Un accident a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 04:00, pe strada Octavian Goga din municipiul Sibiu. Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 50 de ani din Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în patru mașini parcate pe marginea străzii și a avariat o țeavă de gaz.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu și ISU Sibiu cu un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere. La testarea alcoolscopică efectuate de polițiștii rutieri, bărbatul a prezentat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului, șoferul a suferit vătămări corporale, având un traumatism facial. Acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la UPU Sibiu.




