Clubul Sportiv KIDS ACRO DANCE SIBIU by Andreea Baștea a deschis înscrierile pentru anul școlar 2026–2027. Copiii pot participa la programe de inițiere și dezvoltare fizică, iar cei care își doresc să avanseze pot urma un parcurs orientat spre performanță în gimnastică sau acrodance.
Clubul se adresează atât copiilor care vor să facă mișcare și să își dezvolte flexibilitatea, coordonarea și încrederea, cât și celor care descoperă pe parcurs pasiunea pentru acest sport și vor să participe la competiții.

Grupe pentru copii începând cu vârsta de doi ani
Activitatea începe cu programul Baby Gym, destinat copiilor cu vârste între 2 și 4 ani. Grupele de gimnastică și acrodance sunt deschise copiilor de la vârsta de 4 ani.
Pentru anul școlar 2026–2027, clubul pregătește și o nouă grupă de gimnastică de performanță pentru fete cu vârste între 6 și 7 ani. Admiterea în această grupă se va face pe baza unor probe.
Copiii nu trebuie să știe încă de la început ce își doresc să obțină din practicarea sportului. Ei pot veni pentru mișcare și dezvoltare, iar dacă descoperă că își doresc mai mult, pot continua într-un program orientat spre performanță.

Pregătire coordonată de personal calificat
Antrenamentele sunt coordonate de un profesor calificat, cu gradul didactic I, alături de instructori calificați și foști gimnaști de performanță.
Andreea Baștea, profesorul fondator, are o experiență de peste 25 de ani în domeniu. KIDS ACRO DANCE Sibiu este afiliat Federației Române de Gimnastică. Pentru sportivii care aleg performanța, pregătirea continuă și în timpul vacanțelor, prin cantonamente de vară destinate perfecționării elementelor tehnice.
„Ne dorim ca fiecare copil să găsească la noi ceea ce are nevoie în etapa în care se află. Pentru unii, sportul înseamnă pur și simplu mișcare și bucurie. Pentru alții, poate deveni o pasiune și, mai departe, un drum către performanță. Important este să aibă posibilitatea de a evolua”, au transmis reprezentanții clubului.
Cum se fac înscrierile
Părinții interesați pot solicita informații și pot face înscrieri la numărul de telefon 0755 119 075 sau pe site-ul clubsportivkidsacrodancesibiu.ro/inscrieri.
Locurile disponibile sunt limitate.




