Numeroși credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, cu ocazia praznicului Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Ierarhul a slujit împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Au participat cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”, slujitori ai Catedralei Mitropolitane și alți clerici.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
Mitropolitul Laurențiu: „Sfântul Ioan este un model al ascezei și al postului”
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Mitropolitul Laurențiu a vorbit despre viața și moartea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care l-a prezentat drept un exemplu de curaj, dreptate și mărturisire a credinței.
„Sărbătoarea de astăzi este una de doliu, pentru că sfârșitul vieții Sfântului Ioan Botezătorul, la 32 de ani, a fost unul tragic. El a fost un om al dreptății, un om nu doar ascetic prin excelență, ci și un om care a avut curajul de a mărturisi curăția pe care trebuie să o păstreze fiecare dintre cei care viețuiesc în lume”, a spus Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a amintit că Sfântul Ioan Botezătorul l-a mustrat pe Irod pentru legătura acestuia cu Irodiada, soția fratelui său. Curajul său a atras ura Irodiadei și a dus, în cele din urmă, la uciderea prorocului.

Mitropolitul Laurențiu a subliniat că această sărbătoare este marcată prin post și trebuie să le amintească oamenilor despre pericolele exceselor și ale plăcerilor fără măsură.
„Noi suntem chemați astăzi cu toții la o prăznuire printr-o asceză specială, prin post, renunțând la bunurile care ne sunt necesare, dar nu astăzi, ci mâine și în alte zile”, a transmis ierarhul.
Acesta le-a vorbit credincioșilor și despre chemarea la pocăință lăsată de Sfântul Ioan Botezătorul.
„Sfântul Ioan este, întâi de toate, un model al ascezei, al postului. A trăit în pustie, hrănindu-se cu miere sălbatică și puțina hrană care se găsea acolo. Apoi, el este cel care ne cheamă la pocăință: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!». Aceste cuvinte trebuie să le repetăm în fiecare dimineață și la fiecare rugăciune și trebuie să cerem totdeauna ajutor lui Dumnezeu ca să ne exprimăm pocăința adevărată, nu doar cea declarativă”, a mai spus Mitropolitul Laurențiu.
Parastas pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Laurențiu și soborul de preoți și diaconi au săvârșit slujba parastasului la împlinirea a 21 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Antonie Plămădeală.
Antonie Plămădeală a fost Mitropolit al Ardealului între anii 1982 și 2005, fiind una dintre personalitățile importante ale teologiei și culturii ortodoxe românești.
<!– /wp:paragraAndrei Șaguna”, slujitori ai Catedralei Mitropolitane și alți clerici.Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.