Cinci persoane, printre care un copil de 7 ani și doi polițiști, au fost rănite în această seară în urma unui accident produs în municipiul Sibiu, la intersecția bulevardului General Vasile Milea cu străzile Nicolae Iorga și Moldoveanu. În coliziune au fost implicate trei autoturisme, una dintre mașini fiind o autospecială de poliție.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Echipajele medicale au acordat îngrijiri de urgență tuturor celor afectați.
Din autospeciala de poliție au fost preluați doi bărbați, unul în vârstă de 40 de ani cu traumatisme la nivelul membrelor superioare și toracelui și un altul de 45 de ani, politraumatizat. Printre victime se numără și un al treilea bărbat, de 40 de ani, care a suferit leziuni la nivelul toracelui și al membrelor. Un minor de 7 ani care a suferit un traumatism abdominal, a fost transportat de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Luther, în timp ce un alt pacient cu multiple contuzii, a fost preluat de ISU și dus la UPU Sibiu.
„[…]La acest moment, polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu





