La prânz, în blocul alimentar al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, miroase a mâncare ca preparată acasă. Drăguțele bucătărese, îmbrăcate în halate roz, pregătesc de zori porțiile pacienților. Pe mesele de inox stau rânduite tăvi termoizolante, cu capace lucioase, în care mâncarea își păstrează aroma și temperatura până ajung în salon. Totul se desfășoară după un ritual precis, care a schimbat modul în care pacienții primesc și percep hrana.

„Cu acest nou sistem de servire a mesei riscul de declanșare a unor infecții scade vertiginos. Pe lângă asta, faptul că se servește masa în condiții bune, într-o veselă care arată bine, în tăvi care păstrează temperatura alimentelor, face ca mâncarea să fie mai atractivă pentru pacienți. Acesta este primul pas spre vindecarea lor, mai ales că pacienții bolnavi au un apetit scăzut și, atunci când primesc hrana în condiții mai bune, automate și apetitul lor crește.”- ne-a explicat Dr. Lavinia Danciu medic primar și director medical al spitalului

De la bucătărie la salon pe un traseu sigur
Noul sistem are trei etape clare: mâncarea este gătită în bucătărie, pusă în vase curate care mai apoi sunt acoperite și ele cu un capac , apoi sunt puse în tăvi termoizolante cu capac și duse de infirmiere pacienților. Porțiile sunt cântărite și personalizate în funcție de afecțiunile de care suferă fiecare pacient.

Ce spun pacienții?
La ora mesei, doi dintre pacienții internați ne-au povestit că această mâncarea este „foarte bună”, servicile medicale la fel, iar tăvile termoizolante îi ajută să-și păstreze mâncarea caldă până doresc să mănânce și totodată să nu verse hrana. Touși și micile detalii contează: farfuriile curate, aspectul veseliei, modul atent în care infirmierele le aduc porțiile. Desigur că orice pacient abia așteaptă să fie externat și să meargă la familiile lor, dar până atunci aceștia pot simții o parte din „acasă’ prin hrană.

Investiție de 300.000 de lei din fonduri proprii
Managerul spitalului, Cristian Roman, ne-a vorbit despre filosofia din spatele investiției:
„Ne dorim să perfecționăm condițiile hoteliere ale spitalului și aici mă refer atât la saloane, cât și la toată aparatura modernă pe care am achiziționat-o în ultimii ani. Evident și la modul în care servim hrana, care este de calitate și vrem să fie oferită în cele mai bune condiții de igienă. Am reușit să implementăm acest sistem integrat de servire, spălare și dezinfectare, care ne ajută foarte mult atât pe noi cât și pe pacienți, pentru că păstrează calitățile hranei. Avem inclusiv termoboxuri care mențin temperatura până la pacient. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 300.000 de lei cu TVA inclus, bani proveniți din veniturile proprii ale spitalului.”

Spălare rapidă și igienă garantată: un spital mai Verde
În spatele ușilor, acolo unde pacienții nu ajung, vesela urmează un traseu la fel de strict. Resturile alimentare sunt îndepărtate, tăvile sunt puse în lăzi speciale și apoi introduse în mașini profesionale. În doar 3-4 minute, cu ajutorul unui sistem de pulverizare a detergentului și apă la temperaturi ridicate, acestea sunt dezinfectate și gata pentru o nouă masă. Zona de spălare este complet separată de cea de porționare, prevăzută cu hote profesionale, pentru a respecta circuitul igienic.
„Cu acest sistem de spălare a veselei, spitalul devine puțin mai verde, mai ales în tendințele actuale care ne fac să economisim și să avem grijă de mediul din jur. Este un pas spre un spital mai verde, un pas înainte și practic vorbim de condiții de secol XXI.”– ne-a explicat dr. Lavinia Danciu

Meniuri pentru fiecare pacient
În fiecare zi, bucătăresele pregătesc mai multe tipuri de meniuri: de la regimul comun, pentru pacienții fără restricții, până la regimuri adaptate pentru diabetici, bolnavi de tuberculoză sau pacienți cu afecțiuni hepatice și multe altele.
Rezultatele se văd și în cifre: peste 90% dintre pacienți apreciază hrana ca fiind „foarte bună” sau „bună”, potrivit chestionarelor de satisfacție completate lunar în cadrul spitalului.

Aproape 4000 de pacienți pe an
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean, tratează anual în jur de 4000 de pacienți în regim de spitalizare continuă. Meniul pacienților arată familiar și acest lucru îi mulțumește și le amintește de casă. Putem spune că pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, vindecarea începe de la hrană, continuă cu tratament și confort psihic până când pacienții pot pleca sănătoși acasă. Și oricât de bine este tratat pacientul, acesta sigur nu-și dorește să se întoarcă la spital, cel puțin nu în postura de pacient, poate doar în vizită la o poveste cu personalul care l-a tratat și vindecat ca pe un membru al familiei.


