Astăzi, la Loamneș, prunele devin vedete: Festivalul Lichiului de Poveste începe la ora 14:00

Știri din Județ

Publicitate
Miros de lichiu cu prune, preparate tradiționale, muzică și dansuri populare. Loamneșul își sărbătorește astăzi tradițiile și comunitatea printr-o nouă ediție a Festivalului Lichiului de Poveste. Evenimentul începe la ora 14:00, pe terenul de fotbal din localitate.

Primăria Comunei Loamneș îi așteaptă astăzi, 12 septembrie, pe localnici și pe vizitatorii din întreg județul la Festivalul Lichiului de Poveste – Ediția 2026.

În centrul sărbătorii se află unul dintre preparatele tradiționale ale zonei, lichiul cu prune, în jurul căruia organizatorii au construit o zi dedicată gusturilor locale, muzicii, dansului și tradițiilor.

Artiști și ansambluri pe scena de la Loamneș

Programul artistic va reuni numeroși interpreți și formații, printre care Adelina Popa și formația, Codruța Rodean și Bogdan Cioranu, Robert Târnăveanu, Aurelian Adam, Aurelian Negrea, Camelia Stoita, George Cătana, Ileana Crăciun, Ilie Sădeanu, Ionuț Rotar, Miruna Balteș și Andrei Ivănuș.

Pe scenă vor urca și Ansamblul Florile Vișei din Șeica Mare, Ansamblul Daniel Rosalim din Șura Mare, Ansamblul „Cetatea Slimnicului”, Ansamblul „Măgura Secașelor”, alături de Nicoleta Mocan, precum și Școala de dans popular „Ioan Macrea”.

Festivalul va aduce în fața publicului și tineri interpreți și elevi de canto.

Lichiu cu prune, produse tradiționale și o zi pentru întreaga familie

Pe lângă spectacole, vizitatorii vor putea descoperi produse și preparate tradiționale, iar organizatorii promit o atmosferă dedicată întregii familii.

„Vă invităm să veniți alături de familie și prieteni și să petrecem împreună o zi de poveste, dedicată tradițiilor și comunității noastre”, este invitația transmisă de Primăria Comunei Loamneș.

Festivalul Lichiului de Poveste începe astăzi, 12 septembrie, de la ora 14:00, pe terenul de fotbal din Loamneș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri