Razie pe Autostrada A1: Polițiștii au dat zeci de amenzi, iar un șofer a fost prins fără permis!

Știri din Județ

Publicitate
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea- Deva au derulat o acțiune de tip „Blitz” la data de 3 septembrie, între orele 10:00 și 14:00, vizând prevenirea accidentelor rutiere și sancționarea șoferilor viteomani. În cadrul controalelor desfășurate de cei 13 polițiști care au participat la misiune au fost verificate 116 autovehicule.


Printre cei opriți în trafic pe raza județului Sibiu s-a numărat și un tânăr de 23 de ani din județul Argeș. În urma verificărilor, agenții au descoperit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care i-au întocmit un dosar penal.


Acțiunea s-a soldat și cu aplicarea a 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.133 de lei. Cele mai multe amenzi, respectiv 47, au fost date pentru depășirea vitezei legale, 6 pentru lipsa centurii de siguranță, una pentru depășire neregulamentară, una pentru încălcarea Legii nr. 132/2017, iar 12 pentru alte abateri rutiere. Ca măsuri complementare, au fost reținute 6 permise de conducere, 5 pentru viteză și unul pentru depășire nepermisă și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

„[…]Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua activitățile desfășurate pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate și pentru creșterea gradului de siguranță pe autostrăzi. Reamintim conducătorilor auto că viteza excesivă reduce timpul disponibil pentru reacție, mărește distanța necesară opririi vehiculului și poate amplifica semnificativ consecințele unui accident rutier. Respectați limitele legale de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de drum și trafic.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri