea deficiențelor.


Neregulile constatate de comisari arată abateri grave de la siguranța alimentară și normele de informare. Inspectorii au găsit alimente expirate, carne și lactate lăsate direct în bătaia soarelui la temperatura mediului ambiant, precum și carne cu depuneri mari de gheață, semn clar al alterării calității.

În plus, comercianții foloseau aparate frigorifice murdare, pline de rugină și gheață, cântare fără verificare metrologică și vindeau produse fără etichete, prețuri sau date despre producător și alergeni. Nici spațiile de cazare nu au scăpat netaxate, fiind depistate lipsuri majore în informarea turiștilor privind tarifele, facilitățile și mapele cu date utile.

Sursa foto: Argespress.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri