Într-un oraș precum Sibiul, încărcat de istorie și cultură, numele lui Cristian Florea nu poate trece neobservat. Cristian Florea – violoncelist de talie internațională, profesor, dirijor și manager cultural – nu este doar un nume pe afișele marilor săli de concert, ci un simbol al pasiunii neobosite pentru muzică. Drumul său, o călătorie între lumi, între sunete și tăceri, este un testament al forței creatoare, al dăruirii și al credinței că muzica poate lumina chiar și cele mai întunecate colțuri ale sufletului.

Rădăcini muzicale și începuturi provocatoare

Născut la Mediaș în 1955 și mutat la Sibiu la doar cinci ani, Cristian Florea a crescut într-o familie profund pasionată de muzică. Mama sa, Emilia Florea, soprană de operă, operetă, solista corului Catedralei din Sibiu 40 de ani, și tatăl său, Eugen Florea, spirit renascentist cu o vastă cultură muzicală, literară, teatrală, religioasă, filozofica, care cunoștea 14 limbi, i-au insuflat dragostea pentru armonii, simfonii, pian încă de la vârsta fragedă de 3 ani. La vârsta de 9 ani, a început studiul violoncelului sub îndrumarea unor profesori din Sibiu și Cluj.

Drumul spre excelență l-a dus la București, unde, la 13 ani, a decis să-și urmeze visul. „Am vrut să plec într-un centru unde să am contact cu alt nivel profesional și altă viață muzicală , modele internaționale de prim rang..”, mărturisește artistul nostru. După absolvirea Liceului ”George Enescu” a intrat la Conservatorul din București și în paralel a format Trio cu pian “George Enescu”-câștigător al mai multor premii naționale și internaționale.

Refugiul în Occident și consacrarea internațională

Anul 1977 marchează un moment de cotitură. După un concurs în Franța, decide să rămână în Occident, continuându-și studiile la Freiburg (Germania) și obține un post de violoncelist la prestigioasa Orchestră „Tonhalle din Zürich”. Colaborează cu artiști de renume mondial și susține turnee pe marile scene ale Europei, Japoniei și Statelor Unite.

În 1985, alege calea libertății artistice, renunțând la stabilitatea oferită de Tonhalle. Devine profesor la Hochschule din Freiburg și Trossingen, colaborând cu orchestre de elită din Germania. Artist poliglot, vorbește fluent 8 limbi și refuză să altereze frumusețea fiecăreia. „Nu-mi place să combin cuvinte, cum se practică actual – două din română, patru din engleză”, spune el cu o eleganță rafinată.

Întoarcerea la Sibiu – renașterea Filarmonicii

După Revoluție, lumea muzicală sibiană îi solicită implicarea în revitalizarea Filarmonicii din Sibiu. Într-o perioadă marcată de lipsuri financiare și infrastructură degradată, Cristian Florea își asumă misiunea de a reconstrui atât vechea clădire a filarmonicii , cât și orchestra. Datorită lui, „Art Cafe” (un spațiu cultural vibrant), devine punctul de întâlnire al intelectualilor români care vizitează Sibiul.

„Era un loc plin de magie”, își amintește artistul.

Dincolo de efortul intens dedicat muzicii, Filarmonica a strălucit pe scene internaționale, susținând opt turnee de prestigiu în stagiunea 1991-1992, alături de soliști de renume mondial, precum Montserrat Caballé. Aceste realizări nu doar că au consolidat prestigiul instituției, dar au pus și bazele financiare necesare pentru un vis ambițios: construirea, alături de arhitectul Guttmann, a sălii Thalia – inima muzicală a Sibiului de astăzi.

Un vizionar al marilor turnee internaționale

Cristian Florea nu cunoaște granițe. După perioada petrecută la Sibiu, acesta își continuă activitatea în Spania. Împreună cu prietenul său Sorin Melinte, organizează turnee internaționale complexe. Filarmonicile din România, Bulgaria și Ucraina își găsesc locul pe scenele din Spania, iar din 1991 colaborează cu Orchestra Națională de Cameră a Moldovei, de la Sala cu Orgă, Chișinău , într-un turneu memorabil de 23 de concerte.

“Era complicat, cu granițe și vize, dar am reușit”, povestește el despre provocările turneelor internaționale. În cele din urmă, orchestra se mută în Spania, într-un proiect unic, pe care îl numește -“kibutz muzical-.” un an de conviețuire, creație si multe concerte și înregistrări în toată Spania, Italia , la Paris, Marseille, Bordeaux, Bergerac ..

Relația cu Sibiul a rămas tot timpul prezentă, ca solist concertist al Filarmonicii timp de 25 de ani, a susținut cursuri de măiestrie organizate împreună cu Dna Profesoară Anca Sîrghie și împreuna cu colega sa de o viață Adelina Oprean (violonistă remarcabiă din Sibiu).

O ambiție pentru Cartea Recordurilor

Cel mai ambițios proiect al momentului este încercarea de a aduce un record Guinness în Republica Moldova, printr-o inițiativă unică în lume: Orchestra completă Națională de Cameră a Sălii cu Orgă, formată din 24 de muzicieni care cântă exclusiv pe instrumente create de un singur lutier. Acesta este Cesare Cipriani, un maestru al artei lutieriei, cu ateliere atât în Solovăstru, cât și în Cremona (capitala mondială a instrumentelor cu coarde). Deși contemporane, instrumentele sale sunt realizate respectând tradiția italiană a sunetului pur, având proiecția și bogăția timbrală specifice marilor maeștri ai lutieriei: Guadagnini, Garimberti, Goffriller și, mai presus de toți, Antonio Stradivari. Rezultatul sonor este de-a dreptul impresionant, marcând un moment de referință în istoria muzicală.

„Nu există o orchestră în lume care să cânte cu instrumente de la un singur lutier. Ne pregătim pentru a patra noastră apariție la Festivalul George Enescu în 26 august 2025 la Ateneul Român și sperăm să facem istorie. Mulțumim din tot sufletul generozității cu totul excepționale al Maestrului Cesare, care la ultima ediție a trienalei la Cremona (cel mai prestigios concurs mondial de luterie) a fost primul clasat anul trecut.”- a subliniat artistul

Familia și moștenirea muzicală

Dincolo de cariera sa prodigioasă, Cristian Florea este tatăl a doi copii: un fiu stabilit la Brașov care nu a urmat o carieră în muzică și Maria Florea, fiica sa violonistă, o artistă de mare succes internațional. Genele s-au transmis mai departe.

“Am dorit să am o fată talentată, cu mare simțire muzicală, care să cânte minunat la vioară și visul mi s-a împlinit”, spune artistul cu mândrie.

Chișinăul: un adevărat cămin artistic

Într-o discuție captivantă cu artistul nostru (stabilit de mai bine de un deceniu la Chișinău), se conturează o poveste despre pasiune, dedicare și un oraș care a devenit mai mult decât o reședință – un adevărat cămin artistic.

„Publicul nostru de la Sala cu Orgă din Chișinău este unul deosebit. Împreună cu Managerul General al Sălii, Larisa Zubcu, producțiile muzicale ale orchestrei și Corului de Cameră sunt la un standard înalt și impun o exigență profesională remarcabilă. Mari artiști ai lumii concertează mereu la noi. Ei vin, desigur, nu pentru onorariile pe care le-ar obține în mod obișnuit, ci pentru frumusețea și acustica sălii, pentru nivelul artistic și de organizare, dar mai ales pentru întreaga atmosferă specială de bucurie și căldură care izvorăște din fiecare colț – de la administrație, director, muzicieni și, mai presus de toate, de la public.”

O concluzie personală:

„Mie nu-mi lipsește nimic la Chișinău. Am fost în Paris, Londra, Roma, Madrid… Am cântat pe scene mari, dar Chișinăul îmi oferă tot ce am nevoie. Este o capitală plină de oameni talentați și de proiecte valoroase.”- a menționat violoncelistul nostru

Învățătorul și elevii săi – arta ca destin

Pentru Cristian Florea, pedagogia nu este o profesie, ci o misiune. Acesta ne povestește cu mândrie despre o elevă de 11 ani, Anastasia Petrov, care după doar doi ani de studiu la violoncel, a reușit să obțină o diplomă la Viena. E ultima după zeci de violonceliști pe care i-a format dea lungul timpului în Germania, Elveția, sau Spania. Câteva nume: Claudio Bohorquez, Sergi Boadella, Ana Carla Maza, Laia Puig și mulți alții. Acesta a mai menționat că nu cere bani elevilor săi și îi învață din proprie pasiune.

“Relația cu elevii mei a fost întotdeauna una strânsă, ca între părinte și copil. Nu există marțea de la trei la patru și gata. Să cânți bine la un instrument necesită o atenție fină, o înțelegere profundă a principiilor și, mai ales, să simți omul. Să cânți bine la un instrument este extrem de greu. Necesită muncă, dar mai ales nu se termină niciodată. Ca în medicină, mereu ai de învățat ceva nou,” subliniază profesorul.

Muzică, nu hârtii

Într-o lume în care recunoașterea se bazează adesea pe hârtii și nu pe talentul autentic, povestea lui Cristian Florea devine un apel la autenticitate, la întoarcerea la esență — muzica adevărată.

“Muzica nu se învață din diplome sau titluri pompoase. Beethoven, Rembrandt, Picasso, Mozart ,niciunul nu a avut doctorat. Eu cred în valoarea reală, nu în hârtii,” afirmă profesorul cu un amestec de ironie și dezamăgire.

Întrebat dacă ar vrea să profeseze în politică, acesta cu un surâs în voce menționează: „Politica și cultura nu-și au locul împreună, sunt total paralele.”

La finalul acestei discuții, rămâne o întrebare care persistă: „De ce trebuie să ne ascundem în spatele diplomelor, când adevărata valoare se vede în sală, în sunetul produs de arcușul unui elev care simte muzica cu toată ființa lui?”

Speranță prin muzică…

Cristian Florea mi-a mărturisit că „Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o” este compoziția sa de suflet, inspirându-se din Evanghelie, ne transmite un mesaj despre speranță și despre puterea adevărului de a lumina precum o lumânare chiar și în cele mai întunecate momente.

Într-o lume în care cuvintele par să-și fi pierdut greutatea și autenticitatea, artistul nostru ne-a amintit că, înainte de toate, există muzica – acea formă de expresie pură, născută din tăcerea primordială, înainte ca omul să încerce să prindă sensul în cuvinte. Dincolo de teorii și doctrine, rămâne ideea că arta, în orice formă a sa, cere implicare sinceră și muncă neobosită, fără etichete formale sau distincții goale de sens. Îndemnul final este clar: mai puțin spectacol verbal, mai multă autenticitate, mai multă faptă.

Poate că aceasta este lecția supremă pe care ne-o oferă muzica: aceea de a simți și de a acționa în deplină armonie cu sine și cu cei din jur. Cristian Florea rămâne un simbol al pasiunii pentru artă, un promotor al valorii autentice și un model de rezistență artistică într-o lume aflată într-o continuă schimbare.