Copiii din ciclul primar din Alămor au participat la Sfânta Liturghie și au interpretat pricesne, în cadrul unei activități organizate prin parteneriatul dintre biserică și școală.
Potrivit unei postări a Școlii Gimnaziale Loamneș, activitatea s-a desfășurat duminică, la biserica din Alămor. Elevii au cântat pricesne închinate lui Dumnezeu, în prezența credincioșilor din comunitate.
Copiii au fost coordonați de profesoarele pentru învățământ primar Emilia Solomon și Ana Solomon, cărora reprezentanții școlii le-au mulțumit pentru implicare.
„Glasurile lor inocente au interpretat pricesne închinate lui Dumnezeu și au atins inimile tuturor celor prezenți”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.
Școala i-a felicitat pe elevi pentru participarea la activitățile extrașcolare și pentru respectul față de valorile creștine.





