USR Sibiu demarează procedurile pentru excluderea primarului Mircea Orlățan după numirea lui Gheorghe Huja

Știri din Județ

Publicitate
USR Sibiu a anunțat că va declanșa procedurile statutare pentru excluderea din partid a primarului Cisnădiei, Mircea Orlățan, după ce acesta a decis să îl numească administrator public al orașului pe fostul primar Gheorghe Huja. Conducerea județeană a partidului susține că decizia reprezintă o ruptură față de mandatul primit de Orlățan la alegeri.

Conflictul din interiorul USR în jurul primarului Cisnădiei, Mircea Orlățan, se amplifică. După anunțul edilului privind înțelegerea politică realizată cu grupul PNL din Consiliul Local și numirea fostului primar Gheorghe Huja în funcția de administrator public, USR Sibiu a anunțat oficial demararea procedurilor pentru excluderea lui Orlățan din partid.

Potrivit filialei județene, partidul nu acceptă ca votul primit de actualul primar pentru schimbarea administrației din Cisnădie să conducă ulterior la revenirea fostului edil într-o funcție executivă.

Publicitate

USR Sibiu: „O ruptură gravă față de mandatul primit”

USR Sibiu afirmă că decizia de numire a lui Gheorghe Huja reprezintă, din perspectiva partidului, o încălcare a mandatului politic cu care Mircea Orlățan a câștigat Primăria Cisnădie.

Publicitate

Filiala susține că alegătorii din Cisnădie au votat în 2024 pentru schimbarea fostei administrații și consideră că readucerea lui Gheorghe Huja în conducerea executivă a orașului contrazice mesajul electoral de atunci.

„USR Sibiu nu poate accepta ca votul pentru schimbare al cisnădienilor să fie folosit pentru reinstalarea vechii administrații”, a transmis organizația județeană.

USR mai afirmă că funcțiile din administrația publică nu trebuie să devină „moneda de schimb” a unor înțelegeri politice și anunță că va utiliza mecanismele prevăzute de statutul partidului.

Statutul USR prevede, între sancțiunile care pot fi aplicate membrilor, inclusiv retragerea sprijinului politic, suspendarea și excluderea din partid.

Adrian Echert: „I-am cerut demisia din Biroul Județean”

Președintele USR Sibiu, Adrian Echert, spune că lui Mircea Orlățan i-a fost solicitată și demisia din Biroul Județean al organizației.

„Decizia lui Mircea Orlățan reprezintă o încălcare gravă atât a valorilor pe care USR le-a asumat, cât și a mandatului primit de la cetățenii din Cisnădie. Oamenii au votat pentru schimbare, iar noi avem obligația să respectăm acel vot. I-am cerut demisia din Biroul Județean al USR Sibiu și vom declanșa procedurile statutare privind excluderea sa din partid. În același timp, vom rămâne alături de consilierii locali USR din Cisnădie și vom continua, împreună cu ei, să susținem interesele comunității și angajamentele asumate în fața cetățenilor”, a declarat Adrian Echert.

Anunțul conducerii județene vine după ce și USR Cisnădie s-a delimitat public de decizia primarului Mircea Orlățan și a transmis că aceasta nu a fost discutată și nu are acordul filialei locale sau al consilierilor USR.

Ruptura politică apare după anunțul lui Mircea Orlățan privind formarea unei colaborări în Consiliul Local Cisnădie pentru susținerea proiectelor administrației și numirea fostului primar PNL Gheorghe Huja în funcția de administrator public.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri