Județul Sibiu găzduiește, în perioada 21–23 august, mai multe evenimente sportive, drumeții și activități dedicate naturii și produselor locale. Programul a fost prezentat de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Agenda începe vineri, 21 august, cu Night Cross Challenge, o competiție de alergare organizată în Muzeul ASTRA. Participanții vor alerga la lumina frontalelor pe trasee de 4,5 și 9 kilometri. Sunt programate și curse pentru copii.
Aproximativ 350 de alergători pornesc de la Bâlea Lac
Sâmbătă, 22 august, aproximativ 350 de concurenți sunt așteptați la startul competiției 2×2 Race, organizată în Munții Făgăraș.
Alergătorii vor pleca de la Bâlea Lac, iar traseul principal ajunge pe vârfurile Negoiu și Moldoveanu. Competiția se desfășoară integral la o altitudine de peste 2.000 de metri și este considerată una dintre cele mai dificile curse de alergare montană din România.
Tomate rare și produse locale la Muzeul ASTRA
Tot sâmbătă, între orele 10:00 și 15:00, Târgul de țară din Muzeul ASTRA va găzdui Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole.
Vizitatorii vor putea descoperi soiuri rare de tomate, legume, fructe, plante aromatice, dulcețuri, siropuri și conserve. Programul include întâlniri cu producători și specialiști, dar și distribuirea de semințe celor care doresc să cultive soiurile prezentate în propriile grădini.
Două drumeții, de la Munții Făgăraș la Valea Hârtibaciului
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă două trasee diferite.
Prima variantă este o tură dificilă, cu o durată estimată la 12–14 ore, spre Vârful Scara, Vârful Ciortea și Lacul Avrig.
Cea de-a doua activitate este dedicată femeilor și se desfășoară în zona Hosman–Hochfeld, printre pădurile și colinele Văii Hârtibaciului.
Drumul vinului și potecile din Munții Făgăraș
Duminică, 23 august, participanții pot parcurge traseul Biertan–Richiș, parte a Via Transilvanica. Drumeția urmează vechiul drum al vinului și traversează peisajul satelor săsești.
O altă tură este programată în Munții Făgăraș, până la Cabana Negoiu și Piatra Caprei. Detaliile și condițiile de înscriere sunt publicate de echipa „Anii Drumeției”.




