Drumeție doar pentru femei în Munții Cindrel. La final, participantele vor avea o sesiune de yoga

Știri din Județ

Publicitate
O drumeție dedicată exclusiv femeilor va avea loc vineri, 18 septembrie, în Munții Cindrel. Evenimentul este organizat în cadrul programului „Anii Drumeției”, iar la finalul traseului participantele vor lua parte la o sesiune de yoga în natură.

Traseul propus are o lungime de 5,5 kilometri și duce până în Poiana Pensionarilor din Munții Cindrel. Potrivit organizatorilor, dificultatea este una ușoară spre medie.

Drumeție, socializare și relaxare

Tura va fi coordonată de Teodora Bobeș, ghidă în cadrul programului „Anii Drumeției”. Aceasta spune că evenimentul a fost conceput ca o experiență în care participantele să se bucure de natură și mișcare, fără presiunea performanței.

„O tură dedicată exclusiv femeilor creează un spațiu în care participantele se pot bucura de natură, mișcare și socializare într-un cadru relaxat și lipsit de presiunea performanței. Drumeția pune corpul în mișcare, iar yoga ne invită să încetinim și să fim atenți la ceea ce se întâmplă în corp”, a declarat Teodora Bobeș.

La finalul traseului, Ana Tiepac, instructor internațional de yoga, va susține o sesiune dedicată relaxării și reconectării.

Yoga, la finalul traseului

Organizatorii au gândit cele două activități ca părți ale aceleiași experiențe.

„Drumeția și yoga sunt două activități complementare. După o plimbare prin natură, yoga devine o continuare firească a experienței: ne ajută să facem tranziția de la mers la relaxare, de la ritmul exterior la atenția asupra respirației și a corpului. Practicată în natură, într-un spațiu liniștit, sesiunea de yoga nu este doar o activitate suplimentară, ci parte din povestea zilei: mergem, respirăm, ne oprim, observăm și ne reconectăm”, a mai transmis Teodora Bobeș.

Locurile sunt limitate, iar informațiile privind înscrierea și echipamentul necesar sunt disponibile prin programul „Anii Drumeției”.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, și urmărește dezvoltarea infrastructurii de drumeție și promovarea ecoturismului în județ.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri