Europarlamentarul Victor Negrescu îi răspunde lui Dan Barna, după acuzațiile lansate de acesta în disputa privind acțiunile PSD, USR și Renew la nivel european. Negrescu respinge acuzațiile, îl acuză la rândul său pe fostul lider USR de ipocrizie politică și susține că disputele interne nu trebuie transformate în acțiuni care ar putea afecta interesele României și fondurile europene.
Schimbul dur de replici dintre europarlamentarii Victor Negrescu și Dan Barna continuă. După atacul lansat de Barna, Victor Negrescu a transmis un drept la replică în care spune că nu dorește să răspundă „în același registru” și susține că preferă să clarifice punctual acuzațiile formulate la adresa sa.
„Atacurile la persoană și comparațiile exagerate nu schimbă faptele. Nu voi răspunde în același registru. Oamenii se așteaptă de la noi să ne comportăm altfel”, afirmă Victor Negrescu.
Europarlamentarul îi reproșează lui Dan Barna, printre altele, faptul că în perioada în care conducea USR partidul a susținut o moțiune alături de AUR împotriva Guvernului PNL-USR. Negrescu consideră că acest episod trebuie amintit în contextul actualelor acuzații privind relaționarea partidelor democratice cu formațiunile extremiste.
Un alt punct al disputei este legat de acțiunile Renew la nivel european. Victor Negrescu susține că Dan Barna, în calitate de șef al delegației USR din Renew, a susținut un demers pentru o rezoluție critică la adresa României. Negrescu afirmă că s-a opus politizării acestei dezbateri și susține că astfel de acțiuni pot avea consecințe asupra intereselor României.
Negrescu: „La Bruxelles avem responsabilitatea să nu transformăm disputele interne în acțiuni care pot afecta România”
Victor Negrescu respinge și afirmația potrivit căreia ar fi membru al Comisiei LIBE a Parlamentului European și îl acuză pe Dan Barna că furnizează informații false în acest sens.
Disputa ajunge și la PNRR. Negrescu îi reproșează fostului lider USR că a făcut parte din conducerea partidului atunci când a fost înlăturat Guvernul PNL-USR care negociase Planul Național de Redresare și Reziliență și angajamentele privind integritatea.
Europarlamentarul insistă că miza politică trebuie să rămână protejarea intereselor României la nivel european și spune că a propus un pact politic pentru protejarea intereselor economice, financiare și strategice ale țării.
„Putem avea opinii politice diferite și ne putem contrazice oricât de ferm. Dar la Bruxelles avem responsabilitatea să nu transformăm disputele interne în acțiuni care pot afecta România sau fondurile europene destinate românilor”, susține Victor Negrescu.
La final, europarlamentarul răspunde și ironiei lui Dan Barna referitoare la „căni”, precizând că acestea sunt produse în județul Alba și că va continua să promoveze produsele realizate în România.
Dreptul la replică al europarlamentarului Victor Negrescu, integral
„Atacurile la persoană și comparațiile exagerate nu schimbă faptele. Nu voi răspunde în același registru. Oamenii se așteaptă de la noi să ne comportăm altfel. Prefer să clarific punctual afirmațiile și acuzațiile mincinoase lansate de Dan Barna:
- Dan Barna, în calitate de președinte al USR, a depus o moțiune împreună cu AUR împotriva guvernului PNL-USR. A fost pentru prima dată când s-a încălcat cordonul sanitar împotriva extremismului. Acesta este un fapt. Dan Barna este cel care a girat AUR, iar acest lucru merită reamintit atunci când vorbește ipocrit despre delimitarea față de extremism și apropierea de Putin.
- Dan Barna, ca șef al delegației USR în Renew, a susținut demersul pentru o rezoluție critică la adresa României. Noi ne-am opus politizării unei dezbateri europene care risca să transforme disputele interne într-un nou atac la adresa țării noastre. De altfel, dezbaterea democratică din grupul de lucru a avut loc fără sincope. A fost blocată doar rezoluția împotriva țării noastre, propusă de USR-Renew.
- Dan Barna face parte din conducerea politică a unui partid care și-a schimbat succesiv liderii și direcțiile politice. De aceea, cred că ar fi mai util să discutăm despre argumente și consecvență decât despre persoane. Probabil că peste câteva luni vor uita și de Dominic Fritz.
- Dan Barna a fost unul dintre liderii USR în momentul în care a fost înlăturat guvernul PNL-USR care negociase și redactase PNRR, inclusiv angajamentele privind integritatea despre care discutăm astăzi. Atunci cereau reguli mai dure, acum le resping.
- Dan Barna este supărat că, spre deosebire de el, eu chiar combat cu consecvență argumentele extremiștilor. Mai mult, minte că sunt membru în Comisia LIBE. Nu sunt. Și nu voi folosi nici limbajul său agresiv.
- Renew, familia politică europeană din care face parte USR, s-a implicat în demersurile adresate Comisiei Europene privind jalonul de care depind sute de milioane de euro pentru România. În locul atacurilor personale, așteptăm în continuare explicații clare despre aceste demersuri politicianiste.
Dincolo de acest drept la replică, mesajul meu rămâne același: putem avea opinii politice diferite și ne putem contrazice oricât de ferm. Dar la Bruxelles avem responsabilitatea să nu transformăm disputele interne în acțiuni care pot afecta România sau fondurile europene destinate românilor.
De aceea, am propus un pact politic pentru protejarea intereselor economice, financiare și strategice ale României. Cred că ar fi mai util să discutăm despre această propunere decât să ne atacăm pe Facebook. Eu nu vreau să fiu acel tip de politician. Vreau să mă prezint cu decență, argumente și profesionalism. Românii decid ce preferă.
Cât despre căni, mă bucur că au rămas memorabile 🙂 Sunt produse în județul Alba și voi promova întotdeauna cu plăcere lucrurile bune făcute în România. Aici chiar nu avem de ce să ne certăm.”




