-2.8 C
Sibiu
marți, 16 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 215

Elevii CȘEI Mediaș, lecție interactivă de siguranță rutieră alături de polițiști

0
Elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă (CȘEI) Mediaș au participat la o activitate educativă pe tema siguranței rutiere, coordonată de profesorul Catalan Marius, responsabil cu acest domeniu în cadrul școlii. Evenimentul, desfășurat într-o atmosferă interactivă, i-a avut ca invitați pe Agent-șef principal de poliție Rusu Alin și Agent Țambrea Roxana din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.

Polițiștii le-au explicat elevilor regulile de circulație și importanța respectării acestora pentru siguranța fiecăruia. În plus, copiii au învățat cum să utilizeze corect mijloacele de transport în comun. „Educația rutieră este esențială, mai ales pentru elevi, iar astfel de activități îi ajută să conștientizeze pericolele din trafic și să adopte un comportament responsabil”, a transmis Agent-șef principal Rusu Alin.

La final, elevii și-au demonstrat cunoștințele printr-un exercițiu interactiv, dovedind că regulile de circulație nu le sunt străine. „Ne bucurăm să vedem interesul copiilor pentru siguranța rutieră și apreciem colaborarea cu Poliția Municipiului Mediaș”, au transmis reprezentanții școlii.

Ziua Francofoniei, sărbătorită la Academia Forțelor Terestre printr-un dialog cultural

0
În cadrul Cercului științific de limba franceză al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, coordonat de către doamna lect.univ.dr. Daniela Duralia, cadeții academiei au avut oportunitatea de a sărbători, pe data de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei. Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei Léa Euvrard, profesoară de limba franceză, reprezentantă a asociației franceze AGIRabcd și colaboratoare a Direcției de Cooperare pentru Securitate și Apărare din cadrul Ministerului francez pentru Europa și Afaceri Externe.

De asemenea, Maxime Elisabeth, student francez și reprezentant al Universității din Limoges, Franța, aflat în mobilitate Erasmus+ la academie, a completat prezentarea doamnei Euvrard prin evidențierea unor particularități ale culturii francofone specifice regiunii din care provine.

Astfel, studenții prezenți au avut prilejul de a asista la dialogul dintre cei doi francezi și de a se angaja în dezbateri pe tema culturii francofone și a utilizării limbii franceze pe cele cinci continente, și în mod deosebit în România. Discuțiile au pus accent pe diversitatea lingvistică în contextul actual al Francofoniei. Totodată, au fost evidențiate o serie de argumente menite să stimuleze interesul și motivația studenților pentru învățarea limbii franceze.

Evenimentul s-a încheiat cu o competiție în cadrul căreia cadetul Luca Sebastian, student în anul IV la IMDCM, a oferit cele mai multe răspunsuri corecte, fiind desemnat câștigător.

Sursa: Facebook – AFT Sibiu

Miruna și legătura neașteptată cu berzele – începutul unei misiuni de suflet

0
Miruna, fondatoarea Asociației „Prietenii Berzelor”, și-a descoperit pasiunea pentru păsări dintr-o întâmplare neprevăzută în facultate. Deși inițial nu era atrasă de ele, tema lucrării sale de licență – comportamentul berzei albe – i-a schimbat complet perspectiva. Conexiunea formată cu aceste păsări a fost începutul unui drum dedicat protecției animalelor sălbatice. Asociația pe care o conduce astăzi este un refugiu pentru zeci de vietăți aflate în nevoie.

Redăm mai jos mesajul postat de Asociația „Prietenii Berzelor”:

Fă cunoștință cu omul din spatele Asociației „Prietenii Berzelor”. Miruna este mamă, nu doar pentru cei doi copii ai ei, dar și pentru toate animalele care ajung la ea.

Un lucru pe care nimeni nu l-ar bănui despre ea este că ei nu-i plăceau păsările! Toată povestea care a făcut-o să-și schimbe opinia a avut loc în facultate. Studentă la Facultatea de Științe din Sibiu, cu specializarea Ecologie și Protecția Mediului, a fost nevoită să-și aleagă o temă de licență. Deși inițial își dorea să studieze lupul sau chiar ursul de la noi din țară, animale periculoase care îți stârnesc curiozitatea, dar tema sugerată a fost „comportamentul berzei albe”. 🪽

Monitorizarea cuiburilor a fost prima provocare pentru ea. Camera de filmat pe care o folosea nu era una digitală ca în ziua de azi, ci una grea, care trebuia cărată pe o clădire din apropierea cuibului pentru a putea monitoriza berzele. Multe ore s-au petrecut în spatele camerei, iar aici a apărut și conexiunea. Conexiunea care a făcut-o pe Miruna să iubească berzele, iar de aici a fost doar un pas în a iubi toate înaripatele.

Lucrarea ei de licență nu a fost doar despre comportamentul lor, ci despre familia lor. O familie care, prin comportament, emană grijă, iubire și protecție.

Despre evenimentul tragic care a făcut-o pe Miruna și alți trei prieteni ai ei să înființeze asociația o să povestim mai încolo.

Acum este despre ea și despre motivația ei de a face o lume puțin mai prietenoasă cu animalele sălbatice. Dacă ar fi să o caracterizăm în doar două cuvinte, acestea ar fi ✨încăpățânare și pasiune.

Mulțumim că ești!

Turiștii de la Bâlea și Păltiniș în siguranță! Jandarmeria Sibiu veghează!

0
În perioada 21-23.03.2025, jandarmii montani sibieni vor fi alături de turiști în stațiunile Bâlea și Păltiniș, unde vor desfăşura activități de informare cu privire la regulile care trebuie respectate în zona montană, fiind pregătiţi să acorde sprijin persoanelor aflate în dificultate.

Pentru prevenirea accidentărilor/situațiilor de pericol în zona montană și limitarea efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani le recomandă turiștilor:
 
– înainte de a pleca în drumeție, să se informeze cu privire la itinerariul propus, gradul de dificultate al acestuia, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– să plece pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor;
– să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat;
– să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, să se retragă la cea mai apropiată cabană;
– să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
– să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
– să respecte prevederile legislației în vigoare în ceea ce privește activitatea de picnic;
– dacă întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma, fotografia sau pentru a le hrăni.
 
Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani, în mod direct ori apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Muzică și emoție cu Fuego – spectacol special la Mediaș

0
Seria manifestărilor culturale organizate la Sala Traube din municipiul Mediaș continuă și în acest sfârșit de săptămână. Astfel, sâmbătă 22 martie 2025, cu începere de la ora 19:00, medieșenii sunt invitați să petreacă o seară deosebită în compania binecunoscutului interpret Fuego. Artistul va concerta în orașul nostru în cadrul turneului național intitulat „Poartă-mă în suflet“, oferind publicului spectator o reprezentație cu cele mai îndrăgite melodii ale sale, precum și o serie de reinterpretări ale unor piese muzicale celebre.

Biletele pentru acest concert se pot achiziționa online, de pe site-urile de specialitate, sau înaintea începerii spectacolului, de la Sala Traube, în limita locurilor disponibile.

REAMINTIM: Votați Sibiul în competiția Destinația Anului 2025 în turism!

0
Sibiul concurează și anul acesta în competiția națională Destinația Anului 2025, un concurs al celor mai bune destinații turistice din România. Anul trecut, cu sprijinul sibienilor și al tuturor celor care iubesc orașul nostru, Sibiul a obținut titlul de Destinația Anului 2024 și locul I la categoria „Orașe care Inspiră”.

Avem nevoie și anul acesta de vot de încurajare și recunoaștere a tot ceea ce Sibiul oferă frumos din punct de vedere turistic, dar și nouă, locuitorilor săi.  

Până în data de 25 martie, puteți susține Sibiul printr-un vot la categoria „Orașe care Inspiră”.

Pentru a vota trebuie parcurși câțiva pași simpli:

  • Votați Sibiul la prima categorie – „Orașe care inspiră”
  • Exprimați-vă opțiunea și la celelalte 5 categorii, pas obligatoriu pentru ca votul dumneavoastră să se poată înregistra. Selectați  destinațiile finaliste care vă încântă, dar pentru a susține turismul sibian, noi vă recomandăm să votați locațiile din municipiul și județul Sibiu care candidează la aceste categorii: Muzeul ASTRA, Biertan, Colinele Transilvaniei și Brambura Park Avrig.
  • Introduceți adresa dumneavoastră de e-mail, bifați căsuța prin care confirmați că ați citit regulamentul și trimiteți votul. 
  • Veți primi un e-mail pentru validarea votului, în care selectați CONFIRMĂ E-MAIL.

Vă mulțumim că sunteți alături de Sibiu prin acest vot!

Meci de fotbal în siguranță! Jandarmii sibieni vor fi la datorie

0
În perioada 21-23.03.2025, pentru buna desfășurare a evenimentelor care vor avea loc pe raza județului și pentru a crea o atmosferă de siguranță în cadrul comunității, jandarmii sibieni vor continua acțiunile specifice de menținere și asigurare a ordinii și siguranței publice.

Astfel, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la competițiile sportive care vor avea loc duminică, 23.03.2025, respectiv meciul de fotbal feminin disputat între echipele AFC Hermannstadt și Atletic Olimpia Gherla și meciul de handbal disputat între echipele CS Măgura Cisnădie și CSM Corona Brașov, sens în care vor acționa pentru siguranța participanților și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În conformitate cu Legea nr. 4 / 2008 – privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, spectatorilor le este interzis:


–       să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
–       să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
–       să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
–       să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
–        să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
–        să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;
–        să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive.

Recomandările jandarmilor sibieni pentru participanții la evenimente:

  • să evite implicarea în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a acestora;
  • să respecte prevederile legale, indicațiile organizatorilor și recomandările forțelor de ordine;
  • dacă vor veni la evenimente însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție;
  • să aibă grijă de bunurile personale;
  • dacă se află într-o situație dificilă sau sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

S-a umplut județul Sibiu de urși și pisici sălbatice

0
urs
Un raport oficial al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu arată că exemplarele de urși s-au înmulțit cu 33% în ultimii patru ani în județul Sibiu. Iar cele de pisică sălbatică cu 25%. Pagubele provocate de urși au crescut și ele, iar despăgubirile oficiale în ultimii doi ani au ajuns la aproape 1 milion de lei anual.

În 2020 în județul Sibiu erau 926 de urși conform datelor APM Sibiu. În anul 2024 au fost identificați 1236 de exemplare în județ. Cum ursul este protejat de lege, uciderea sa se poate face doar în baza unor aprobări speciale sau a unor cote aprobate la nivel central. Astfel, în perioada 2020-2024 au fost omorâți 58 de urși, din care 16 în anul 2024.

În aceeași perioadă pagubele create de urși oamenilor au crescut. Conform APM Sibiu în 2024 au fost raportate 194 de pagube produse de urși în județ. Un număr similar cu anul 2023 când s-au raportat 201 pagube. Doar că statul a aprobat despăgubiri doar de 902.000 lei în 2023 și de 963.000 lei în 2024.

sursa foto: zooplus.ro

Pisica sălbatică se înmulțește rapid

O altă specie de animal sălbatic protejat prin lege, care se înmulțește rapid în județ, este pisica sălbatică. De la 505 exemplare în anul 2020, aceasta a ajuns la 632 de exemplare în 2024. Diferența față de urs este că pisica sălbatică nu provoacă pagube oamenilor.

Celelalte specii de animale protejate din județ, lupul și râsul au avut creșteri normale pentru perioada 2020-2024. Astfel, lupii au ajuns de la 395 la 444 de exemplare. Aceștia au fost responsabili pentru 20 de pagube la oameni în anul 2024. Exemplarele de râs au crescut de la 119 în anul 2020 la 135 în anul 2024. Nu au fost raportate incidente cu râși.

Impact puternic la Brateiu între un autocamion și o mașină

0
O coliziune puternică între un autocamion și o mașină s-a produs pe pe DN 14, în localitatea Brateiu.

Conform primelor date, în timp ce conducea un autoturism spre Sighișoara, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 61 de ani, din județul Mureș, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un camion condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului un șofer în vârstă de 61 de ani a suferit traumatisme de membre inferioare și superioare.

Traficul rutier a fost reluat!

Oportunități de angajare în străinătate: peste 290 de locuri de muncă disponibile

0
someri
Sursa foto: infofinanciar.ro
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 292 locuri de muncă vacante, după cum urmează: 

Austria – 1 loc de muncă pentru: tinichigiu;

Danemarca – 40 locuri de muncă pentru: tehnician construcții navale ( instalator de corpuri /plăci navale) 

tehnician mecanic ( naval), instalator țevi (tubulator naval), sudor (naval), electrician nave;

Germania – 51 locuri de muncă pentru: operator stivuitor, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, electrician, sudor MAG, lucrător fermă;

Irlanda – 41 locuri de muncă pentru: îngrijitor persoane, lucrător în industria cărnii, lucrător la întreținerea plantelor, asistent cazare, asistent bucătar/barman, recepționer, asistent manager restaurant cu servicii rapide, operator întreținere teren de golf, coordonator operatori întreținere teren de golf;

Italia – 71 locuri de muncă pentru: lucrători în domeniul sportului și al pregătirii fizice – animator/animatoare centru de vacanță, șofer autobuz, specialiști în vânzări, marketing și relații publice,

lucrători în gospodărie ;

Letonia – 2 locuri de muncă pentru: inginer de testare, inginer mecanic ;

Malta – 3 locuri de muncă pentru: (Senior) Dezvoltator software – BAS (Business Administration Systems), inginer electrician;

Norvegia – 52 locuri de muncă pentru: muncitor în producție – industria piscicolă, patiser/șef patiserie;

Olanda – 21 locuri de muncă pentru : angajat în sera de flori,  angajat în industria alimentară -producția de brânză,  angajat în industria alimentară ;

Slovacia – 6 locuri de muncă pentru : dulgher ;

Spania – 4 locuri de muncă pentru :zidar.

​Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.eures.anofm.ro.

Pentru înregistrare ca persoana în căutarea unui loc de muncă în străinătate aveţi nevoie de CV model EUROPASS şi completarea unei cereri. 

Persoana de contact Corina Suciu – consilier EURES, etaj 4 camera 448 tel. 0269 210882 interior 119.

Tâlhari din Daia reținuți de Poliție! Află ce au făcut!

0
Ieri, polițiștii și procurorii sibieni au efectuat 5 percheziții domiciliare în localitatea sibiană Daia.

Această acțiune a fost realizată pentru documentarea activității infracționale a două persoane, cercetate penal pentru  tâlhărie. Astfel, cei doi bărbați în vârstă de 29, respectiv 40 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore.

Din cercetările efectuate a rezultat că, la data de 15 martie, în jurul orei 12:30, în timp ce conducea o autoutilitară în afara localității Daia, un sibian de 52 de ani ar fi fost oprit de către cei doi bărbați, sub pretextul că ar fi circulat pe un drum privat. Cei doi bărbați l-ar fi lovit apoi cu pumnii și picioarele și i-ar fi sustras 10.000 de lei.

Ca urmare a agresiunii suferite, sibianul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate mai multe telefoane mobile și bani, precum și alte mijloace de probă.

Recepția lucrărilor la Creșa nr. 2 din Mediaș. Investiție în siguranța și igiena spațiilor educaționale

0
Vineri, 21 martie 2025, a fost realizată recepția lucrărilor de reparații interioare pardoseli și pereți, efectuate în cadrul Creșei nr. 2 din municipiul Mediaș (structură a Grădiniței cu Program Prelungit „Rază de Soare“), în prezența reprezentanților Primăriei Municipiului Mediaș  a conducerii instituției de învățământ și a reprezentanților constructorului.

În urma solicitărilor conducerii instituției de învățământ, Creșa nr. 2 a beneficiat de realizarea unor lucrări de reparații și zugrăveli interioare la grupurile sociale și parțial în holurile instituției, toate aceste lucrări fiind recepționate de către Comisia de Recepție constituită la nivelul Primăriei Municipiului Mediaș.

Lucrările s-au desfășurat în perioada 24 decembrie 2024 – 17 martie 2025, având ca obiectiv principal îmbunătățirea spațiilor utilizate zilnic de copii și de personalul didactic. Aceste lucrări au vizat refacerea pardoselilor și pereților (gresie și faianță), asigurând astfel un mediu igienic, modern și sigur pentru desfășurarea activităților educaționale.

 

„Lucrările de reparații efectuate la Creșa nr. 2 de pe strada 1 Decembrie au constat în amenajarea băilor cu gresie și faianță și totodată a scării de acces de la nivelul parterului până la etaj. Discutăm despre prioritățile pe care domnul primar și administrația publică locală și le-au asumat pentru tot ceea ce înseamnă lucrări de investiții și de reparații la instituțiile de învățământ, fie că vorbim despre creșe, grădinițe, școli gimnaziale sau licee. Astăzi s-a făcut recepția unor lucrări la creșă și pot să spun că anul trecut tot la acest obiectiv s-au executat lucrări de investiții privind reabilitarea rețelei electrice și a zugrăvelilor interioare“, a declarat administratorul public al municipiului Mediaș, dl. Ovidiu Pietraru.

Consiliul Județean Sibiu deschide sesiunea de finanțare pentru proiecte culturale, educaționale, tineret și sport

0

▪ 3,8 milioane de lei acordate de CJ Sibiu pentru Agendele Județului Sibiu 

Consiliul Județean Sibiu anunță lansarea sesiunii de depunere a proiectelor care pot beneficia de finanțare nerambursabilă prin Agendele județene pentru cultură, educație, sport și tineret. Proiectele se vor depune exclusiv online pe platforma agende.cjsibiu.ro, termenul limită fiind 20 aprilie 2025, cu excepția  Agendei Sportive, pentru care termenul maxim de depunere este 6 aprilie 2025. După aceste termene, platforma va fi închisă automat.

Calendarul sesiunii de finanțare pentru Agenda Culturală, Educațională și Tineret

▪ 22 martie – 20 aprilie 2025 – Depunerea proiectelor online

▪ 21 aprilie – 8 mai 2025 – Evaluarea și selecția proiectelor

▪ 09 mai 2025 – Publicarea rezultatelor evaluării

▪ 09 – 11 mai 2025 – Depunerea contestațiilor

▪ 12 – 14 mai 2025 – Soluționarea contestațiilor

▪ 14 mai 2025 – Afișarea rezultatelor finale ale contestațiilor

▪ 15 mai 2025 – Publicarea listelor finale cu sumele propuse spre aprobare

Bugetul total și sumele maxime alocate

Pentru anul 2025, Consiliul Județean Sibiu alocă un buget total de 2.350.000 lei, distribuit astfel: 

▪ Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității locale – 1.800.000 lei link ghid (entități publice: 600.000 lei, entități private: 1.200.000 lei). Suma maximă per proiect: 20.000 lei. Sepoate depune un singur proiect pe secțiune (A – activități culturale generale, B – activități dedicate naturii și sustenabilității comunităților locale

▪ Agenda educațională – 200.000 lei link ghid. Suma maximă per proiect: 15.000 lei. Se poate depune un singur proiect pe secțiune.

▪ Agenda de tineret – 350.000 lei link ghidSuma maximă per proiect: 15.000 lei. Se poate depune un singur proiect pe secțiune.

Calendarul sesiunii de finanțare pentru Agenda sportivă

▪ 22.03 – 06.04.2025: Depunerea proiectelor

▪ 07.04 – 23.04.2025: Evaluarea și selecția proiectelor

▪ 23.04.2025: Publicarea rezultatelor evaluării

▪ 23.04 – 26.04.2025: Depunerea contestațiilor

▪ 26.04 – 30.04.2025: Soluționarea contestațiilor

▪ 30.04.2025: Publicarea rezultatelor finale și a sumelor propuse spre aprobare

Bugetul pentru Agenda pentru sport – 1.450.000 lei (entități de drept public: 250.000 lei – suma maximă per proiect: 100.000 lei link regulament, entități de drept privat: 1.200.000 lei defalcat astfel: Sport de performanță: 950.000 lei – suma maximă per proiect: 75.000 lei, Sport pentru toți: 250.000 lei – suma maximă per proiect: 15.000 lei link ghid). 

Un beneficiar poate obține finanțare pentru maximum 2 proiecte prin Programul „Agenda pentru Sport – structuri private.”

Mai multe informații sunt disponibile pe platforma agende.cjsibiu.ro.

Filarmonica Sibiu pune în vânzare biletele pentru ultimul trimestru al stagiunii 2024/2025 

0
Pianiștii Dmitry Yudin, Dragoș Dimitriu, Jitka Čechová, Elisso Bolkvadze, violoniștii Valentin Șerban și Markéta Janoušková, violoncelistul Ștefan Cazacu se numără printre cei mai importanți muzicieni pe care Filarmonica de Stat Sibiu îi aduce în cel de-al treilea trimestru al stagiunii simfonice 2024/2025.

 

În următoarele trei luni, melomanii sibieni se vor bucura de zece concerte simfonice, două recitaluri camerale și un spectacol dedicat sărbătorilor pascale – cu participarea Corului Catedralei Mitropolitane și a preotului Constantin Necula.

 

Filarmonica oferă pachete de bilete pentru concertele din perioada 2 aprilie – 12 iunie. Prețul unui pachet este 550 lei, ceea ce înseamnă că publicul fidel beneficiază de o economie de până la 170 lei față de tarifele obișnuite. În plus, elevii, studenții și pensionarii primesc 50 la sută reducere.

 

Cei care doresc să aibă locuri asigurate la toate cele treisprezece evenimente muzicale sunt invitați să achiziționeze aceste pachete de la casieria instituției, în zilele de 24, 25, 26 și 31 martie, între orele 10.00 – 12.00, respectiv 13.00 – 16.00.

 

 

 

„Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o” – Cristian Florea, un mesaj despre speranță prin muzică

3
Cristian Florea
Într-un oraș precum Sibiul, încărcat de istorie și cultură, numele lui Cristian Florea nu poate trece neobservat. Cristian Florea – violoncelist de talie internațională, profesor, dirijor și manager cultural – nu este doar un nume pe afișele marilor săli de concert, ci un simbol al pasiunii neobosite pentru muzică. Drumul său, o călătorie între lumi, între sunete și tăceri, este un testament al forței creatoare, al dăruirii și al credinței că muzica poate lumina chiar și cele mai întunecate colțuri ale sufletului.

Rădăcini muzicale și începuturi provocatoare

Născut la Mediaș în 1955 și mutat la Sibiu la doar cinci ani, Cristian Florea a crescut într-o familie profund pasionată de muzică. Mama sa, Emilia Florea, soprană de operă, operetă, solista corului Catedralei din Sibiu 40 de ani, și tatăl său, Eugen Florea, spirit renascentist cu o vastă cultură muzicală, literară, teatrală, religioasă, filozofica, care cunoștea 14 limbi, i-au insuflat dragostea pentru armonii, simfonii, pian încă de la vârsta fragedă de 3 ani. La vârsta de 9 ani, a început studiul violoncelului sub îndrumarea unor profesori din Sibiu și Cluj.

Drumul spre excelență l-a dus la București, unde, la 13 ani, a decis să-și urmeze visul. „Am vrut să plec într-un centru unde să am contact cu alt nivel profesional și altă viață muzicală , modele internaționale de prim rang..”, mărturisește artistul nostru. După absolvirea Liceului ”George Enescu” a intrat la Conservatorul din București și în paralel a format Trio cu pian “George Enescu”-câștigător al mai multor premii naționale și internaționale.

Refugiul în Occident și consacrarea internațională

Anul 1977 marchează un moment de cotitură. După un concurs în Franța, decide să rămână în Occident, continuându-și studiile la Freiburg (Germania) și obține un post de violoncelist la prestigioasa Orchestră „Tonhalle din Zürich”. Colaborează cu artiști de renume mondial și susține turnee pe marile scene ale Europei, Japoniei și Statelor Unite.

În 1985, alege calea libertății artistice, renunțând la stabilitatea oferită de Tonhalle. Devine profesor la Hochschule din Freiburg și Trossingen, colaborând cu orchestre de elită din Germania. Artist poliglot, vorbește fluent 8 limbi și refuză să altereze frumusețea fiecăreia. „Nu-mi place să combin cuvinte, cum se practică actual – două din română, patru din engleză”, spune el cu o eleganță rafinată.

Întoarcerea la Sibiu – renașterea Filarmonicii

După Revoluție, lumea muzicală sibiană îi solicită implicarea în revitalizarea Filarmonicii din Sibiu. Într-o perioadă marcată de lipsuri financiare și infrastructură degradată, Cristian Florea își asumă misiunea de a reconstrui atât vechea clădire a filarmonicii , cât și orchestra. Datorită lui, „Art Cafe” (un spațiu cultural vibrant), devine punctul de întâlnire al intelectualilor români care vizitează Sibiul.

Cristian Florea alături de Orchestra completă Națională de Cameră a Sălii cu Orgă, Chișinău

„Era un loc plin de magie”, își amintește artistul.

Dincolo de efortul intens dedicat muzicii, Filarmonica a strălucit pe scene internaționale, susținând opt turnee de prestigiu în stagiunea 1991-1992, alături de soliști de renume mondial, precum Montserrat Caballé. Aceste realizări nu doar că au consolidat prestigiul instituției, dar au pus și bazele financiare necesare pentru un vis ambițios: construirea, alături de arhitectul Guttmann, a sălii Thalia – inima muzicală a Sibiului de astăzi.

Un vizionar al marilor turnee internaționale

Cristian Florea nu cunoaște granițe. După perioada petrecută la Sibiu, acesta își continuă activitatea în Spania. Împreună cu prietenul său Sorin Melinte, organizează turnee internaționale complexe. Filarmonicile din România, Bulgaria și Ucraina își găsesc locul pe scenele din Spania, iar din 1991 colaborează cu Orchestra Națională de Cameră a Moldovei, de la Sala cu Orgă, Chișinău , într-un turneu memorabil de 23 de concerte.

“Era complicat, cu granițe și vize, dar am reușit”, povestește el despre provocările turneelor internaționale. În cele din urmă, orchestra se mută în Spania, într-un proiect unic, pe care îl numește -“kibutz muzical-.” un an de conviețuire, creație si multe concerte și înregistrări în toată Spania, Italia , la Paris, Marseille, Bordeaux, Bergerac ..

Relația cu Sibiul a rămas tot timpul prezentă, ca solist concertist al Filarmonicii timp de 25 de ani, a susținut cursuri de măiestrie organizate împreună cu Dna Profesoară Anca Sîrghie și împreuna cu colega sa de o viață Adelina Oprean (violonistă remarcabiă din Sibiu).

Cristian Florea alături de fiica sa, Maria Florea

O ambiție pentru Cartea Recordurilor

Cel mai ambițios proiect al momentului este încercarea de a aduce un record Guinness în Republica Moldova, printr-o inițiativă unică în lume: Orchestra completă Națională de Cameră a Sălii cu Orgă, formată din 24 de muzicieni care cântă exclusiv pe instrumente create de un singur lutier. Acesta este Cesare Cipriani, un maestru al artei lutieriei, cu ateliere atât în Solovăstru, cât și în Cremona (capitala mondială a instrumentelor cu coarde). Deși contemporane, instrumentele sale sunt realizate respectând tradiția italiană a sunetului pur, având proiecția și bogăția timbrală specifice marilor maeștri ai lutieriei: Guadagnini, Garimberti, Goffriller și, mai presus de toți, Antonio Stradivari. Rezultatul sonor este de-a dreptul impresionant, marcând un moment de referință în istoria muzicală.

„Nu există o orchestră în lume care să cânte cu instrumente de la un singur lutier. Ne pregătim pentru a patra noastră apariție la Festivalul George Enescu în 26 august 2025 la Ateneul Român și sperăm să facem istorie. Mulțumim din tot sufletul generozității cu totul excepționale al Maestrului Cesare, care la ultima ediție a trienalei la Cremona (cel mai prestigios concurs mondial de luterie) a fost primul clasat anul trecut.”- a subliniat artistul

Familia și moștenirea muzicală

Dincolo de cariera sa prodigioasă, Cristian Florea este tatăl a doi copii: un fiu stabilit la Brașov care nu a urmat o carieră în muzică și Maria Florea, fiica sa violonistă, o artistă de mare succes internațional. Genele s-au transmis mai departe.

“Am dorit să am o fată talentată, cu mare simțire muzicală, care să cânte minunat la vioară și visul mi s-a împlinit”, spune artistul cu mândrie.

Chișinăul: un adevărat cămin artistic

Într-o discuție captivantă cu artistul nostru (stabilit de mai bine de un deceniu la Chișinău), se conturează o poveste despre pasiune, dedicare și un oraș care a devenit mai mult decât o reședință – un adevărat cămin artistic.

„Publicul nostru de la Sala cu Orgă din Chișinău este unul deosebit. Împreună cu Managerul General al Sălii, Larisa Zubcu, producțiile muzicale ale orchestrei și Corului de Cameră sunt la un standard înalt și impun o exigență profesională remarcabilă. Mari artiști ai lumii concertează mereu la noi. Ei vin, desigur, nu pentru onorariile pe care le-ar obține în mod obișnuit, ci pentru frumusețea și acustica sălii, pentru nivelul artistic și de organizare, dar mai ales pentru întreaga atmosferă specială de bucurie și căldură care izvorăște din fiecare colț – de la administrație, director, muzicieni și, mai presus de toate, de la public.”

O concluzie personală:

„Mie nu-mi lipsește nimic la Chișinău. Am fost în Paris, Londra, Roma, Madrid… Am cântat pe scene mari, dar Chișinăul îmi oferă tot ce am nevoie. Este o capitală plină de oameni talentați și de proiecte valoroase.”- a menționat violoncelistul nostru

Învățătorul și elevii săi – arta ca destin

Pentru Cristian Florea, pedagogia nu este o profesie, ci o misiune. Acesta ne povestește cu mândrie despre o elevă de 11 ani, Anastasia Petrov, care după doar doi ani de studiu la violoncel, a reușit să obțină o diplomă la Viena. E ultima după zeci de violonceliști pe care i-a format dea lungul timpului în Germania, Elveția, sau Spania. Câteva nume: Claudio Bohorquez, Sergi Boadella, Ana Carla Maza, Laia Puig și mulți alții. Acesta a mai menționat că nu cere bani elevilor săi și îi învață din proprie pasiune.

“Relația cu elevii mei a fost întotdeauna una strânsă, ca între părinte și copil. Nu există marțea de la trei la patru și gata. Să cânți bine la un instrument necesită o atenție fină, o înțelegere profundă a principiilor și, mai ales, să simți omul. Să cânți bine la un instrument este extrem de greu. Necesită muncă, dar mai ales nu se termină niciodată. Ca în medicină, mereu ai de învățat ceva nou,” subliniază profesorul.

Muzică, nu hârtii

Într-o lume în care recunoașterea se bazează adesea pe hârtii și nu pe talentul autentic, povestea lui Cristian Florea devine un apel la autenticitate, la întoarcerea la esență — muzica adevărată.

“Muzica nu se învață din diplome sau titluri pompoase. Beethoven, Rembrandt, Picasso, Mozart ,niciunul nu a avut doctorat. Eu cred în valoarea reală, nu în hârtii,” afirmă profesorul cu un amestec de ironie și dezamăgire.

Întrebat dacă ar vrea să profeseze în politică, acesta cu un surâs în voce menționează: „Politica și cultura nu-și au locul împreună, sunt total paralele.”

La finalul acestei discuții, rămâne o întrebare care persistă: „De ce trebuie să ne ascundem în spatele diplomelor, când adevărata valoare se vede în sală, în sunetul produs de arcușul unui elev care simte muzica cu toată ființa lui?”

Speranță prin muzică…

Cristian Florea mi-a mărturisit că „Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o” este compoziția sa de suflet, inspirându-se din Evanghelie, ne transmite un mesaj despre speranță și despre puterea adevărului de a lumina precum o lumânare chiar și în cele mai întunecate momente.

Într-o lume în care cuvintele par să-și fi pierdut greutatea și autenticitatea, artistul nostru ne-a amintit că, înainte de toate, există muzica – acea formă de expresie pură, născută din tăcerea primordială, înainte ca omul să încerce să prindă sensul în cuvinte. Dincolo de teorii și doctrine, rămâne ideea că arta, în orice formă a sa, cere implicare sinceră și muncă neobosită, fără etichete formale sau distincții goale de sens. Îndemnul final este clar: mai puțin spectacol verbal, mai multă autenticitate, mai multă faptă.

Poate că aceasta este lecția supremă pe care ne-o oferă muzica: aceea de a simți și de a acționa în deplină armonie cu sine și cu cei din jur. Cristian Florea rămâne un simbol al pasiunii pentru artă, un promotor al valorii autentice și un model de rezistență artistică într-o lume aflată într-o continuă schimbare.

PREMIERĂ: Primul bust de copil sculptat de Brâncuși, expus la Muzeul Brukenthal Sibiu

0
Primul bust de copil semnat de Constantin Brâncuși, sculptat în 1906, este expus în premieră la Sibiu, la Muzeul Național Brukenthal.

 

„Bust de copil” este expus la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu în perioada 5-27 aprilie 2025 și poate fi văzut zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. Expoziția curatoriată de Alexandru Constantin Chituță va prezenta alături de bustul Cap de copil și fotografii, desene, litografii și alte piese.

„Enfant” („Bust de copil”) este prima sculptură dintr-o serie dedicată copiilor și realizată de Constantin Brâncuși după ce, în 1904, s-a stabilit la Paris. 

Lucrarea a fost achiziționată de la artist de pictorul Ștefan Popescu, apoi a circulat în alte colecții private, iar în 2018, la Sothebyʼs, în Londra, un colecționar român a achiziționat lucrarea lui Brâncuși și a adus-o în România.

Lucrarea este modelată în ghips și patinată de Brâncuși, și a fost expusă la două saloane expoziționale, în primăvară și în toamna anului 1906 fiind remarcată de juriul din aceea vreme. 

În primele luni petrecute la Paris, Brâncuși s-a angajat într-o serie de proiecte sculpturale comandate pentru mai mulți patroni. Până în 1906, însă, Brâncuși a început propria explorare a mediului sculptural. Folosind diverse materiale, Brâncuși a început distilarea formei, care avea să definească opera sa ulterioară. Referind-se la lucrarea de față, Sidney Geist notează că „Brâncuși își depășește abilitățile obișnuite de modelator. Privirea voalată reprezintă un nou tip de realizare, iar înclinarea și întoarcerea delicată a capului generează un adevărat mister. În contextul naturalismului din Buste d’enfant, acesta este cel mai îndrăzneț gest pe care Brâncuși l-a făcut până acum” (Sidney Geist, Brâncuși, A Study of the Sculpture, New York, 1968, p. 20).

Importanța lucrării de față în dezvoltarea măiestriei lui Brâncuși în domeniul sculpturii și în dezvoltarea de pionierat a modernismului este confirmată de includerea sa în prima retrospectivă a operei artistului, la Centrul „Georges Pompidou” din Paris, în 1995. Catalogul expoziției evidențiază dihotomia dintre simplitatea modelării din ipsos și extraordinarul spirit copilăresc pe care Brâncuși reușește să îl atingă în cadrul operei. În continuare se explică faptul că patinarea modelelor din ghips i-a permis să vizualizeze lucrările în bronz, lucru care i-a permis lui Brâncuși să selecteze doar cele mai progresiste modele pentru turnare. 

Alexandru Constantin Chituță a afirmat: „Prezentăm în premieră la Sibiu și în Transilvania una dintre cele mai importante lucrări ale artistului Constantin Brâncuși. Capul de copil, aflat astăzi într-o colecție privată din București este o lucrare specială, este lucrarea care i-a deschis „ușa” către Rodin. Această lucrare, fotografiată de însuși Brâncuși, expusă la Paris la 1906, a fost considerată de artist una dintre cele mai apropiate sufletului său. Mai mult decât atât, prin această lucrare Brâncuși își afirmă prezența și intră în „vizorul” artiștilor, colecționarilor și artei mari ai întregii lumi. Este o lucrare specială pentru că în această lucrare în ghips patinat întâlnim amprenta mâinilor artistului, care l-a modelat și apoi l-a semnat. Pentru Muzeul Național Brukenthal este o mare onoare, ca în cadrul Galeriei de Artă Europeană din Sibiu, cea mai valoroasă din țară, să expunem temporar și o lucrare de sculptură realizată de Constantin Brâncuși. Mulțumesc colecționarului care a fost de acord cu expunerea acestei lucrări la Sibiu și Casei de Licitații Artmark care a susținut efortul nostru. De asemenea, este un fapt minunat că acest eveniment este organizat la Sibiu prin sprijinul financiar al prietenilor noștri. Este o expoziție în care se vor putea vedea și fotografii, desene și litografii realizate de Brâncuși și care este organizată cu sprijinul mediului privat. Mulțumesc Bilstein, Moara Cibin, Promenada Sibiu, Șerban și Asociații, Societate Civilă de Avocați”.

„Bust de copil, prima sculptură din această serie, este un ghips patinat pe care artistul l-a prezentat la Salonul de Toamnă din Paris, în 1906. O fotografie semnată de Brâncuși pe care el notează titlul «L’Enfant» (Salon de 1906 Paris) marchează această realizare care devine foarte importantă în evoluția lui, pentru că, la această dată, este remarcat de membrii juriului: Rodin, Bourdelle, Maillol și Medardo Rosso – acesta din urmă fiind foarte sensibil la redarea psihologiei copiilor. După o lungă serie de busturi de persoane din anturajul său parizian, unele fiind cunoscute doar prin fotografiile de atelier, Brâncuși sculptează busturi de copii pe care, probabil, i-a observat în Place Dauphine, unde tocmai se instalase în octombrie 1905. Aceste lucrări sunt pentru el exerciții ce evocă normele formării sale la Școala Națională de Arte Frumoase din București și care-i permit să participe la expozițiile de grup și la Saloanele de Sculptură din Paris”, explică Doina Lemny, istoric de artă, cercetătoare specializată în opera sculptorului Constantin Brâncuși și unul dintre cei mai cunoscuți exegeți ai operei marelui artist.

„Lucrarea Bust de copil, spre deosebire de bronz, conferă lucrării o tactilitate foarte specială care subliniază, dincolo de valoarea modelajului, o căldură a piesei, o emoție a ei, ca o interpelare care e conținută în chipul acestui copil care sunt fără comună măsură cu cea pe care o permite bustul în bronz. Este o mare lucrare. Brâncuși se desprinde începând cu această lucrare de școală, mediul artistic și felul în acre se practică sculptura în timpul lui. Văd în stranietatea acestui bust de copil desprinderea lui. Ea trebuie, cum spunea Brâncuși – pipăită. Noi, acum nu mai putem face acest lucru, dar sinestezic, vederea poate înregistra tactilitatea figurii. Ori această tactilitate pentru ghipsul patinat în care vedem și modelajul cu degetele sculptorului dar și șlefuirea pe care a realizat-o, acestea două conferă piesei o prezență tactilă extraordinar de generoasă. E o prea-frumoasă lucrare!” menționează Horia-Roman Patapievici.

 

Managerul Muzeului Național Brukenthal Sibiu supărat foc pe cei de la București: Fonduri insuficiente pentru muzeul cu cea mai mare colecție din țară

0
Alexandru Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu s-a arătat vizibil supărat pe bugetul alocat de Ministerul Culturii pentru anul 2025. „Nu știu dacă ne ajunge pentru tot anul…” a mărturisit Chituță într-o conferință de presă. El a arătat că deși Brukenthal are în patrimoniu cea mai mare colecție din țară, are cel mai mic raport de angajați la număr de obiecte patrimoniale. Iar bugetul de anul acesta, este la fel ca cel de anul trecut, deși salariile și inflația au crescut.

Nu este prima dată când Chituță sugerează public că avem o discriminare din partea celor din Guvern a muzeului din Sibiu. El a dat exemple de muzee din București cu colecții de 10.000 de piese și 73 de angajați, iar Brukenthal cu peste 1,6 milioane de piese are 111 angajați doar. În plus, muzeul gestionează 8 clădiri ale statului și una în comodat de la Biserica Evanghelică (Palatul Brukenthal).

Chituță a criticat și faptul că în ultima perioadă cei de la minister și Guvern au tot vorbit de asigurarea securității în muzee, de investiții, de creșterea veniturilor proprii, dar se pun tot de la București piedici pentru a se realiza aceste lucruri.

Totuși, Chituță a spus că el nu cedează și trimite lunar note de fundamentare la minister prin care cere ce se cuvine Muzeului Brukenthal. Dar și la alte ministere. Chituță a arătat că avem un minister al digitalizării, dar care nu implică muzeele și nu le sprijină în digitalizare. Sau programele guvernamentale pentru privați de panouri fotovoltaice, dar muzeele nu le pot accesa.

Jandarmii revin la Muzeul Brukenthal

O deschidere a găsit Chituță însă la Ministerul Afacerilor Interne. Ministrul a trimis o echipă de la Jandarmerie la cererea lui Chituță și s-a evaluat necesarul de pază al instituției. „Sunt șanse mari să avem curând o hotărâre de Guvern și Jandarmeria să asigure paza la Palatul Brukenthal și la Muzeul de Istorie” a declarat Chituță.

La ora actuală mai există două muzee la București cu pază de la Jandarmerie. Iar Muzeul Brukenthal a beneficiat de acest serviciu al jandarmilor în trecut, dar s-a renunțat la el.

Măsurile de securitate vor crește la muzeu

Deși nu are bani suficienți de la Guvern, Chituță a atras multe sponsorizări și donații. Anul acesta vrea să implementeze o poartă detectoare de metale și un spațiu de controlat și depozitat bagaje, ca la toate marile muzee din Occident.

În patrimoniul muzeului sunt lucrări cu valori de milioane de euro. De asemenea, se organizează expoziții cu lucrării aduse din colecții private sau de la alte muzee, care necesită măsuri sporite de securitate.

Un prim text va fi expoziția Brâncuși din 5 aprilie care va găzdui sculptura Cap de copil realizată în ghips în 1906 și evaluată la peste 1 milion de euro.

De asemenea, în decembrie 2025 sunt șanse mari ca pictura „Leda și lebăda” a unui ucenic al lui Leonardo da Vinci să fie expusă timp de trei luni la Muzeul Brukenthal, ca împrumut de la Galeria Borghese din Roma. Ar fi pentru prima dată în istoria României când o lucrare din cercul lui Leonardo da Vinci este expusă în România.

Autobuzele TURSIB, deviate temporar din cauza lucrărilor

0
TURSIB anunță că, în data de 24 martie 2025, între orele 09:00 și 11:00, traseele autobuzelor 8, 14 și 17 vor fi deviate din cauza lucrărilor de pe strada Vulcan. În acest interval, autobuzele nu vor mai opri în stația Alecu Russo 1.

Compania își cere scuze pentru eventualele inconveniente și mulțumește călătorilor pentru înțelegere.

Muzeul Industriei Textile de la Cisnădie va fi gestionat de Muzeul Brukenthal

0
Alexandru Chituță, managerul Muzeului national Brukenthal Sibiu a anunțat astăzi că a discutat cu noul primar al orașului Cisnădie, Mircea Orlățan preluarea în comodat al Muzeului Industriei Textile din oraș.

Clădirea va fi reamenajată de specialiștii muzeului Brukenthal în două secțiuni: una dedicată istoriei orașului Cisnădie și una Industriei Textile. „Actuala expoziție din muzeu este învechită și necesită o nouă viziune” a declarat Alexandru Chituță.

Managerul Muzeului Brukenthal va aloca un om permanent la această nouă locație care va fi deschisă publicului. La ora actuală accesul la muzeu este foarte dificil. Turiștii trebuie să ceară accesul la Centrul de Informare Turistică Cisnadie aflat în apropiere, dacă găsesc pe cineva acolo.

În cadrul noii amenajări expoziționale, Muzeul Brukenthal va aduce și piese din propria colecție.

Simularea Bacalaureatului începe luni – Mii de elevi din Sibiu, în fața primei probe

0

În perioada 24.03 – 27.03.2025 se desfășoară simularea examenului de Bacalaureat 2025

Luni, 24.03.2025, la ora 9.00, în toate unitățile de învățământ liceal din județul Sibiu, va debuta simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat 2025 cu proba de limba și literatura română.

În zilele desfășurare a probelor scrise, accesul elevilor care vor participa la simulare este permis până la ora 8:30. Probele se vor desfășura în intervalul orar 9:00 – 12:00. Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, în funcție de proba pe care o susțin.

Rezultatele obținute de elevi la probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat 2025 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.

Rezultatele obținute la probele scrie ale simulării examenului de Bacalaureat 2025 nu se contestă.

Situația centralizată pe an de studiu și forme de învățământ este următoarea:

JudețForma de învățământTip învățământClasaTotal elevi liceal superior
SBZiMasăcls.XII2 104
SBFrecvență redusăMasăcls.XIII55
SBSeralMasăcls.XIII26
TOTAL2 185

            În conformitate cu Anexa 2 la O.M.E. nr. 6.481 din 30.08.2024, Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2024 – 2025, este următorul:

  • 24 martie 2025 – Proba E) a) – probă scrisă – Limba și literatura română
  • 25 martie 2025 – Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 26 martie 2025 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului sau specializării
  • 27 martie 2025 – Proba E) b) – probă scrisă – Limba și literatura maternă
  • 8 aprilie 2025 – Comunicarea rezultatelor

Desfășurarea orelor la celelalte clase, în perioada desfășurării simulării probei scrise a examenului de Bacalaureat 2025, se va realiza în conformitate cu hotărârea Consiliilor de Administrație a acestor unități de învățământ liceal, în funcție de numărul sălilor de clasă în care se va desfășura această simulare și de numărul de cadre didactice care vor participa ca membrii în comisia de organizare sau ca profesori asistenți.

Activitatea de evaluare se realizează digitalizat, de regulă, pe stațiile de lucru aflate în laboratoarele de informatică din unitatea de învățământ din care provine profesorul evaluator. Profesorii evaluatori pot alege să își desfășoare activitatea de pe computere aflate într-un alt spațiu (de exemplu, bibliotecă, Centrul de Documentare și Informare, cabinetul disciplinei, cancelarie, domiciliul personal).

Distribuirea lucrărilor către profesorii evaluatori, în vederea evaluării, se face în mod aleatoriu, prin intermediul platformei destinate evaluării digitalizate.

Comunicarea rezultatelor obținute la simularea examenului național de Bacalaureat în anul școlar 2024-2025 se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

În conformitate cu OME nr. 6.481 din 30.08.2024, rezultatele obținute de elevi la  simularea examenului național de Bacalaureat ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.

Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui.

Unitățile de învățământ care obțin rezultate necorespunzătoare la simulările naționale sunt monitorizate și îndrumate constant de către inspectoratul școlar, în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare ale elevilor.

Seară de folclor autentic cu Junii Sibiului – „Popasuri muzicale” revine duminică pe TVR 1

0
Încă două duminici în care Junii Sibiului vor poposi în casele dumneavoastră, alături de Iuliana Tudor. 

Proiectul „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, va ajunge în casele românilor de pretutindeni prin intermediul Televiziunii Române.

Mărturisitor al jocului și cântecului popular românesc de peste opt decenii, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” își continuă misiunea dăruitoare de bucurii identitare și în această duminică, printr-o emisiune de excepție, parte a proiectului aniversar „Junii Sibiului – 80 de ani”, sub genericul „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”.

Evenimentele din prezentul proiect pun în lumină artiști deosebiți, ca o recunoaștere unanimă a aportului lor la conservarea și promovarea cântecului și jocului popular românesc.

Mulțumind publicului telespectator pentru interesul dovedit duminica trecută față de emisiunea în care a fost celebrat Ilie Medrea, Junii Sibiului vă propun pentru seara zilei de 23 Martie, începând cu ora 21, o emisiune în care artiști și prieteni o vor aniversa pe Alina Pinca la împlinirea vârstei artistice de 30 de ani.

Împărțindu-și dragostea între cântecul de pe Valea Târnavelor și cântecul din Mărginimea Sibiului, Alina Pinca a fost de-a lungul anilor solist profesionist al Junilor Sibiului, ulterior îndreptând pașii multor copii și tineri spre folclorul românesc, din postura de manager al Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, instituție pe care o conduce și azi. Îi vor fi alături Dumitru Teleagă, Oana Tomoiagă, Sorin Filip, Oana Bozga, Luminița Dejan, Niculina Stoican, Sava Negrean Brudașcu și Nicolae Furdui Iancu, dar și Amina Vintilă, vlăstarul care își privește mama cu dragoste și o urmează pe drumul cântecului.

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de către Consiliul Județean Sibiu.

Acest proiect este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Manager: Silvia Macrea.

Un nou format în liga a treia: ACS Mediaș și campioana ligii a patra din Sibiu ar putea juca în noul sistem

0

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat joi, 20 martie 2025, un nou format pentru Liga 3, care va intra în vigoare începând cu sezonul 2025/2026.


În noul sezon, Liga 3 va avea 96 de echipe, împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze:

FAZA 1SEZONUL REGULAR

Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.

FAZA 2PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT

Play-off Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie. Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.

Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.

Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.Se va juca un singur tur, adică 7 etape. Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.

Partida cu FC Buzău a fost programată duminică la prânz

0

Superliga României la fotbal are pauză datorită meciurilor din preliminariile mondiale.


Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a treia din play-off și play-out. FC Hermannstadt va întâlni FC Buzău duminică 6 aprilie, de la ora 13.30 pe Stadionul Municipal din Sibiu.

Programul etapei:

Vineri, 4 aprilie

Ora 17.30 Oțelul Galați – Politehnica Iași

Ora 20.30 Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Sâmbătă, 5 aprilie

Ora 16.45 UTA Arad – FC Botoșani

Ora 21.15 FCSB – Universitatea Cluj  

Duminică, 6 aprilie

Ora 13.30 FC Hermannstadt – Gloria Buzău

Ora 21.00 FC Rapid 1923  – Dinamo București

Luni, 7 aprilie

Ora 17.30 Farul Constanța – Unirea Slobozia

Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova

Până la meciul cu FC Buzău, FC Hermannstadt va juca vineri 28 martie, de la ora 20.30, în deplasare cu Sepsi OSK.

Să fie o nouă surpriză?

0

BC CSU Sibiu dispută duminică un nou meci foarte greu în liga națională de baschet.


Partida dintre CSM Oradea și BC CSU Sibiu are loc duminică de la ora 17.00 în Oradea Arena. După victoria obținută etapa trecută, în fața celor de la Universitatea BT Cluj-Napoca, sibienii au în față o altă putere din baschetul românesc. Fanii BC CSU speră într-o nouă prestație solidă a favoriților și poate într-un rezultat favorabil.

Chiar dacă echipa nu mai poate ajunge în Top 8, sibienii se pot revanșa în fața suporterilor prin rezultate asemănătoare celui din jocul cu U.Cluj. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport și Prima Sport, dar și pe canalul de youtube FRB.TV.

Misiune grea pentru ACS Mediaș

0

Gloria Bistrița și ACS Mediaș se vor întâlni sâmbătă în prima etapă a play-off-ului din seria a șaptea a ligii a treia.


Partida va avea loc pe stadionul „Jean Pădureanu” din Bistrița cu începere de la ora 15.00. Cele două echipe s-au întâlnit în mod constant în ultimele două sezoane. „Au fost mereu meciuri interesante, încercăm și vineri să ne ridicăm la nivel. Bistrița este o echipă foarte bună, care are tot ce-i trebuie să fie acolo sus și chiar pentru Liga a doua. Ultima înfrângere a venit un pic nemeritat, ne cunoaștem foarte bine, un teren foarte bun, vrem să jucăm fotbal. Realitatea este că este foarte greu să ajungem pe primele două locuri și situația ar fi fost la fel și dacă am fi câștigat săptămână trecută. Dar ne dorim să facem jocuri bune, să avem un lot omogen de care să beneficiem și sezonul viitor.”, a spus antrenorul Alexandru Curtean.

Meciul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a clubului din Mediaș și preluat de Sibiu Independent.

Autocamion încărcat cu bere, mistuit de flăcări pe A1, lângă Sibiu

0
Un autocamion încărcat cu bere a luat foc, în această seară, pe autostrada A1, în apropierea municipiului Sibiu.

Conform primelor date, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei defecțiuni la una dintre roți. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

Începutul primăverii! Echinocțiul de primăvară ne aduce un nou sezon de energie!

0
Sibiu drona
Pe 20 martie 2025, la ora 11:01 (ora României), are loc echinocțiul de primăvară, marcând începutul oficial al primăverii în emisfera nordică și al toamnei în emisfera sudică. În această zi specială, ziua și noaptea sunt egale ca durată, semn al echilibrului perfect între lumină și întuneric. De acum, zilele vor începe să fie mai lungi, iar temperaturile vor crește treptat, aducând primăvara în peisajul nostru.

Echinocțiul de primăvară este un fenomen natural care simbolizează reînnoirea, energia și începuturile noi. Începând cu acest moment, natura începe să se trezească la viață, iar oamenii se pregătesc să îmbrățișeze sezonul cald cu speranță și optimism. Este o perioadă perfectă pentru a începe activități în aer liber și pentru a ne bucura de mai multă lumină și energie.

Așadar, 20 martie 2025 este o zi specială, un prilej de a sărbători sosirea primăverii și de a lăsa iarna în urmă, primind cu brațele deschise tot ce aduce noul sezon. Începutul primăverii este un moment de reînnoire și inspirație, iar fiecare zi care urmează ne va aduce mai multă lumină și căldură.

Șofer filmat când circula pe interzis pe strada Râului din Sibiu

0
Un șofer sibian a fost filmat în cursul zilei de azi, în timp ce conducea pe interzis pe strada Râului din municipiul Sibiu.

Clipul, filmat de o cameră de bord, a fost urcat ulterior pe o pagină de Facebook destinată traficului sibian. Conform acestuia, se poate observa cum șoferul unui Renault conduce pe interzis, pe strada Râului din Sibiu. Fără nicio frică de vreun accident, acesta a virat stânga pe strada Reconstrucției. În filmare se mai poate observa și cum șoferul unei mașini care circula regulamentar rămâne „paf” când observă mașina care tocmai i-a tăiat calea.

Garda Naţională de Mediu: Amenzi mari și pedepse pentru incendiile de vegetație

0
Garda Naţională de Mediu a transmis un comunicat prin care reamintește gravitatea incendiilor de vegetație care au avut loc în primele luni ale acestui an, majoritatea fiind generate de acțiunile umane, precum arderea necontrolată a resturilor vegetale și miriștilor. În urma acestora, mediul a suferit consecințe grave, iar autoritățile colaborează cu IGSU și APIA pentru monitorizarea respectării reglementărilor și aplicarea de sancțiuni. Până acum, au fost aplicate amenzi de 850.000 lei și au fost înaintate 53 de sesizări penale, iar amenzile pot ajunge până la 100.000 lei. Garda de Mediu reiterează importanța respectării legii pentru protejarea mediului.


Redăm mai jos comunicatul transmis de reprezentanții Gărzii Naţională de Mediu:

Incendiile de vegetație care au avut loc în primele luni ale acestui an au fost, în majoritatea cazurilor, generate de acțiunile umane (igienizarea terenurilor prin aprinderea resturilor vegetale/incendierea necontroalată a miriștilor) și amplificate de factorii naturali (vânt, umiditate scăzută și alte condiții care favorizează raspândurea focului), cu consecințe negative grave pentru mediul înconjurător.

Pentru a combate acest fenomen, Garda Națională de Mediu colaborează cu IGSU și APIA (în baza Protocolului de colaborare semnat încă din luna aprilie 2023) în vederea monitorizării modului în care sunt respectate, de către fermieri, normele privind interdicția arderii vegetației uscate pe terenurile arabile și pajiștile permanente situate în siturile Natura 2000.

În acest sens, în cursul anului 2024, reprezentantii APIA au diminuat semnificativ subvențiile fermierilor pe ale căror terenuri s-au constatat incendieri, iar comisarii GNM au aplicat amenzi în valoare totală de 850 000 lei. Totodată, au fost inaintate, către organele în drept, 53 de sesizări penale.

Reamintim, și pe această cale, că amenzile prevăzute de OUG nr. 195 din 2005 pentru incendierea miriștilor ajung până la 100.000 lei, iar dacă incendierea a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, aceasta constituie infracţiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an, sau cu amendă penală.

Combaterea fenomenului arderii miriștilor și vegetației uscate este esențială având în vedere impactul negativ asupra mediului, prin distrugerea stratului fertil al solului, poluarea aerului (prin eliberarea de dioxid de carbon și alte substanțe toxice), precum și afectarea biodiversității.

400 de copii din Cantus Mundi susțin un concert pentru Ora Pământului la Muzeul de Istorie din Sibiu

0
Sâmbătă, 22 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 17.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan, în România și Republica Moldova și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

Programul include evenimente în toate regiunile României, în fiecare dintre cele 41 de județe ale țării și în municipiul București, dar și în Republica Moldova.

În Sibiu evenimentul va avea loc în curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger din cadrul Muzeului Național Brukenthal , La ora 20:30, lumina va fi stinsă pentru o oră și aproximativ 400 de copii, alături de dirijori și profesori de muzică, părinții și prietenii lor, vor cânta pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Coruri participante la eveniment:

– Corul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, Dirijor Simona Manea, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu

– Corul Școlii Gimnaziale Nr. 13, Dirijor Simona Manea, Școala Gimnazială Nr 13 Sibiu

– Corul Armonia, Dirijor Manciu Ioan, Școala Gimnazială nr. 13 Sibiu

– Corul Emoții, Dirijor Maior Cristina Diana, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu

– Corul Exploratorii , Dirijor Maria Denov, Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale ” Sibiu

– Corul Concertino, Dirijor Radu Ionuț, Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului

– Corul Rățuștelor, Dirijor Mariana Chirhoc, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu

– Corul Buburuzelor, Dirijor Rotărescu Minodora, Școala Gimnazială Nr 25, Sibiu

– Corul Albinuțelor, Dirijor Carmen Ipistatu, Școala Gimnazială Nr 25, Sibiu

– Corul Prietenii Muzicii, Dirijor Mirela Elena Surugiu, Școala Gimnazială Școala Gimnazială Nr 13 Sibiu

– Corul Inimioarelor, Dirijor Alexandra Dinu, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu

– Corul de Copii și Tineret „Timotei Popovici” Junior, Dirijor Dan Streza, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Sibiu

– Corul Casa Florilor, Dirijor Valentina Buican, Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” Sibiu

Proiectul este organizat la Muzeul de Istorie Casa Altemberger grație colaborării dintre Muzeul Național Brukenthal și Corul Național de Cameră Madrigal Marin Constantin.

„Vă așteptăm alături de noi să cântați refrene cunoscute și să vă exprimați sprijinul pentru Planetă cu bannere, mesaje, baloane și desene colorate” – transmit reprezentanții muzeului.

Ora Pământului, manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în capitala Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Ediția a 19-a a Orei Pământului are loc sâmbătă, 22 martie 2025, la ora 20:30.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Cantus Mundi a fost lansat pe 29 septembrie 2011, iar în 2014, prin decizie guvernamentală, programul a devenit o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 14 ani de activitate, și 11 ani de la oficializarea sa, Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.289 de coruri în România și diaspora. Peste 80.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe.

Cantus Mundi este parte a evenimentului global Ora Pământului încă din 2016, la inițiativa Leilei Popovici, directorul Programului Național Cantus Mundi, și cu implicarea lui Zoli Toth, primul ambasador Earth Hour în România și profesor coordonator al secției de percuție Cantus Mundi.

FOTO: Sport și distracție! Copiii din Sadu au avut prima oră de înot

0
Primăria comunei Sadu a anunțat desfășurarea unei activități speciale pentru elevii Școlii Gimnaziale Sadu – ora de sport în apă. Micuții au avut ocazia să învețe și să exerseze tehnici de înot sub îndrumarea instructorilor, într-un cadru sigur și modern.

Programul, care îmbină mișcarea cu distracția, a avut loc la bazinul din cadrul Complexului SPA Aria Cisnădie, partener al comunei Sadu în această inițiativă. Elevii s-au arătat încântați și dornici să își dezvolte abilitățile în apă, participând activ la lecțiile desfășurate.

„Ora de sport în apă, un vis devenit realitate la Sadu! Elevii Școlii Gimnaziale Sadu au avut parte de o activitate inedită și plină de energie: ora de sport în apă! Cuminți și nerăbdători, cei mici au debutat miercuri, 19 martie 2025, în cadrul noului program de sport și au reușit cu succes să învețe și să exerseze tehnicile primare de înot sub îndrumarea instructorilor. Gazda activității și partenerul comunei Sadu a fost bazinul din cadrul Complexului SPA Aria Cisnădie” – au declarat reprezentanții Primăriei pe pagina de Facebook.

Scufița Roșie revine pe scenă la Teatrul Gong Sibiu – un spectacol muzical inedit

0
Copiii cu vârsta peste 5 ani sunt invitați să o întâlnească pe Scufița Roșie în viziunea regizorului Diego Aramburo (Bolivia), după textul lui Jöel Pommerat, sâmbătă, 22 martie de la orele 11.00 și 18.00 și duminică, 23 martie, de la ora 11.00.

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă un spectacol modern, muzical, ce redefinește conceptul de teatru de animație și care aduce în prim plan relația dintre mamă și fetița ei, pe de o parte și traseul inițiatic parcurs de eroina poveștii prin pădurea întunecată, pe de altă parte.

Biletele pot fi achiziționate online de pe teatrulgong.ro sau direct la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta de la 10.00 la 18.00 sau duminica în intervalul orar 10.00 – 14.00.

Sursa: Facebook – Primăria Municipiului Sibiu