Un incident petrecut ieri, 5 august, pe Transfăgărășan, chiar în apropierea bazei Salvamont Argeș de la Cota 2000, a readus în prim-plan o discuție aprinsă despre educația ecologică și respectul față de natură. Un turist din București a fost surprins de alți trecători în timp ce desena pe o stâncă de pe marginea drumului montan. Imaginile care au documentat întregul episod au fost făcute publice de către Cristian Toma, din cadrul Serviciului Salvamont Argeș, în dorința de a trage un semnal de alarmă asupra comportamentului iresponsabil al unor vizitatori.
Incidenrul s-a petrecut când un alt turist, aflat întâmplător în zonă, s-a oprit și i-a atras atenția turistului că gestul său nu este în regulă și că natura trebuie protejată. Reacția bărbatului a fost una de sfidare. Vizibil deranjat de observație, acesta a ridicat din umeri, replicând sec: „Este o stâncă.” Ulterior, și-a continuat nestingherit desenul, ignorând complet apelul la bun-simț al celui de lângă el.
Autoritățile au demarat verificări pentru identificarea făptașului
Incidentul a devenit rapid viral, determinând intervenția autorităților, care au anunțat că vor lua măsurile legale care se impun în urma acestui act de vandalism.
Conform unui comunicat emis de Poliția din județul Argeș: „”La data de 5 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi intervenit asupra unor formațiuni stâncoase, din zona Transfăgărășan, prin realizarea unui desen[…]”-relatează Antena3.ro
Mai mult, situația nu a rămas doar în atenția polițiștilor. Reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș au fost, de asemenea, informați. Cele două instituții au demarat verificări în comun pentru a identifica persoana bănuită de comiterea faptei și pentru a aplica sancțiunile legale.
Un gest, două tabere: Opinia publică, profund divizată
Momentul, relatat rapid în mediul online alături de materialele publicate de reprezentantul Salvamont Argeș, a stârnit un val uriaș de reacții, împărțind opinia publică în două tabere complet opuse. O parte a internauților a considerat că gestul este inofensiv, iar ceilalți internauți, o majoritate covârșitoare a blamat atitudinea turistului, acuzându-l de vandalism și lipsă de educație.
Câteva dintre comentariile postate de internauți la postarea publicată de către Toma Cristian:
„Sper din tot sufletul ca persoana respectivă sa fie amendata maxim conform legilor în vigoare. Desenele sau graffiti-ul pe stânci și monumente naturale reprezintă o formă de vandalism care degradează ireversibil patrimoniul geologic și peisagistic. Această faptă distruge aspectul natural al rocilor, afectează ecosistemele locale și poate constitui o contravenție sau o infracțiune de distrugere, în funcție de regimul zonei protejate.”
„Comentarii rele doar la cei care nu au cunoscut dragostea adevărată!…când iubești nu prea mai ții cont de ce faci!….nu e bine ce a făcut omul,dar ,noi astiailalti,facem bine ce facem?….in general!….eu sper ca Ana sa îl înțeleagă cat de mult o iubește!…cat de frumos sa fi iubit si sa te iubească cineva…de la mine un chiar dacă se supăra tizul meu ,..hai sa nu mai fim rai ,ca iubirea adevărată,e rara,…nu a omorât pe nimeni!…de la mine ,un mare Da!”
„Sancțiune, pe măsura nesimțirii. În capul lui sunt sigur că trece drept o dovadă de ”simțire”, o manifestare exterioară a iubirii pentru nefericita destinatară, Anna. Moamăă, câți idioți!”
„Anna ține-ți prostul acasă!”
„Muntele nu are nevoie de semnătura noastră”
Dincolo de dezbaterile din mediul online, mesajul iubitorilor de munte și al salvamontiștilor rămâne clar: „nu este doar o stâncă”.
„[…]Doar că nu este doar o stâncă. Este un munte pe care îl împărțim cu toții, un peisaj pe care mii de oameni vin să îl vadă exact așa cum l-a lăsat natura. Ce pentru unul e un moft de câteva minute, pentru munte rămâne o urmă care nu dispare ușor. Muntele nu are nevoie de semnătura noastră. Are nevoie să îl lăsăm curat pentru cei care vin după noi. Hai să fim genul de oameni care iau atitudine, nu care întorc capul[…]”- a transmis Cristian Toma pe pagina sa oficială de facebook
Sursa foto: Toma Cristian




