Sadu: pistă pentru biciclete de 4,26 kilometri pe fostul traseu al Mocăniței. Investiție de 5,9 milioane de lei

Știri din Județ

Publicitate
Primăria comunei Sadu a anunțat finalizarea amenajării unui traseu cicloturistic pe fostul terasament al Mocăniței din Valea Sadului. Pista are o lungime de 4,26 kilometri, iar valoarea totală a proiectului depășește 5,9 milioane de lei.

Noua pistă pentru biciclete are dublu sens și o lățime de doi metri. Lucrările au fost realizate pe fostul terasament al Mocăniței care făcea legătura între Tălmaciu și Dudaș.

Potrivit Primăriei Sadu, investiția urmărește dezvoltarea transportului nepoluant, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și încurajarea practicării sportului. În același timp, autoritatea locală își propune revitalizarea zonei istorice străbătute în trecut de Mocăniță.

Investiție de peste 5,9 milioane de lei

Valoarea totală a proiectului este de 5.915.734,60 lei, cu TVA. Din această sumă, valoarea eligibilă finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență este de 2.097.070,20 lei, fără TVA.

TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile se ridică la 435.204,74 lei.

Finanțarea a fost acordată prin Componenta 10 – Fondul Local din PNRR, în cadrul investițiilor destinate dezvoltării infrastructurii pentru transportul verde.

Proiect început în martie 2023

Contractul de finanțare a fost semnat în 6 martie 2023. Perioada de implementare prevăzută în documentele proiectului este 6 martie 2023 – 30 august 2026.

Primăria Sadu precizează că au fost încheiate toate procedurile de achiziție și lucrările prevăzute în proiectul „Amenajare traseu cicloturistic Mocănița Valea Sadului, în localitatea Sadu, comuna Sadu, județul Sibiu”.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri