Protestul oierilor din București a pornit de la o problemă reală și a ajuns la garduri rupte, pietre aruncate și jandarmi răniți. Dincolo de violențe rămâne însă întrebarea pe care statul român o evită de zeci de ani: câte oi există cu adevărat, cine le deține, cine vinde produsele și cât declară la fisc?
Oierii au dreptul să protesteze. Blocarea exporturilor le produce pierderi, uciderea animalelor din focare înseamnă lovituri financiare cumplite, iar despăgubirile întârziate pot distruge o fermă.
Dar dreptul la protest nu înseamnă dreptul la bâtă.
La manifestația din 15 septembrie, unii participanți au forțat cordonul de ordine și au aruncat cu obiecte în jandarmi. Bilanțul comunicat ulterior a ajuns la 47 de persoane duse la poliție, șase reținute, zece jandarmi răniți, trei dosare penale și amenzi de 46.000 de lei. Două autospeciale au fost avariate. Răspunderea este individuală, iar crescătorii au susținut că violențele au fost provocate de agitatori infiltrați. Anchetele trebuie să stabilească exact cine a lovit și cine a instigat.
Problema economică a oierilor este reală. Dar la fel de reală este și problema uriașă a unui sector pe care statul român nu pare să-l fi controlat vreodată cu adevărat.
Statul nu știe nici măcar câte oi are România
Aici începe ipocrizia.
Crescătorii cer despăgubiri calculate pe cap de animal. Cer subvenții pe cap de animal. Cer redeschiderea exporturilor de animale. Cer motorină subvenționată, protecție fiscală și sprijin din bani publici.
Perfect. Atunci fiecare cap de animal trebuie identificat, înregistrat și găsit în teren.
În județul Tulcea, peste 100 de medici veterinari au verificat exploatații în care figurau oficial 32.239 de ovine și caprine. În teren au fost găsite 25.236. Diferența: 7.003 animale, adică 21,7% din efectivul verificat.
Au fost descoperite 492 de animale fără elemente de identificare, animale cu crotalii diferite în cele două urechi, animale înregistrate ca moarte, sacrificate sau exportate, dar găsite vii în exploatații, precum și ferme cu multe femele și fără niciun miel declarat în anul respectiv. ANSVSA a decis extinderea controalelor în întreaga țară. SURPRIZĂ! La Sibiu nu am primit la redacție niciun comunicat privind rezultatele unui asemenea control. Oare de ce?
Aceasta nu mai este poveste. Este constatare oficială.
Legea obligă la identificarea și înregistrarea ovinelor și caprinelor în maximum 180 de zile de la naștere și, obligatoriu, înainte ca animalul să fie mutat din exploatația de origine.
Așadar, oile se crotaliază în România.
Din mașină, de pe marginea drumului, nu poți verifica sigur dacă fiecare oaie dintr-o turmă are sau nu crotalii. Acestea pot fi greu vizibile. Dar autoritățile pot opri turma, pot scana crotaliile și pot compara efectivul cu baza de date.
De ce nu o fac sistematic?
Cifrele fiscale pe care statul ar prefera să nu le explice
Există în spațiul public cifra de peste 40.000 de exploatații de ovine și caprine. Presa economică a indicat aproximativ 44.000 de asemenea exploatații, pe baza informațiilor Ministerului Agriculturii și APIA.
Această cifră nu poate fi comparată direct cu numărul bilanțurilor depuse, deoarece într-o bază sunt exploatații sanitar-veterinare, iar în alta sunt societăți comerciale. Persoanele fizice, PFA-urile, întreprinderile individuale și societățile au obligații fiscale diferite.
Dar diferența rămâne suficient de mare încât să ceară explicații.
O analiză realizată pe baza datelor Registrului Comerțului și Ministerului Finanțelor arăta că, pentru anul 2023, existau 4.987 de agenți economici înregistrați cu activitate de creștere a ovinelor și caprinelor, cod CAEN 0145. Numai aproximativ 440 apăreau cu bilanț depus și activitate fiscală raportată. Aceleași firme raportau doar 734 de angajați în întreaga țară.
Aceste statistici nu demonstrează că toți ceilalți crescători fac evaziune. Dar demonstrează că statul are obligația să publice o radiografie completă: exploatații, forme juridice, animale declarate, subvenții încasate, salariați, venituri declarate și taxe achitate.
Altfel, noi finanțăm o ceață.
Vilele nu sunt infracțiuni. Averile nejustificate sunt problema
În Mărginimea Sibiului vedem de ani buni case mari, mașini scumpe, pensiun. Știm de o grămadă de crescători de oi care la ora actuală dețin firme mari de construcții, hoteluri, benzinării și investiții imobiliare. Unele familii provenite din oierit au investit pe litoral sau în București.
A avea bani nu este infracțiune. A munci și a investi nu este o vină. Nici măcar succesul spectaculos nu constituie, singur, dovadă de evaziune.
Dar când averea vizibilă nu pare să aibă corespondent în veniturile declarate, ANAF trebuie să întrebe de unde provin banii. Exact cum întreabă un medic, un constructor, un jurnalist sau un mic patron.
De ce crescătorul de oi ar beneficia de o prezumție permanentă de nevinovăție fiscală pe care ceilalți contribuabili nu o primesc?
Brânza vândută fără bon nu devine fiscalizată doar pentru că este „tradițională”. Mielul vândut fără acte nu devine legal pentru că este Paștele. Laptele, lâna, carnea și animalele vii sunt produse economice. În spatele lor există transport, comerț, procesare și forță de muncă.
Nu mai vorbim despre trei oi și o găleată de lapte vândută vecinului. Vorbim despre o industrie.
Vaccinuri gratuite, dar neîncredere cât încape
România se confruntă cu pesta micilor rumegătoare și cu variola ovină și caprină. Din cauza riscului de răspândire a pestei, interdicția pentru exporturile de ovine și caprine a fost extinsă până la 31 decembrie 2026.
Variola ovină și caprină este extrem de contagioasă. În jurul focarelor se instituie zone de protecție și supraveghere, se limitează circulația animalelor și se interzic târgurile, piețele și expozițiile cu ovine și caprine. Acesta este motivul sanitar-veterinar pentru care nu se mai pot organiza asemenea evenimente în zonele restricționate.
Comisia Europeană a pus gratuit la dispoziția României 1,3 milioane de doze: un milion pentru variola ovină și caprină și 300.000 pentru pesta micilor rumegătoare. Planul ANSVSA prevede vaccinare diferențiată, în funcție de risc, tocmai pentru a permite reluarea exporturilor fără blocarea generală a cărnii și produselor lactate.
O parte dintre crescători au contestat vaccinarea, invocând teama că animalele vaccinate nu vor mai putea fi exportate. Alții refuză vaccinarea pentru a nu se descoperi câte animale au în realitate versus câte au fost declarate la APIA.
Suspiciunea există și este alimentată de dezastrul găsit în evidențele din Tulcea. Dar suspiciunea trebuie verificată.
ANSVSA ar trebui să publice numărul exploatațiilor care au acceptat vaccinarea, numărul celor care au refuzat, efectivele găsite în teren și diferențele față de baza națională de date. Fără aceste informații, fiecare tabără își inventează adevărul.
Nici comuniștii nu au reușit să-i bage complet în țarc
Colectivizarea comunistă a distrus gospodăria rurală românească, a confiscat pământuri, animale și libertatea economică a țăranului. În zonele montane și pastorale, inclusiv în Mărginimea Sibiului, specificul proprietății, mobilitatea turmelor și transhumanța au făcut însă ca modelul colectivist să nu poată fi aplicat la fel de complet ca în regiunile agricole de câmpie.
Nu trebuie transformată această istorie într-un basm. Cercetările Academiei Române arată că și păstoritul din Mărginime a fost afectat, iar colectivizarea a accelerat declinul transhumanței.
Dar gospodăria pastorală privată a supraviețuit aici mai puternic decât în multe zone ale agriculturii românești.
După 1989, această autonomie s-a transformat prea des într-un tratament special. Guvernele au preferat să dea subvenții, să negocieze și să închidă ochii. Controalele fiscale, sanitar-veterinare și de muncă au rămas sporadice.
De aici vine întrebarea dură: cum a devenit libertatea față de colectivizarea comunistă libertate față de regulile statului democratic?
Cine muncește, de fapt, la stână?
Legenda publică spune că proprietarul stă cu oile pe munte, în ploaie, frig și zăpadă.
În multe cazuri, proprietarul nu mai stă de mult la stână. Are oameni care muncesc pentru el.
Câți dintre acești oameni au contract? Câți sunt declarați? Câți au asigurare medicală, contribuție la pensie, program de lucru și protecție în caz de accident?
Nu există date publice suficiente pentru a afirma cinstit că orice cioban oprit lângă o turmă lucrează la negru. Tocmai aceasta este problema. ITM nu a prezentat o campanie națională serioasă de verificare a stânelor.
Aici nu este nevoie de pariuri. Este nevoie de controale.
ITM, ANAF, ANSVSA și APIA trebuie să meargă împreună în teren. Să numere animalele. Să verifice crotaliile. Să compare subvențiile cu efectivele reale. Să controleze contractele de muncă. Să urmărească vânzarea cărnii, laptelui și brânzei. Să compare veniturile declarate cu averile și investițiile.
Nu pentru a distruge oieritul.
Pentru a-i apăra pe crescătorii corecți de concurența celor care vând fără acte, folosesc muncă nedeclarată și cer bani publici pentru animale care există numai când trebuie încasată subvenția.
Oierii au dreptul să ceară statului să-și facă treaba.
Dar și noi avem dreptul să cerem aceluiași stat să intre, în sfârșit, în stână.
Cu legea. Cu registrul. Cu inspectorul fiscal.
Și cu numărătoarea făcută până la ultima oaie.
