Primăria Mediaș a premiat 24 de elevi cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Știri din Județ

Publicitate
24 de tineri din Mediaș care au obținut rezultate foarte bune la examenele naționale din acest an au fost premiați de administrația locală. Elevii cu medii de cel puțin 9,50 au primit premii și diplome de excelență.

Primăria Municipiului Mediaș a organizat vineri, 11 septembrie, festivitatea de premiere a elevilor care s-au remarcat prin rezultatele obținute la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat. În total, 24 de tineri au fost recompensați pentru performanțele lor școlare.

Cele mai multe premii, pentru elevii de la Școala Națională de Gaz

Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș a avut 11 elevi pe lista premianților, în timp ce Liceul Teoretic „Axente Sever” a fost reprezentat de 10 elevi. Alți trei tineri premiați provin de la Liceul Teoretic „Roth-Oberth”.

În ceea ce privește rezultatele la Evaluarea Națională, doi dintre elevii recompensați sunt de la Liceul Teoretic „Roth-Oberth”.

Gheorghe Roman: „Suntem mândri de voi”

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, i-a felicitat pe elevi și a subliniat că performanțele obținute sunt rezultatul muncii lor, dar și al sprijinului primit din partea familiilor și profesorilor.

„Vreau să vă felicit pentru rezultatele excelente pe care le-ați obținut, atât la examenul de Bacalaureat, cât și la Evaluarea Națională. Din punctul meu de vedere, meritul pentru rezultatele pe care le-ați obținut este, în principal, al vostru, dar trebuie să le mulțumiți și părinților și cadrelor didactice pentru că v-au ajutat foarte mult”, a declarat Gheorghe Roman.

Edilul a arătat că și administrația locală are un rol în susținerea educației, prin investițiile realizate împreună cu unitățile de învățământ pentru dotarea și modernizarea acestora.

„Consider că, în pregătirea tinerilor și a elevilor din oraș, un rol important îl are și primăria, pentru că împreună cu instituțiile de învățământ căutăm tot ceea ce este mai performant pe piață pentru a achiziționa și dota fiecare instituție de învățământ. Suntem mândri de voi, de rezultatele foarte bune pe care le-ați obținut”, a mai spus primarul Mediașului.

Prin această premiere, administrația locală medieșeană își propune să încurajeze performanța școlară și să promoveze excelența în educație în rândul tinerilor din municipiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri