Polițiștii de imigrări au desfășurat 4.246 de acțiuni, controale și verificări la nivel național în primele opt luni din 2026. În urma acestora, au fost depistați 5.442 de străini aflați în situații ilegale, potrivit unui comunicat transmis joi, 24 septembrie, de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI).
Dintre persoanele depistate, 3.666 sunt beneficiari ai articolului 2 din OUG nr. 32/2026, precizează instituția. Cei mai mulți provin din Nepal — 1.731 de persoane, Sri Lanka — 1.107 și India — 368.
În aceeași perioadă, polițiștii de imigrări au emis 1.135 de decizii de returnare, care prevăd un termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile. Printre principalele motive s-au numărat constatarea șederii ilegale, în 461 de cazuri, și solicitarea plecării voluntare, în 433 de cazuri.
Alte 352 de persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar 182 de străini au fost introduși în centrele de custodie publică după finalizarea procedurilor legale. IGI arată că verificările au vizat respectarea legislației privind regimul străinilor, precum și identificarea cazurilor de ședere ilegală și muncă nedeclarată.





