Ziua Independenței Naționale a României va fi celebrată la Sibiu printr-o serie de manifestări solemne dedicate eroilor care au contribuit la câștigarea independenței țării. Evenimentul va debuta duminică, 10 mai, la ora 10:00, prin ceremonialul militar-religios organizat la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava.
Manifestările comemorative vor aduce un omagiu celor peste 10.000 de ostași români căzuți în Războiul de Independență, din totalul celor peste 58.000 de militari care au alcătuit Armata de Operații. Programul va include depuneri de coroane și jerbe de flori, oficierea unei slujbe religioase, un concert susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, precum și defilarea gărzii de onoare.
Evenimentul reprezintă un moment de evocare a curajului și sacrificiului celor care au luptat pentru afirmarea României ca stat independent și suveran. Totodată, organizatorii subliniază importanța rememorării eforturilor și viziunii elitelor vremii, care au reușit, prin patriotism și abilitate politică, să transforme idealul independenței într-o realitate istorică.
Autoritățile adresează invitația tuturor sibienilor și celor care doresc să participe la acest moment solemn de recunoștință și respect față de eroii care au apărat integritatea teritorială și interesele României.
Foto: arhivă




