Consilierul local Diana Mureșan, președinta organizației municipale USR Sibiu, propune schimbarea denumirii Bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina Maria. Proiectul urmează să fie dezbătut în ședința Consiliului Local Sibiu de săptămâna viitoare.
Diana Mureșan a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că inițiativa reprezintă o „corecție morală”, având în vedere rolul generalului Vasile Milea în regimul comunist și implicarea sa în reprimarea Revoluției din 1989.
„Cred că trebuie să ne cunoaștem istoria și să avem grijă ce denumiri atribuim străzilor”, a declarat Diana Mureșan.

Doar cinci străzi din Sibiu poartă numele unor femei
Un alt argument invocat de consilierul local este numărul foarte mic al străzilor din Sibiu care poartă numele unor femei. Potrivit Dianei Mureșan, în prezent există doar cinci asemenea străzi în municipiu.
Regina Maria a avut un rol important în timpul Primului Război Mondial, fiind cunoscută drept „Mama răniților” pentru activitatea desfășurată în sprijinul soldaților. De asemenea, a avut o contribuție diplomatică importantă la recunoașterea internațională a României Mari.
Diana Mureșan susține că unul dintre cele mai importante bulevarde de acces spre centrul Sibiului ar trebui să poarte numele unei personalități care reprezintă valorile societății românești.
Costurile schimbării documentelor ar urma să fie suportate de municipalitate
Redenumirea bulevardului va presupune schimbarea actelor de identitate pentru sibienii care locuiesc la adresele respective. Potrivit consilierului USR, costurile aferente modificării documentelor ar urma să fie suportate de municipalitate.
Diana Mureșan a precizat că există o perioadă mai lungă în care documentele pot fi înlocuite și că, până în 2031, actualele cărți de identitate trebuie oricum schimbate cu cele electronice.
Proiectul ar fi primit avizul favorabil al comisiei de specialitate de la nivelul Prefecturii. Diana Mureșan susține că a discutat și cu reprezentanți ai FDGR și PNL, iar până la ședința Consiliului Local intenționează să poarte discuții și cu celelalte formațiuni politice.
O primă propunere a fost respinsă
Consilierul local a dezvăluit că, în urmă cu aproximativ doi ani, a propus ca strada Calea Șurii Mici să primească numele Regina Maria. Inițiativa nu a primit atunci aviz favorabil.
Potrivit explicațiilor primite de Diana Mureșan, membrii comisiei au considerat nepotrivit ca numele Reginei Maria să fie asociat cu vechea denumire populară a zonei, „Calea Hoților”.
Dacă proiectul aflat acum pe ordinea de zi va fi adoptat, numărul străzilor din Sibiu care poartă numele unor femei va ajunge la șase.




