Intervenția de urgență de la Biserica Evanghelică „Sf. Mihail” din Cetatea Cisnădioara a ajuns miercuri, 12 august, în cea de-a treia zi de lucru. Montarea schelei și transportul materialelor au fost finalizate, iar echipele au început refacerea învelitorii din țiglă ceramică.
Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului „Un Acoperiș pentru Sf. Mihail / Ein Dach für die Burgkirche”, organizat de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice, în parteneriat cu Parohia Evanghelică C.A. Cisnădioara.
Montarea țiglei a ajuns la aproximativ 20%
Potrivit organizatorilor, învelitoarea existentă de pe latura de nord a navei principale și de pe turnul nord a fost desfăcută integral. Țigla veche a fost sortată, iar elementele care mai pot fi folosite au fost păstrate pentru remontare.
Repararea și refacerea stratului suport din șipcă au fost, de asemenea, finalizate în cele două zone. Montarea învelitorii din țiglă ceramică a ajuns la aproximativ 20%.
Intervenția urmărește reutilizarea materialelor istorice aflate într-o stare corespunzătoare și completarea lor cu materiale noi compatibile.
Au fost reparate zonele degradate ale zidului de incintă
Echipele au finalizat plombele locale în zona degradată a zidului de incintă. Lucrările au fost precedate de sprijinirea zidului, îndepărtarea intervențiilor considerate necorespunzătoare și recuperarea pietrei existente.
Urmează refacerea rostuielilor cu soluții compatibile cu zidăria istorică. Scopul intervenției este stabilizarea zonei și păstrarea unei proporții cât mai mari din materialul original.
În paralel, continuă înlocuirea stâlpilor de iluminat degradați, care prezintă pericol de prăbușire. Lucrările sunt realizate astfel încât componentele istorice ale ansamblului să nu fie afectate.
Schela și transportul materialelor, finalizate
Accesul dificil la monument a impus transportarea materialelor atât manual, cât și cu elicopterul. La finalul celei de-a treia zile, transportul materialelor și montarea schelei erau finalizate.
Organizatorii au anunțat că au fost protejate integral suprafețele și elementele istorice aflate în apropierea traseelor de lucru.
Proiectarea, asistența tehnică și execuția se desfășoară simultan. Soluțiile sunt adaptate în funcție de situația descoperită după desfacerea elementelor construcției. Principiile anunțate pentru intervenție sunt folosirea unor materiale compatibile, recuperarea elementelor istorice și conservarea substanței autentice a monumentului.
Peste 150 de persoane participă la intervenție
În proiect sunt implicați, pe durata săptămânii, peste 150 de arhitecți, ingineri, restauratori, proiectanți, constructori, experți, voluntari și membri ai comunității săsești locale.
Intervenția se desfășoară în perioada 10–16 august 2026 și marchează împlinirea a 35 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Lucrările vor continua cu refacerea învelitorii, finalizarea intervențiilor la zidul de incintă și înlocuirea elementelor degradate ale instalației de iluminat.
Sursa: Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice




