Peste 25.000 de persoane au participat, pe parcursul a 14 zile, la activitățile proiectului „ASTRA Meșteșugăresc – Patrimoniul Imaterial, Fundația valorilor identitare”, derulat de Muzeul ASTRA. Inițiativa a reunit 40 de meșteri din importante zone etnografice ale României, care și-au prezentat tehnicile și produsele atât în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cât și în Piața Mare.
Proiectul a fost implementat și susținut de Muzeul ASTRA, cu sprijin financiar din partea Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, și a urmărit promovarea patrimoniului imaterial și a meșteșugurilor tradiționale românești.
De la prelucrarea lemnului la ceramică și fierărit
Vizitatorii au putut urmări demonstrații și au participat la ateliere dedicate unei game largi de ocupații tradiționale. Printre acestea s-au numărat confecționarea lotcilor lipovenești, dulgheria roților hidraulice de moară, dogăritul, tăierea draniței maramureșene, realizarea vagonetelor de mină și pictarea manuală a mobilierului săsesc.
Programul a inclus și demonstrații de căutare a aurului aluvionar cu șaitrocul, fierărit tradițional, baterea unor monede de tip dacic și realizarea armurilor romane. În zona ceramicii, meșterii au prezentat tehnici de realizare a vaselor de uz casnic, ceramica de Horezu și confecționarea cahlelor decorative pentru sobe.
Publicul a descoperit și meșteșuguri legate de textile și fibre vegetale, precum prelucrarea lânii, realizarea traistelor din Mărginimea Sibiului, țesutul, brodatul, confecționarea portului popular și împletirea coșurilor din papură și răchită.
Sute de copii au participat la ateliere
O componentă importantă a proiectului a fost cea educativă. Potrivit Muzeului ASTRA, sute de copii au participat la atelierele organizate atât în Dumbrava Sibiului, cât și în spațiul amenajat în Piața Mare, având astfel ocazia să intre în contact direct cu tehnicile și tradițiile meșteșugărești.
Meșterii implicați în proiect au fost prezenți și la Târgul Internațional de Ecoturism, unde meșteșugurile tradiționale au fost prezentate în legătură cu dezvoltarea experiențelor autentice și a turismului cultural din mediul rural românesc.
Reprezentanții Muzeului ASTRA subliniază că proiectul a urmărit să demonstreze că valorile identitare și patrimoniul imaterial pot continua să atragă publicul și să contribuie la educarea noilor generații. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, iar activitățile Muzeului ASTRA sunt susținute prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.





