Cunoscută odinioară sub denumirea „Porcești”, localitatea Turnu Roșu a devenit leagănul oinei, singurul sport național al românilor recunoscut oficial. În zona Sibiului, i se mai spunea „fuga”, în Transilvania „de-a lunga”, în Moldova „hoina”, iar în Bucovina „bătute-păscute”.

Despre momentul în care oina a început să fie practicată în localitatea sibiană așezată la capătul Munților Carpați, aproape de firul Oltului, nu se știu foarte multe. Două nume continuă însă să fie pe buzele sătenilor atunci când îi întrebi despre sportul preferat: Vasile Toader și Laurențiu Șiclovan.

De la primul etaj al Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Turnu Roșu se aud mici bufnituri însoțite de râsete de copii. Sunt de la mingile de oină aruncate de elevi în peretele sălii de sport. Între elevi, profesorul Laurențiu Șiclovan îi îndeamnă: „Te concentrezi și arunci cu putere. Când vrei să prinzi, nu te teme de minge!”

Pe pereți sunt desenate, cu vopsea albă și roșie, câteva „ținte” spre care, rând pe rând, băieți și fete aruncă mingile din piele umplute cu lână. Sunt printre puținii copii din județul Sibiu care mai joacă oină.

„Tata era din zona Aradului, însă a crescut aici, la casa de copii. A ajuns aici în anii războiului, când vremurile grele copleșeau întreaga țară”, rememorează dascălul ajuns acum la vârsta pensionării.

Până să fie profesor de sport în Turnu Roșu, Laurențiu Șiclovan a predat „Cultura medicală” la Școala pentru copii cu dizabilități din localitatea vâlceană Costești. „Funcționa chiar în curtea Mănăstirii Bistrița. Pentru că nu exista și un internat, unii copii locuiau în chilii. După Revoluție s-a construit un bloc cu patru etaje pentru elevii de internat.”

A început să predea oina tocmai în Brastavățu, județul Olt. „În 1983 am format prima echipă de oină a școlii. Pe acele vremuri erau mulți copii, baza de selecție era mult mai mare față de ce avem acum.”

La Turnu Roșu ajunge în 1989, după ce tatăl său, care lucra la „Rezervele Statului”, a pus „o vorbă bună” lui Nicu Ceaușescu, prim-secretar și fiu al lui Nicolae Ceaușescu. „Era aproape imposibil să te transferi fără pile. Așa am ajuns acasă.”

Întâi a fost educator la Școala specială din localitate, pentru ca, în 2004, să devină profesor de sport la „Matei Basarab”. „Exista o cultură a oinei datorită predecesorului meu, domnul profesor Vasile Toader. De altfel, aici, în Turnu Roșu, oina este un sport îndrăgit și practicat de generații întregi. Oamenii își amintesc de cel care a introdus acest sport în școală, Pantelimon Contora, profesor de agricultură și chimie. Apoi a fost și Pompiliu Istrate, membru în consiliul de conducere al Federației Române de Oină, care a luptat mult pentru ca tinerii din Turnu Roșu să aibă o echipă cu care să participe la competiții.”

Laurențiu Șiclovan a deschis multor tineri calea în viață după ce le-a pus în mână bastonul de oină: „În 2017, m-a întrebat un fost elev ce să aleagă în viață. I-am spus să facă ce-i place, adică să joace oina. A devenit jucător la echipa «Frontiera Tomis» din Constanța, iar astăzi este ofițer la grăniceri. La fel, un alt fost elev a devenit ofițer la jandarmi în Oradea, după ce a jucat oină la «Straja» din București.”

Profesorul de sport a văzut multe, unele nu tocmai pe placul său: „Copiii de astăzi sunt tot mai puțin dispuși să facă efort. De la o generație la alta scade rezistența, iar unii nu mai vor nici măcar să alerge. Limbajul a devenit foarte agresiv, mai ales, surprinzător, în rândul fetelor.”

Cu toate acestea, rezultatele elevilor din Turnu Roșu sunt remarcabile: șapte titluri consecutive la „Memorialul” Țițești – Argeș, precum și numeroase medalii de aur, argint și bronz la toate competițiile de oină dedicate elevilor din întreaga țară.

Pe Vasile Toader, cel de-al doilea „vinovat” al promovării oinei în județul Sibiu, l-am găsit în curtea casei sale din Turnu Roșu. Este vioi, sfidând parcă cei 84 de ani pe care-i numără. Aflu că vorbesc cu un fost campion național la canotaj. „Sunt din Galați, iar prima mea meserie a fost cea de asistent medical”, spune bărbatul, în timp ce se așază la masa de lângă geamul bucătăriei. Soarele pătrunde prin fereastră, însă chipul îi este luminat de aducerile-aminte.

„În 1969 am ajuns în Tălmaciu, unde am fost repartizat ca profesor de sport. Eram absolvent al Facultății de Sport din București, fost sportiv la «Dinamo» pe perioada armatei, în echipa de canotaj. Aproape imediat am ajuns la Turnu Roșu, unde, în 1970, echipa școlii a luat locul I pe țară la campionatul de oină. Recunosc, habar nu aveam regulile jocului, însă le-am învățat rapid, pentru că deja la Turnu Roșu oina era cel mai îndrăgit sport.”

În anii comunismului, oina aducea copiilor unele beneficii: „Finala campionatelor se ținea pe litoral. Stăteam cu elevii chiar și 18 zile. Era bătaie pe locuri, toți veneau să facă oină. Îmi amintesc că, la unele antrenamente, copiii ajungeau seara, după ce terminau de săpat sau cosit. Coborau din căruțele părinților și veneau să joace.”

Astăzi, la Turnu Roșu, bastonul de oină continuă să lovească mingile meșteșugit aruncate de copii. Este singurul sat din județul Sibiu unde acest sport detronează fotbalul „rege”, prin munca a doi dascăli care și-au pus iremediabil amprenta asupra a zeci de generații.

La poale de munte, la o aruncătură de minge de sclipitorul Olt, singurul sport național al românilor se încăpățânează să rămână „acasă”, aici, în județul Sibiu cel cu oameni și locuri de poveste!

Material realizat de Consiliul Județean Sibiu în cadrul proiectului #OameniSiLocuriDePoveste