Medic primar în chirurgie generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu vorbește despre copilăria cu „cheia la gât”, întâlnirea decisivă cu chirurgia, primele operații, cazurile care i-au marcat cariera și sacrificiile făcute în spatele ușilor sălii de operație. Este povestea unui medic pentru care viața a însemnat muncă, familie, credință și iubire de țară.
Copilăria cu „cheia la gât” și vacanțele petrecute la Cluj
Copilăria lui Ciprian Tănăsescu s-a desfășurat în mare parte în perioada comunistă. Părinții lucrau, iar el a crescut, asemenea multor copii din acei ani, cu „cheia la gât”.
Mergea singur la școală încă din clasa întâi, revenea acasă, încălzea mâncarea pentru el și sora sa mai mică, își făcea lecțiile, iar apoi ieșea la joacă. Era un copil activ, pasionat de sport și obișnuit să preia inițiativa.
„De mic eram un lider în tot ceea ce făceam, indiferent că era școală, sport sau joacă”, își amintește medicul.
Cele mai puternice amintiri ale copilăriei sunt însă legate de bunici. Își petrecea vacanțele la Cluj, din prima până în ultima zi. Mergea cu bunicii prin parcuri, la cinematograf sau la Grădina Botanică, iar după-amiezile erau rezervate fotbalului cu prietenii din cartier.
Tradiția medicală exista deja în familie. Bunicul său a fost medic ginecolog, a ocupat pentru o perioadă funcția de comandant al Spitalului Militar din Sibiu și a scris numeroase cărți de medicină. Bunica a fost medic de familie și pediatru.
De la ei spune că a moștenit pasiunea pentru medicină. Cea mai mare influență asupra alegerii profesionale a avut-o însă mama sa.
Voia să devină inginer electronist. Mama sa i-a arătat frumusețea medicinei
Imediat după Revoluția din 1989, Ciprian Tănăsescu era convins că va deveni inginer electronist. Îi plăcea să construiască module electronice și participa la cercul de electronică.
Mama sa a fost cea care i-a prezentat frumusețea medicinei și i-a deschis drumul spre această profesie.
„Valorile primite de acasă sunt în special bunul-simț, modestia, respectul față de cei din jurul meu, credința în Dumnezeu, iubirea de familie și dragostea de țară”, spune medicul.
Un moment dur al copilăriei a fost divorțul părinților. Deși amândoi au încercat să-i facă experiența cât mai ușoară, despărțirea lor l-a marcat și l-a maturizat mai devreme.
Din copilărie și până astăzi a rămas însă neschimbată, spune el, dorința de a face bine și de a-i ajuta pe cei din jur.
Întâlnirea cu profesorul Zeno Popovici și alegerea definitivă a chirurgiei
Decizia de a urma medicina a fost influențată de tradiția familiei, dar alegerea chirurgiei s-a produs în anul al treilea de facultate.
Atunci a intrat pentru prima dată într-o sală de operație, alături de Acad. Prof. Dr. Zeno Popovici.
„Mi-am dat seama că sunt făcut pentru chirurgie și, din acel moment, nu a mai existat altă variantă pentru mine”, povestește Ciprian Tănăsescu.
A fost, spune el, mai întâi o chemare, urmată de ambiția de a deveni foarte bun în profesia aleasă.
Anii de studenție la Sibiu au însemnat viață de cămin, petreceri, drumeții și activități sportive, dar și un efort academic uriaș. Facultatea de Medicină presupunea șase ani de studiu, zeci de examene dificile, stagii practice și profesori exigenți.
„Erau sesiuni în care învățam de la 5 dimineața până la 1 noaptea și apoi o luam de la capăt. Dar toate acestea m-au făcut mai puternic și mai încrezător în forțele mele”, afirmă chirurgul sibian.
Nu s-a îndoit că va reuși. Au existat obstacole, dar nu și ezitări.
Prima operație: profesorul a devenit ajutor, iar rezidentul, operator principal
Momentul în care a simțit pentru prima dată că este cu adevărat medic a venit în anul întâi de rezidențiat.
În timpul unei apendicectomii, profesorul Zeno Popovici i-a făcut semn să schimbe locurile. Profesorul a devenit ajutor, iar tânărul rezident a preluat rolul de operator principal.
„Mi-a dat încredere în mine și am dus intervenția fără probleme până la capăt”, își amintește medicul.
Nu și-a uitat nici prima gardă. Îl dubla pe profesorul Zeno Popovici și tresărea la fiecare sunet al telefonului fix, întrebându-se ce urgență urma să apară și sperând, la început, să nu fie chemat la niciun caz.
Primul apel a anunțat un traumatism cranio-cerebral. Cazul a fost rezolvat cu succes, iar teama de gardă a dispărut.
„Chiar așteptam să sune telefonul, cu gândul la operația pe care urma să o facem”, mărturisește Ciprian Tănăsescu.
Pacientul care băuse sodă caustică și lupta de luni de zile pentru salvarea lui
Primul pacient care l-a marcat profund a fost un tânăr proaspăt eliberat din armată. În drumul spre casă, acesta urcase într-un autoturism ARO luat la ocazie. A băut dintr-o sticlă, crezând că în interior era alcool, însă aceasta conținea sodă caustică.
Substanța i-a ars stomacul și, mai ales, esofagul.
Timp de mai multe luni, echipa profesorului Zeno Popovici, din care făcea parte și Ciprian Tănăsescu, a lucrat pentru salvarea pacientului. Medicii i-au înlocuit esofagul și i-au tratat stomacul, prin mai multe etape chirurgicale dificile.
În cele din urmă, tânărul a putut pleca acasă.
Pentru Ciprian Tănăsescu, adevărata presiune a profesiei a apărut însă după examenul de medic specialist. Atunci a dispărut protecția coordonatorului de rezidențiat, iar fiecare decizie medicală a devenit propria sa responsabilitate.
Șase ore de operație pentru salvarea unei femei străpunse de un buștean
Unul dintre cazurile care i-au schimbat definitiv cariera a fost cel al unei femei grav rănite într-un accident rutier.
Autoturismul în care se afla circula în spatele unei căruțe încărcate cu lemne. Un buștean a pătruns prin parbriz, i-a străpuns toracele, plămânul, diafragma și ficatul, oprindu-se în grilajul costal posterior.
Ciprian Tănăsescu era atunci un medic specialist tânăr și avea alături doar un rezident aflat în primul an de pregătire.
Femeia era conștientă și îi cerea să o salveze.
Operația a durat șase ore. Pacienta a supraviețuit și, ulterior, a plecat acasă sănătoasă.
„Acesta a fost cazul care m-a făcut să am maximă încredere în mine și, din acel moment, să nu-mi mai fie frică de niciun caz”, spune chirurgul.
Au existat și nopți în care limitele rezistenței fizice au fost împinse la extrem. Își amintește o zi în care a operat numeroase cazuri până la ora 1 noaptea. La ora 3 a fost adus un accident rutier cu mai multe victime. Cel mai grav dintre pacienți era un tânăr cu rupturi de ficat, splină și mezenter.
Dimineața i-a găsit pe medici tot în sala de operație.
„Succesele unui chirurg le luminează soarele, iar insuccesele le îngroapă pământul”
Chirurgia înseamnă victorii, dar și cazuri care nu pot fi salvate.
„Succesele unui chirurg le luminează soarele, iar insuccesele le îngroapă pământul. Dur, dar extrem de adevărat”, spune medicul.
Există intervenții foarte dificile în care apar complicații și, pentru câteva fracțiuni de secundă, chirurgul poate simți nevoia să fugă, să lase totul și să nu mai revină niciodată în sala de operație.
Rațiunea învinge însă, iar medicul trebuie să meargă până la capăt.
„Dorința de a salva viața pacientului și ambiția de a reuși, indiferent cât de greu este”, sunt lucrurile care l-au făcut să continue.
Nu toate cazurile pot fi salvate. Pierderea unei vieți rămâne greu de acceptat, dar chirurgul trebuie să știe că a făcut tot ceea ce era omenește posibil.
„Dumnezeu îți dă forța să mergi mai departe”, afirmă Ciprian Tănăsescu.
Nu își amintește să fi plâns din cauza unui pacient, deși fiecare caz pierdut produce o mare suferință. Înainte de a-și regăsi liniștea, se asigură că a făcut tot ce putea și că pacientul nu ar fi avut șanse mai mari într-un alt spital.
Emoțiile rămân în afara sălii de operație
Fiecare caz grav lasă o urmă în sufletul unui chirurg. Există pacienți pe care Ciprian Tănăsescu nu i-a uitat nici după mulți ani.
Unul dintre ei este un apropiat al familiei, operat pentru cancer gastric într-un stadiu avansat. Medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze în totalitate stomacul și să reconstruiască unul din intestinul subțire.
Șansele de supraviețuire la cinci ani erau reduse. Au trecut însă aproape șapte ani, iar pacientul este în viață, fără recidivă.
În timpul operației, emoțiile trebuie controlate complet.
„Din punctul meu de vedere, emoțiile nu își au locul în sala de operație. În momentul în care operez mă concentrez doar pe a face ce este mai bine pentru pacient”, explică medicul.
Dacă chirurgul se gândește la omul de pe masă prin prisma familiei și a întregii sale vieți, poate fi copleșit. Iar dorința de a face prea mult bine poate conduce la greșeli.
Medicina l-a făcut mai puternic din punct de vedere psihic, dar și mai puțin sensibil. Lucrează predominant cu pacienți oncologici, oameni cu boli grave și, uneori, incurabile. Suferința lor l-a învățat să aprecieze mai mult viața, cu tot ceea ce aduce ea, bun sau rău.
Chirurgia nu se poate face fără echipă
La începutul carierei, Ciprian Tănăsescu a fost impresionat de unitatea dintre toate categoriile de personal medical atunci când viața unui pacient trebuia salvată.
„În chirurgie nu poți face nimic singur”, spune el.
În spatele chirurgului se află întreaga echipă operatorie, medicii și asistentele, echipa de anestezie, personalul de pe secție și infirmierele. Fără această structură, un caz chirurgical grav nu poate fi gestionat corect.
Medicul spune că această echipă există în Clinica Chirurgie I a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și se declară fericit că a putut lucra alături de oamenii care o formează.
Miile de ore petrecute în spital schimbă însă profund un om. Medicul devine mai competent, mai sigur în luarea deciziilor și mai greu de impresionat. În același timp, poate deveni mai închis, mai puțin încrezător în oameni și dependent de viața spitalului.
Ceea ce îl doare cel mai mult este schimbarea modului în care societatea privește profesia medicală.
„Este vorba despre desconsiderarea ei, despre murdărirea imaginii medicului și minimalizarea actului medical. Asta s-a produs prin campanii îndelungate de defăimare a acestei profesii și nu înțeleg cui a servit”, afirmă prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu.
Timpul luat familiei, prețul nevăzut al carierei
În spatele carierei se află sacrificii despre care publicul află rareori: ani întregi de studiu, nopți petrecute în spital, concedii pierdute, prietenii neglijate și timp luat familiei.
Și sănătatea chirurgului plătește un preț, din cauza orelor petrecute în poziții solicitante în sala de operație.
„Partea care nu se vede din viața unui medic trebuie să rămână ascunsă. Este familia, locul unde își regăsește forța, echilibrul și liniștea. Este locul unde poate să fie natural și unde poate să-și exprime sentimentele”, spune Ciprian Tănăsescu.
Recunoaște că, de multe ori, a sacrificat timpul petrecut cu familia pentru chirurgie și că aceasta nu a fost întotdeauna cea mai bună alegere.
Când pleacă din spital, este un om obișnuit: tată a trei fete, soț și fiu, „cu bune și cu rele”. Liniștea o găsește numai alături de familie.
În momentele în care simte că nu mai poate, că trebuie să se menajeze și să se gândească și la propria persoană, puterea de a continua vine din două locuri: Dumnezeu și familia.
Noua generație de chirurgi, adevărata măsură a succesului
Astăzi, succesul nu mai este măsurat doar prin operațiile realizate sau pacienții salvați. Pentru Ciprian Tănăsescu, succesul înseamnă și noua generație.
A pregătit numeroși rezidenți de chirurgie care lucrează acum în Sibiu, în alte orașe din țară sau în străinătate.
„Nu m-au făcut niciodată de râs și asta înseamnă mult pentru mine”, spune profesorul.
Constată însă cu îngrijorare că tot mai puțini tineri aleg chirurgia. Susține că această specialitate a devenit mai puțin atractivă din cauza presiunii permanente, a răspunderii uriașe și a modului în care este remunerată și prezentată munca chirurgului.
Potrivit medicului, dintr-o medie de opt locuri scoase anual la rezidențiat pentru Sibiu se ocupă doar două, iar uneori unul dintre rezidenți renunță ulterior.
Dacă ar putea vorbi cu propria versiune de la 20 de ani, mesajul ar fi scurt: „Continuă, ești pe drumul cel bun!”.
A ales să se întoarcă și să rămână în România
Unul dintre momentele decisive ale vieții sale a fost plecarea din țară, în anul al patrulea de rezidențiat.
Simțea că, dacă va rămâne în același loc, se va plafona și nu va mai putea progresa. Avea nevoie de o experiență dură, care să-l ajute să devină chirurgul foarte bun pe care își propusese să-l construiască.
A avut ulterior posibilitatea să se stabilească în altă țară și a primit oferte avantajoase. A ales însă să rămână în România.
După o viață petrecută între familie, amfiteatre, saloane și săli de operație, prof. univ. dr. Ciprian Tănăsescu își rezumă drumul în doar câteva cuvinte:
„Muncă, familie, credință și iubire de țară. Deși am avut ocazia, nu m-am stabilit în altă țară, indiferent de condițiile care mi-au fost oferite.”
