Declarația primarului din Cristian după incendiul de la stația de reciclare

Știri din Județ

Publicitate
Primarul comunei Cristian, Claudiu Gheorghe Pâșu, a transmis un mesaj public în urma incendiului izbucnit în noaptea zilei de 1 octombrie. Edilul a clarificat faptul că flăcările au afectat stația de reciclare și nu depozitul ecologic. Totodată, primarul a adresat mulțumiri publice echipei de pompieri voluntari din localitate, care a intervenit neîntrerupt timp de peste 12 ore.

„Dorim să vă informăm corect cu privire la incendiul produs în data de 1 octombrie 2026, în jurul orei 21:00. Facem precizarea că incendiul s-a propagat la stația de reciclare și nu la depozitul ecologic (groapa de gunoi), așa cum s-a putut înțelege din unele informații apărute în spațiul public. Pe această cale, doresc să transmit mulțumiri și întreaga mea apreciere echipei de pompieri voluntari din comuna Cristian, coordonată de domnul viceprimar al comunei, care a răspuns cu promptitudine situației și a intervenit neîntrerupt, asigurând efectivele necesare timp de mai bine de 12 ore. Promptitudinea, implicarea și devotamentul de care au dat dovadă merită toată aprecierea noastră. Suntem mândri de echipa noastră de pompieri voluntari și le mulțumim pentru efortul depus în sprijinul comunității!”, a transmis primarul pe pagina de Facebook a primăriei

Reamintim că nopatea trecută, a izbucnit o hală de sortare și reciclare a deșeurilor extinzându-se pe o suprafață de circa 700 de metri pătrați. Știre inițială-Incendiu violent la o hală de reciclare din Rusciori. A fost emisă avertizare Ro-Alert din cauza fumului gros!

Publicitate
Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri