Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nici măcar nivelul minim de competență la Matematică, Lectură și Științe. Președintele Nicușor Dan vorbește despre investiții, evaluări și sprijinirea copiilor vulnerabili. Sunt măsuri necesare. Dar reforma adevărată trebuie să înceapă cu depolitizarea școlii, reducerea drastică a programei și reconstruirea învățământului profesional.
Rezultatele PISA 2025 nu mai lasă loc pentru discursuri festive. Elevii români au obținut 425 de puncte la Științe, 419 la Matematică și 413 la Lectură, toate scorurile fiind sub media statelor membre OCDE.
Mai grav este ce se află în spatele acestor medii. Doar 48% dintre elevii români ating nivelul minim de competență la Matematică, 52% la Lectură și 54% la Științe. Altfel spus, aproximativ jumătate dintre adolescenții de 15 ani nu reușesc să folosească la un nivel minim cunoștințele pe care școala pretinde că le-a predat.
La Lectură, România a pierdut 16 puncte față de testarea din 2022. Față de anul 2015, ponderea elevilor cu rezultate slabe a crescut cu 12 puncte procentuale la Matematică, nouă puncte la Lectură și șapte puncte la Științe.
Nu vorbim despre un accident. Vorbim despre rezultatul unui sistem care se preface de peste 30 de ani că se reformează.
Președintele vede problema. Dar soluțiile trebuie duse mai departe
Președintele României, Nicușor Dan, a numit rezultatele PISA 2025 „un semnal de alarmă major” și a atras atenția asupra diferențelor uriașe dintre copii, în funcție de familia din care provin și școala în care învață.
Are dreptate. Diferența dintre elevii avantajați și cei dezavantajați socioeconomic a ajuns la 122 de puncte la Științe, mult peste diferența medie de 85 de puncte înregistrată în statele OCDE. Între școlile din mediul urban și cele din mediul rural există decalaje de aproximativ 100 de puncte.
Președintele propune identificarea timpurie a elevilor aflați în risc educațional, evaluări bazate pe date, reducerea abandonului școlar, consolidarea competențelor de bază și utilizarea responsabilă a tehnologiei și inteligenței artificiale. Spune și că România trebuie să investească mai mult, mai consecvent și mai inteligent în educație.
Toate acestea sunt corecte. Dar nu sunt suficiente.
Putem turna miliarde în clădiri, table inteligente, laboratoare și platforme digitale. Dacă păstrăm aceleași programe sufocante, aceleași numiri politice și aceeași obsesie pentru memorare, vom avea doar un eșec mai bine mobilat.
Depolitizarea trebuie să fie prima reformă
Nu putem construi o școală performantă cât timp inspectorii școlari și directorii depind de partidul aflat la putere, de ministru, de primar sau de diferite grupuri locale de influență.
De prea mulți ani, funcțiile de conducere din educație sunt ocupate prin numiri, detașări, interimate și delegări. Concursurile sunt amânate, organizate rar sau înlocuite prin soluții provizorii care devin permanente.
Un director numit politic va avea grijă, înainte de toate, să nu deranjeze partidul care l-a pus în funcție. Un inspector dependent de ministru va raporta că lucrurile merg bine, chiar și atunci când realitatea din școli spune contrariul.
Funcțiile de inspector școlar, director și director adjunct trebuie ocupate exclusiv prin concursuri publice, transparente și organizate periodic. Mandatele trebuie să fie limitate, iar rezultatele managerilor evaluate pe criterii clare: progresul elevilor, reducerea abandonului, climatul din școală, administrarea banilor și relația cu părinții.
Cei performanți să continue. Cei care nu livrează rezultate să plece. Indiferent de carnetul de partid.
Fără această depolitizare, toate celelalte reforme vor fi aplicate selectiv, cosmetizate în rapoarte și abandonate după următoarea schimbare de guvern.
Programa școlară trebuie redusă drastic
Școala românească încearcă să îndese în mintea fiecărui copil cât mai multe informații. Rezultatul este că mulți elevi termină gimnaziul fără să înțeleagă bine un text, fără să poată calcula un procent și fără să știe să folosească informația într-o situație concretă.
Îi obligăm să memoreze definiții, clasificări, formule și comentarii. Îi verificăm dacă reproduc lecția, nu dacă au înțeles-o. După test, mare parte din informație este uitată.
Programa din ciclul gimnazial trebuie construită pentru nivelul general al copiilor, nu pentru elite, olimpici sau pentru ambițiile autorilor de manuale.
Copiii capabili de performanță trebuie sprijiniți prin module suplimentare, cercuri, centre de excelență și programe speciale. Dar nu putem organiza întreaga școală după nivelul celor mai buni 5% și apoi să ne mirăm că restul clasei rămâne în urmă.
Mai puține materii. Mai puține conținuturi. Mai mult timp pentru citire, scriere, exprimare, matematică de bază, științe, educație civică, sănătate, tehnologie și cultură generală.
Mai important este ca un elev să înțeleagă bine o programă rezonabilă decât să memoreze temporar fragmente dintr-o programă uriașă.
Zece ani de școală obligatorie, incluzând clasa pregătitoare
România a extins treptat durata învățământului obligatoriu, dar nu a răspuns la întrebarea esențială: ce trebuie să știe un tânăr la finalul acestei perioade?
Propunerea pe care am susținut-o de-a lungul timpului este ca învățământul obligatoriu să cuprindă zece ani de școală: clasa pregătitoare și clasele I–IX.
Acești zece ani trebuie transformați într-o perioadă de educație reală, coerentă și exigentă, concentrată pe cunoștințele de bază și pe competențele necesare în viață. Astăzi, obligativitatea este extinsă, dar statul nu garantează că elevii care petrec mai mulți ani în școală înțeleg ceea ce li se predă.
La finalul clasei a IX-a, fiecare tânăr ar trebui să poată citi și înțelege un contract, redacta o cerere, calcula o dobândă, administra un buget, recunoaște o tentativă de manipulare, utiliza responsabil internetul, acorda primul ajutor și înțelege drepturile și obligațiile unui cetățean.
Ar trebui să știe să comunice, să lucreze în echipă, să caute informații și să deosebească o sursă credibilă de o minciună distribuită pe internet.
După clasa a IX-a, fiecare elev trebuie să poată alege între continuarea studiilor liceale și o rută profesională serioasă, adaptată aptitudinilor sale și cererii de pe piața muncii. Statul trebuie să garanteze accesul gratuit la ambele variante, dar fără să îi țină pe tineri ani întregi într-un sistem doar pentru a raporta că sunt înscriși.
Reducerea perioadei obligatorii nu înseamnă abandonarea copiilor. Înseamnă asumarea unui obiectiv concret: în primii zece ani de școală, de la clasa pregătitoare până la finalul clasei a IX-a, niciun elev nu trebuie lăsat să plece fără să știe să citească, să scrie, să calculeze și să se descurce în situațiile obișnuite ale vieții.
Obligația statului nu trebuie măsurată în numărul anilor petrecuți într-un catalog, ci în ceea ce știe efectiv copilul la final.
Școala trebuie să pregătească și pentru meserii
Învățământul profesional a fost tratat multă vreme ca o destinație pentru elevii considerați slabi. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli ale politicilor educaționale românești.
România are nevoie de electricieni, instalatori, mecanici, sudori, operatori, tehnicieni, lucrători în construcții, agricultură, turism și servicii. Economia cere meseriași bine pregătiți, dar școala continuă să împingă aproape toți elevii spre un liceu teoretic și apoi spre o diplomă universitară care nu le garantează nicio competență profesională.
Școlile profesionale trebuie reînființate acolo unde au dispărut și susținute serios acolo unde mai există. Ele trebuie dotate cu ateliere adevărate și construite împreună cu firmele care cunosc nevoile pieței muncii.
Practica nu trebuie să însemne două săptămâni în care elevul privește de la distanță ce fac angajații. Trebuie să însemne muncă asistată, formatori competenți, echipamente actuale și o calificare recunoscută.
Un meseriaș bun nu este mai puțin valoros decât un absolvent de facultate. Uneori este mai bine pregătit, mai căutat și mai bine plătit. Școala trebuie să le spună acest adevăr elevilor și părinților.
Mai puțină dictare, mai multă viață reală
PISA nu verifică dacă elevul poate reproduce pagina din manual. Verifică dacă poate folosi ceea ce știe pentru a rezolva o problemă.
Exact aici eșuează școala românească.
Avem nevoie de mai multe experimente, proiecte, dezbateri, vizite, simulări și activități în echipă. Matematica trebuie legată de buget, facturi, credite și cumpărături. Științele trebuie învățate în laborator și în natură. Educația civică trebuie legată de instituțiile și problemele comunității. Tehnologia trebuie folosită pentru a crea, nu doar pentru a copia răspunsuri.
Profesorii au nevoie de libertate și de formare practică, dar și de evaluare reală. Nu toate cursurile bifate cu o diplomă schimbă ceva la clasă. Formarea trebuie măsurată prin felul în care profesorul predă și prin progresul elevilor.
În același timp, profesorii buni trebuie plătiți decent, protejați și respectați. Nu poți cere performanță unui om pe care îl sufoci cu hârtii și îl lași singur în fața tuturor problemelor sociale ajunse în școală.
Nu copiii sunt problema. Sistemul este
PISA 2025 arată și că 77% dintre elevii români se declară curioși, peste media OCDE. Așadar, copiii nu vin în școală lipsiți de interes. Sistemul reușește, prea des, să le transforme curiozitatea în oboseală, frustrare și teamă de notă.
Președintele Nicușor Dan a spus că România are copii inteligenți, profesori dedicați și specialiști care știu ce trebuie schimbat. Și aici are dreptate.
Nu ducem lipsă de diagnostice. Nu mai avem nevoie de încă un proiect cu un nume pompos, de încă o comisie prezidențială sau de încă o lege schimbată după câțiva ani.
Avem nevoie de câteva decizii clare și asumate pe termen lung: depolitizarea conducerii școlilor, concursuri periodice, programe reduse drastic, zece ani de școală obligatorie – clasa pregătitoare și clasele I–IX – concentrați pe competențe fundamentale, rute profesionale puternice și metode de predare legate de viața reală.
Adevărata reformă nu începe cu tablete și nici cu inteligența artificială. Începe în momentul în care statul hotărăște ce trebuie să știe fiecare copil și are curajul să elimine tot ce nu îi folosește.
Până atunci, după fiecare test PISA, politicienii vor declara din nou că sunt îngrijorați. Iar peste trei ani vom descoperi, cu aceeași surprindere mimată, că rezultatele sunt la fel sau chiar mai slabe.
Călin Blaga
