Judecătoria Mediaș a condamnat un bărbat la o amendă penală de 1.200 de lei pentru furt de material lemnos. Instanța a reținut că acesta, însoțit de un minor, a transportat cu un atelaj 0,55 metri cubi de lemn de carpen provenit din tăieri ilegale.
Surprinși de un reprezentant al Ocolului Silvic
Fapta a avut loc în 16 decembrie 2022, într-o pădure din extravilanul satului Buzd. Materialul lemnos a fost găsit într-un atelaj, iar măsurătorile pădurarilor au indicat un volum de 0,55 metri cubi de lemn de foc din specia carpen.
Valoarea lemnului a fost calculată la 90,09 lei. Instanța a reținut ca element agravant faptul că bărbatul a acționat împreună cu un minor, dar a apreciat că fapta are o gravitate redusă, având în vedere modul simplu de operare și prejudiciul mic.
Cheltuielile judiciare depășesc amenda
Amenda penală de 1.200 de lei corespunde unui număr de 120 de zile-amendă, valoarea unei zile fiind stabilită la zece lei. Instanța i-a pus în vedere condamnatului să depună dovada plății integrale în cel mult trei luni de la rămânerea definitivă a sentinței.
Ocolul Silvic Dumbrăveni nu s-a constituit parte civilă, deoarece prejudiciul a fost recuperat. Bărbatul trebuie însă să plătească statului 2.500 de lei cheltuieli judiciare. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Info: rejust.ro
Foto: Ilustrare IA




