Diabetul nu afectează doar glicemia, ci poate influența sănătatea emoțională, inima, rinichii și calitatea vieții. Dr. Oana Maria Podar, medic primar în cadrul Compartimentului Diabet, Nutriție și Boli Metabolice al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, explică cinci aspecte importante despre această boală, de la prediabet și hipoglicemie până la tratamentul persoanelor vârstnice și cele mai răspândite mituri.
În contextul Zilei Mondiale a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, specialiștii Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu atrag atenția asupra importanței prevenției, diagnosticării timpurii și gestionării corecte a bolii.
Într-un ghid realizat pe înțelesul tuturor, dr. Oana Maria Podar răspunde la cinci întrebări esențiale pentru persoanele diagnosticate cu diabet, dar și pentru cele care prezintă factori de risc.
1. Cum afectează diabetul sănătatea emoțională?
Gestionarea diabetului presupune o preocupare permanentă pentru alimentație, tratament și valorile glicemiei. Această responsabilitate zilnică poate deveni copleșitoare, provocând oboseală, frustrare, vinovăție sau teamă de complicații.
Medicii numesc această stare „distres legat de diabet”, o problemă frecventă, care nu trebuie confundată cu depresia.
Totuși, depresia este de aproximativ două ori mai frecventă în rândul persoanelor cu diabet decât în populația generală. Relația dintre cele două afecțiuni este complexă: problemele emoționale pot îngreuna respectarea tratamentului, iar un diabet dezechilibrat poate influența negativ starea psihică.
Specialistul sibian recomandă pacienților să discute deschis cu medicul despre dificultățile emoționale. Evaluarea psihologică, psihoterapia și, atunci când este necesar, tratamentul psihiatric pot contribui la îmbunătățirea stării generale și a controlului glicemic.
Un rol important îl au educația terapeutică, grupurile de sprijin și familia. Persoanele apropiate trebuie să ofere susținere fără să judece pacientul pentru valorile glicemiei sau dificultățile întâmpinate.
2. Ce este prediabetul și cum poate fi prevenit diabetul?
Prediabetul reprezintă o etapă în care glicemia este mai mare decât valorile normale, dar nu a atins pragul necesar diagnosticării diabetului.
Potrivit medicului, prediabetul poate fi identificat prin analize care indică o glicemie pe nemâncate între 100 și 125 mg/dl, o hemoglobină glicată (HbA1c) între 5,7% și 6,4% sau o glicemie între 140 și 199 mg/dl la două ore după testul de toleranță la glucoză.
Problema este că prediabetul nu produce, de regulă, simptome. Din acest motiv, numeroase persoane află că au această problemă doar în urma analizelor de rutină.
Fără intervenție, aproximativ 5–10% dintre persoanele cu prediabet dezvoltă diabet în fiecare an.
Vestea bună este că schimbarea stilului de viață poate reduce semnificativ acest risc.
Studiile arată că reducerea greutății corporale cu 5–7%, asociată cu activitatea fizică regulată, poate diminua riscul de apariție a diabetului cu aproape 60%.
Pentru o persoană care cântărește 90 de kilograme, această recomandare înseamnă o scădere în greutate de aproximativ 4,5–6,5 kilograme.
Medicul recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică săptămânal, echivalentul a 30 de minute de mers alert, cinci zile pe săptămână.
Alimentația trebuie să includă mai multe legume, leguminoase, cereale integrale și pește, cu reducerea consumului de dulciuri, băuturi îndulcite și produse din făină albă.
Somnul suficient, renunțarea la fumat și verificarea periodică a glicemiei completează măsurile preventive.
În cazul persoanelor cu risc foarte mare, medicul poate recomanda și tratament cu metformin, alături de modificarea stilului de viață.
3. Cum recunoaștem hipoglicemia și ce trebuie făcut?
Hipoglicemia apare atunci când glicemia scade sub 70 mg/dl. Valorile sub 54 mg/dl indică o hipoglicemie semnificativă clinic.
Această situație apare mai ales la persoanele care urmează tratament cu insulină sau anumite medicamente antidiabetice, în special atunci când sar peste mese, depun un efort fizic neobișnuit sau consumă alcool.
Primele simptome pot fi transpirațiile reci, tremurăturile, palpitațiile, foamea bruscă, amețeala și nervozitatea.
Dacă hipoglicemia nu este corectată, pot apărea confuzia, vorbirea neclară, somnolența și comportamentul neobișnuit. În cazurile grave, pacientul poate suferi convulsii sau își poate pierde cunoștința.
La persoanele vârstnice și la cele care au diabet de mulți ani, semnele pot fi mai puțin evidente sau chiar absente. Anumite medicamente pentru inimă, precum betablocantele, pot masca unele dintre simptome.
Regula 15–15 poate preveni agravarea hipoglicemiei.
Pentru o persoană conștientă, care poate înghiți în siguranță, medicul recomandă administrarea a 15 grame de zahăr cu absorbție rapidă. Acestea pot proveni din tablete de glucoză, cuburi de zahăr sau aproximativ 150 ml de suc ori băutură îndulcită, care nu este dietetică.
După 15 minute, glicemia trebuie măsurată din nou. Dacă valoarea rămâne sub 70 mg/dl, procedura se repetă.
După normalizarea glicemiei, dacă următoarea masă este la mai mult de o oră distanță, este recomandată o gustare pentru prevenirea unui nou episod.
Ciocolata și prăjiturile nu sunt recomandate pentru corectarea rapidă a hipoglicemiei, deoarece grăsimile pe care le conțin încetinesc absorbția zahărului.
În cazul unei persoane inconștiente sau care nu poate înghiți, situația reprezintă o urgență medicală. Nu trebuie administrate alimente sau lichide pe gură, din cauza riscului de sufocare. Persoana trebuie așezată în poziție laterală de siguranță și trebuie apelat imediat numărul 112.
Dacă este disponibil glucagon injectabil sau intranazal, acesta poate fi administrat de o persoană instruită.
Specialistul recomandă pacienților tratați cu insulină sau medicamente care pot provoca hipoglicemie să poarte permanent o sursă de zahăr rapid și un document ori o brățară care să indice diagnosticul de diabet.
4. Cum trebuie tratat diabetul la persoanele vârstnice?
În cazul pacienților vârstnici, obiectivul tratamentului nu este obținerea unor glicemii perfecte, ci evitarea complicațiilor și menținerea calității vieții.
O hipoglicemie poate avea consecințe deosebit de grave la această categorie de pacienți, provocând căderi, fracturi, accidente cardiovasculare sau agravarea tulburărilor de memorie.
Din acest motiv, țintele terapeutice trebuie stabilite individual.
Pentru un vârstnic sănătos și independent, medicul indică drept obiectiv o hemoglobină glicată sub 7–7,5%.
În cazul pacienților cu mai multe afecțiuni asociate sau cu tulburări cognitive ușoare ori moderate, ținta poate fi mai permisivă, respectiv sub 8%.
Pentru persoanele foarte fragile sau cu speranță de viață limitată, prioritatea este evitarea hipoglicemiilor și a simptomelor produse de glicemiile foarte mari, nu atingerea unei anumite valori a hemoglobinei glicate.
Dr. Oana Maria Podar subliniază importanța simplificării tratamentului, a utilizării medicamentelor cu risc redus de hipoglicemie și a ajustării dozelor în funcție de funcția renală.
De asemenea, medicii trebuie să țină cont de capacitatea pacientului de a-și administra singur tratamentul, evaluând vederea, memoria și dexteritatea.
Dietele restrictive nu sunt recomandate automat persoanelor vârstnice. Pierderea în greutate și diminuarea masei musculare pot deveni mai periculoase decât o glicemie ușor crescută.
Implicarea familiei și a îngrijitorilor este esențială pentru administrarea corectă a tratamentului și monitorizarea stării pacientului.
5. Care sunt cele mai frecvente mituri despre diabet?
Medicul sibian explică și câteva dintre ideile greșite care circulă frecvent despre diabet.
Mit: „Diabetul apare pentru că mâncăm prea mult zahăr.”
Diabetul de tip 1 este o boală autoimună, fără legătură cu alimentația. Diabetul de tip 2 este favorizat de excesul ponderal, sedentarism și predispoziția genetică. Consumul excesiv de zahăr, în special din băuturile îndulcite, poate crește riscul, inclusiv prin favorizarea acumulării kilogramelor.
Mit: „Persoanele cu diabet nu au voie să mănânce fructe sau dulciuri.”
Fructele pot face parte dintr-o alimentație echilibrată, în porții adecvate. Dulciurile pot fi consumate ocazional, în cantități mici, dacă sunt integrate corect în planul alimentar. Sucurile de fructe nu sunt însă recomandate pentru consumul obișnuit.
Mit: „Produsele pentru diabetici sunt întotdeauna sănătoase.”
Multe dintre aceste produse conțin cantități importante de calorii și grăsimi. Unele au fructoză sau îndulcitori care, consumați în exces, pot provoca tulburări digestive. Medicul recomandă citirea etichetelor, nu alegerea produselor exclusiv pe baza reclamelor.
Mit: „Dacă am nevoie de insulină, înseamnă că boala s-a agravat din vina mea.”
Diabetul de tip 2 este o afecțiune progresivă, iar în timp pancreasul poate produce tot mai puțină insulină. Administrarea insulinei reprezintă o opțiune terapeutică necesară pentru mulți pacienți, nu un eșec personal. Insulina nu provoacă dependență.
Mit: „Dacă nu am simptome, înseamnă că nu am diabet.”
Diabetul de tip 2 poate evolua ani la rând fără manifestări evidente. Analizele medicale sunt esențiale pentru identificarea bolii înaintea apariției complicațiilor.
Mit: „Diabetul poate fi vindecat cu ceaiuri și suplimente.”
Nu există ceaiuri sau suplimente alimentare cu eficacitate dovedită în tratarea diabetului. Unele produse pot interacționa cu medicamentele prescrise.
În anumite situații, persoanele cu diabet de tip 2 pot ajunge la remisie după o scădere importantă în greutate, însă acest proces necesită supraveghere medicală. Tratamentul nu trebuie întrerupt fără acordul medicului.
Mit: „Diabetul este doar o problemă cu zahărul din sânge.”
În realitate, diabetul necontrolat poate afecta inima, vasele de sânge, rinichii, ochii și sistemul nervos.
Din acest motiv, tratamentul nu se limitează la controlul glicemiei, ci include monitorizarea tensiunii arteriale, a colesterolului și reducerea factorilor de risc cardiovascular.
Mesajul transmis de dr. Oana Maria Podar, medic primar la SCJU Sibiu, este că diabetul poate fi gestionat eficient prin diagnosticare timpurie, tratament adaptat fiecărui pacient și schimbări susținute ale stilului de viață. Cu un control medical adecvat, persoanele diagnosticate pot avea o viață lungă și activă.
