19.1 C
Sibiu
duminică, 04 mai, 2025
Acasă Blog Pagina 235

Meciul de adio pentru Claudiu Niculescu la Șelimbăr

0

Deși a oficializat despărțirea sa de clubul sibian, antrenorul Claudiu Niculescu va sta pe bancă și la ultimul meci din play-off-ul ligii secunde.


Partida Unirea Slobozia – CSC Șelimbăr va avea loc sâmbătă la prânz, de la ora 12.00, pe stadionul ”1 Mai” din Slobozia. Meciul va fi transmis în direct pe platforma FRF.TV și va fi urmat de festivitatea de premiere a echipei gazdă care a câștigat liga a doua și a promovat în Superliga României.

Imediat după ce s-a oficializat plecarea antrenorului Claudiu Niculescu de pe banca celor de la Șelimbăr, tehnicianul a dorit să facă câteva precizări legate de această despărțire. ”Voi mai participa și la ultima etapă a sezonului, meciul din deplasare de la Slobozia. Va fi ultimul meci pe banca Șelimbărului. A fost decizia mea, dorința mea, eu am cerut încetarea contractului, pentru că îmi doresc o altă provocare”, a spus Niculescu. CSC Șelimbăr are ca obiectiv un rezultat favorabil în partida de la Slobozia pentru a ocupa un loc pe podium la finalul campionatului. Un egal le asigură poziția a treia, în timp ce o victorie le poate aduce locul doi dacă CS Mioveni o încurcă pe Corvinul Hunedoara.  

Andu Sibiu a debutat cu stângul la turneul final

0

Echipa de baschet Andu Sibiu participă în aceste zile la turneul final al campionatului național de baschet U 18. Sibienii au pierdut meciul de debut.


De vineri până duminică, în Arena de Baschet din București, se desfășoară turneul final al campionatului național de baschet U 18. Echipa pregătită de Nikola Pavlovic, Andu Sibiu, dispută turneul final al celor mai bune opt echipe din țară. Cum era de așteptat, meciurile din grupă se anunță extrem de grele, dar sibieni vor încerca să le abordeze cu atitudinea corectă și să-și facă jocul obișnuit. Primul meci a adus o înfrângere, Andu Sibiu fiind învinsă cu scorul de 85-45 de CSS CSM Ploiești.

Sibienii vor juca următoarele partide sâmbătă de la ora 10.00 cu Vâlcea 1924 Rm.Vâlcea și duminică de la ora 12.00 cu CSM Constanța. Ambele partide vor fi transmise în direct de canalul de youtube al Federației Române de Baschet.

Comuna Șelimbăr a pierdut meciul de debut la Cupa Satelor

0

Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2023-2024, se desfășoară zilele acestea, între 9-12 mai, în comuna Merei din județul Buzău. Județul Sibiu este reprezentat de comuna Șelimbăr.


Comuna Șelimbăr a pierdut meciul de debut desfășurat în fața reprezentantei județului Bistrișa Năsăud, scor 0-1. Copiii din Șelimbăr vor întâlni după-amiază campioana ultimelor două ediții, echipa din Dumbrăvița – Timiș.

REZULTATELE ȘI PROGRAMUL MECIURILOR DE VINERI, 10 MAI: 

Târgșoru Vechi (Prahova) – Miroslava (Iași) 3-0
Au marcat: Yanis Stan (2 goluri), Gabriel Roman

Dumbrăvița (Timiș) – Mârșani (Dolj) 1-1
Au marcat: Ianis Mureșan / Gabriel Gugu

Cumpăna (Constanța) – Ulmeni (Călărași) 0-1
A marcat: Mario Nae

Șelimbăr (Sibiu) – Monor (Bistrița-Năsăud) 0-1
A marcat: Emilio Șteopan

  • ora 15:00: Miroslava – Ulmeni
  • ora 15:45: Mârșani – Monor
  • ora 16:30: Târgșoru Vechi – Cumpăna
  • ora 17:15: Dumbrăvița – Șelimbăr

Cele 8 echipe participante au fost împărțite, în urma tragerii la sorți, în două grupe.

 GRUPA A 
UAT Târgșoru Vechi (Prahova)
UAT Cumpăna (Constanța)
UAT Ulmeni (Călărași)
UAT Miroslava (Iași)

 GRUPA B 
UAT Dumbrăvița (Timiș)
UAT Șelimbăr (Sibiu)
UAT Monor (Bistrița-Năsăud)
UAT Mârșani (Dolj)

Jocurile vor continua și sâmbătă, cu restul meciurilor din grupă și semifinalele, iar finala competiției se va desfășura duminică, 12 mai, de la ora 11:30, fiind precedată de finala mică.

Meci de vacanță pentru ACS Mediaș

0

Meciul de sâmbătă de la Bistrița ar fi putut aduce calificarea medieșenilor la barajul de promovare în liga a doua. Evoluția modestă din play-off a medieșenilor, unde au acumulat doar patru puncte, a făcut ca meciul de la Bistrița să nu mai aibă nicio importanță.


La începutul anului 2024, ACS Mediaș avea patru puncte avans în fața celor de la Unirea Ungheni și trei meciuri pe teren propriu în fața mureșenilor. Erau favoriți la locul doi în clasament, în condițiile în care Gloria Bistrița se distanțase în fruntea clasamentului. Cele trei înfrîngeri suferite la Mediaș și una la Ungheni, au întors situația în favoarea Unirii Ungheni, ajunsă acum la barajul de promovare în liga secundă, în locul echipei pregătite de Mihai Ianc. ACS Mediaș nu a adunat decât patru puncte în cele opt etape ale play-off-ului și în ultimul meci din sezonul regular.

Partida din play-off-ul seriei a noua a ligii a treia dintre CS Gloria 2018 Bistrita și ACS Mediaș 2022 se va disputa pe stadionul din Complexul Sportiv ”Jean Pădureanu”, sâmbătă 11.05.2024, de la ora 18:00. Partida va fi transmisă live pe Facebook, pe pagina celor de la ACS Mediaș.  În clasamentul play-off-ului, seriei a noua, Gloria Bistrița și Unirea Ungheni sunt calificate la barajul de promovare în liga a doua. Gloria Bistrița este pe primul loc cu 54 puncte, urmată de Unirea Ungheni 49p, ACS Mediaș 38p, Universitar Alba Iulia 37p.

În căutarea victoriei salvatoare

0

Echipa de handbal feminin Măgura Cisnădie dispută sâmbătă, pe teren propriu, un meci foarte important în economia clasamentului final al Ligii Florilor Mol. Adversară va fi o contracandidată la evitarea locurilor ce duc la baraj, echipa profesorului Gheorghe Tadici, HC Zalău.


Partida CS Magura Cisnadie – HC Zalău se joacă sâmbătă 11.05.2024, de la ora 17:30, la Sala Polivalentă Măgura Cisnădie. Biletele s-au pus în vânzare la casieria Primăriei Cisnădie și în ziua jocului la Sala Polivalentă începând cu ora 15:30. Preț biletului este următorul:

– Tribune 15 lei

– Peluze. 10 lei

Măgura Cisnădie are 24 de puncte în clasament și ocupă poziția a zecea. Locurile ce duc la barajul de supraviețuire în Liga Florilor Mol sunt ocupate acum de Minaur Baia Mare 24p și HC Zalău 23p. În ultimele trei etape ale sezonului, sibiencele vor întâlni HC Zalău și Corona Brașov pe teren propriu și pe Rapid, în deplasare.

Ziua Independenţei Naţionale a României celebrată la Sibiu. Au fost depuse jerbe și coroane de flori

0

În urma adoptării Legii nr. 189/2021, începând din 2022, ziua de 10 mai este sărbătorită, în fiecare an, ca Ziua Independenţei Naţionale a României.

Cu acest prilej, astăzi, structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, au organizat o Ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar din Sibiu.

Totodată, în perioada 10–31 mai 2024 ,zilnic, în intervalul orar 08:00–19:00, în holul central al Cercului Militar Sibiu, poate fi vizitată o expoziție foto-documentară dedicată Zilei Independenţei Naționale a României și Zilei Europei, organizată de instituția noastră.


Afirmarea și consacrarea Independenţei de Stat a României reprezintă un moment istoric care a marcat decisiv și fundamental destinul țării. „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!” erau cuvintele care exprimau aspirațiile naționale de realizare a proiectului de țară asumat de revoluționarii pașoptiști, care a prins contur în anul 1859, prin unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească. Noul statut al țării trebuia consolidat prin obținerea independenței, ideal care a devenit realitate în 1877.

Moțiunea prin care se lua act de „independența absolută a României”, votată de Adunarea deputaților întrunită în sesiune extraordinară în cursul zilei de 9 mai 1877 și mai apoi, la orele serii, și de către Senat, a primit consacrarea oficială prin sancționarea acesteia, într-un cadru festiv, de către domnitorul Carol I, la 10 mai 1877. Nu întâmplător data de 10 mai a devenit, din 1881, ziua națională a României regale, sărbătorită până în anul 1947.

Proclamarea Independenţei de Stat a României a fost consfiinţită prin tributul de sânge dat în luptele de la Vidin, Smârdan, Plevna și Rahova unde au căzut la datorie peste 10.000 de militari români, la care s-au adăugat numeroși răniţi, iar efortul financiar al țării a depășit 100 milioane lei. Și toate acestea, spunea Mihail Kogălniceanu, pentru că: „voim să fim independenți, pentru că voim să trăim viața noastră proprie, pentru că nu mai voim să pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunării de jos să fie un bulevard în contra răzbelului”.

Cucerirea independenței de stat a fost obiectivul întregii națiuni române reprezentând, în fapt, un lung șir de bătălii diplomatice, politice și militare.


Foto: Daniela Oană

Concursul de elevi “Cu viața mea apăr viața” – desfășurat la ISU Sibiu

0
Astăzi avut loc etapa județeană a concursului „Cu viața mea apăr viața” în poligonul de pregătire al ISU Sibiu. 

Concursul s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu și este un concurs care se adresează elevilor de gimnaziu și liceu. Participarea la acest tip de concursuri este importantă pentru dezvoltarea personalității elevilor și pentru formarea de competențe, elevii dând dovadă de spirit de echipă, solidaritate și implicare.

E important să conștientizeze că fiind o echipă e unul dintre țelurile lor și că a ajuta pe cei de alături constituie un scop de viață. Anul acesta, la etapa județeană în concurs s-au înscris un număr de 14 echipe: 7 echipe de liceu și 7de gimnaziu.

Echipele au fost formate din grupe de câte 4 elevi și unul de rezervă, iar concursul a constat într-o probă teoretică și două practice.

Proba teoretică a cuprins o serie de întrebări cu problematică din diferite domenii, dar majoritatea legate de dezastre naturale.

Prima probă practică a constat într-un traseu de 50 de metri în care grupele au avut de transportat un accidentat pe o targă. În a doua probă practică a fost necesar ca unul dintre coechipieri să completeze un traseu „contaminat”, cu o mască de oxigen prin care nu exista posibilitatea de a vedea, dirijat de un alt coechipier. Traseul a cuprins 5 culoare diferite: obstacol cu înălțimea de un metru, culoar liber, trecerea printre jaloane, încă un culoar liber și săritura peste un șanț cu lățimea de un metru.

În urma clasamentului general, la gimnaziu:

– locul I a fost ocupat de către Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu,

– locul II Școala Gimnazială nr. 18 Sibiu,

– locul III Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Șelimbăr.

În urma clasamentului general, la liceu:

– locul I a fost obținut de către Liceul Agricol „D. P. Barcianu”Sibiu ,

– locul II Liceului Tehnologic Independența Sibiu,

– locul III Liceul Tehnic „Cibinium” Sibiu.

PSD: Dorin Remus Ursu este candidatul PSD la funcția de primar al comunei Șura Mare: ”Comunitatea, înainte de toate!” (PE)

0

Colegul nostru este un constructor cu foarte mare experiență, care a manageriat șantiere de zeci de milioane de euro, fost viceprimar al comunei, membru activ și foarte implicat în comunitatea din Șura Mare.


”Consider că am vârsta și mentalitatea necesare pentru a gestiona cu succes o administrație publică locală. Vreau să-mi pun în slujba comunității toată experiența acumulată de-a lungul anilor în managementul șantierelor, abilitățile dobândite în comunicarea și lucrul cu oamenii și determinarea de a face lucruri bune și durabile pentru comunitățile din Șura Mare și Hamba”, spune Dorin Remus Ursu.

Candidatul PSD are proiecte importante pentru dezvoltarea și modernizarea comunei Șura Mare, începând de la infrastructură, cu accent pe crearea tuturor condițiilor pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor și tinerilor. Este omul care, în toate proiectele sale, pune ”Comunitatea, înainte de toate!”.

Articol comandat de PSD Filiala Sibiu, Codul mandatar: MFC21240002

Concert la Amfiteatrul de la Hanul Greweln din Mediaș

0

 

Vineri, 10 mai 2024, se va desfășura la amfiteatrul de la Hanul Greweln concertul intitulat „Dialog între generații“. Evenimentul va începe la ora 18:00 și îi are ca protagoniști pe cântărețul medieșean Vasile Pădure și pe elevii Clubului Copiilor din Mediaș, secția canto – muzică ușoară, coordonați de către profesorul Claudiu Șimon. 

Manifestarea este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș, iar intrarea este liberă. 

 

 

A început Festivalul Flori pe Scări, care readuce la viață Orașul de Jos

0
La Sibiu a început Festivalul Flori pe Scări, care readuce la viață Orașul de Jos, în special Piața Aurarilor. Festivalul se desfășoară în perioada 10-12 mai 2024, între orele 10-22, în Piața Aurarilor / Pasajul spre Piața Aurarilor din Sibiu.

Acțiunea este organizată de Asociația Discover România și este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda pentru Cultură și Dezvoltarea Comunității

Program


𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢 𝟏𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
🌼10:00-12:00 Desene cu cretă pe Pasajul Aurarilor realizate de copiii de la All4Joy
🌸12:00-15:00 Lucrare florală photocorner și arcadă flori Piața Mică realizată live de toți floriștii
🌿15:00-17:00 Atelier copii & adulți: coronițe și baghete fermecate din flori cu Ioana Nechifor * City Flowers by Ioana
🌼15:00-19:00 Atelier de machiaj natural decorat cu elemente florale, susținut de Melinda – Natural Make-up Sibiu
🌸15:00-16:00 Denise & Andrei – muzică live
🌿17:00-21:00 DJ Iustee – live

𝐒â𝐦𝐛ă𝐭ă 𝟏𝟏 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
🌿11:00-12:00 Tur ghidat cu istoricul Răzvan Pop
🌼15:00-17:00 Atelier copii & adulți: coronițe și baghete fermecate din flori cu Ioana Nechifor * City Flowers by Ioana
🌸16:30-18:00 Drumul aurului si poteca florilor în perioada medievală – treasure hunt cu Sibiu Guide Nico
🌿17:00-18:00 Concert live cu elevii Palatului Copiilor din Sibiu și ai Studioului de Canto “Domy Music Star” coordonați de Dominique Simionescu
🌼19:00-20:00 Concert live cu bandul de copii și tineri al Studioului Casei de Cultură Cisnădie, alături de Music Trainer Costi Mihai

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜ă 𝟏𝟐 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒
🌿11:00-12:00 Tur ghidat cu istoricul Răzvan Pop
🌼15:00-17:00 Atelier copii & adulți: coronițe și baghete fermecate din flori cu Ioana Nechifor * City Flowers by Ioana
🌸17:00-21:00 DJ Iustee – live

Atât vineri, sâmbătă cât și duminică vor avea loc:

🌼 ateliere de creație susținute de Naty’s Quiet Books: învățăm să coasem, confecționarea unui colier, confecționarea și decorarea unui semn de carte din fetru, pictură pe ipsos, floare din lemn cu suport
🌿 ateliere de creație susținute de Lumânări Decorative Sibiu: flori din ceară, lumânări rulate din foi de ceară cu flori uscate
🌼ateliere de creație susținute de Patricia’s Arts and Crafts: pictură pe traistă de pânză, pictură pe pânză(tablou), semne de carte cu flori
🌸 ateliere de creație susținute de Joy Time Events: tablouri cu flori (ipsos), suport din lemn vaze cu flori, vaze
🌿 pictură pe față pentru copii – Joy Time Events
🌼 ateliere de creație susținute de Asociația de Poveste: pictură pe ghivece din ceramică, tablouri cu flori
🌸 ateliere de tipografie susținute de Muzeu Atelier Tipografie Sibiu: Tipo Tangram, atelier de hârtie manuală
🌿 pictură cu henna cu Shraddha
🌼 standuri cu vânzare ale artizanilor pe strada Târgului, muzică din grădină, zonă de relaxare, picnic urban
🌸 expoziție tablouri Victoria Ghilas, artist plastic

Misterul avioanelor asurzitoare de pe cerul Sibiului

3
Trei avioane F-16 au trecut la mică altitudine peste municipiul Sibiu. Sunetul asurzitor produs de puternicele motoare i-a speriat pe sibieni.

Conform reprezentanțiilor Aeroportului Sibiu, piloții au contactat Turnul de Control al Aeroportului Internațional Sibiu și au cerut aprobare de trecere a spațiului aerian. Acest lucru nu era planificat iar controlorii de trafic au urmat protocolul în astfel de situații și au obținut autorizarea piloților. Avioanele au realizat o trecere verticală a pistei, la mică altitudine. Acest lucru a făcut ca sunetul avioanelor să fie puternic auzit în tot municipiul Sibiu.

Prezentarea volumului „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)”, la Biblioteca ASTRA Sibiu

0
Luni, 13 mai 2024, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, găzduiește prezentarea volumului „ENCICLOPEDIE. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)”, apărut în 2022, la Editura Univers Enciclopedic Gold și Editura Academiei Oamenilor de Știință din România. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu, la etajul 5 al bibliotecii publice sibiene, instituție de cultură care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Monumentala lucrare, însumând peste 1700 de pagini, cuprinde: bibliografie, manifestări științifice, monumente și însemne comemorative din perioada 2014-2020, cu privire la evenimentele și personalitățile implicate în acțiuni politice, militare, de politică internă și diplomație a anilor 1914-1920.Autor coordonator este Ion I. Solcanu, prof. univ. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Coautori sunt: Adrian-Bogdan Ceobanu, Vasile Ciobanu, Valentin Ciorbea, Mihai Drecin, Ion Giurcă, Corneliu Pădurean, Anatol Petrencu, iar colaboratori permanenți sunt Teodor Hașegan, Ionuț Munteanu, Oana-Elena Radu.

Pentru realizarea Enciclopediei au colaborat numeroase instituţii ale statului român şi peste 60 istorici, istoriografi din toate zonele geografice ale țării. Multe dintre conţinuturi – Prefaţa, Studiile introductive ale celor trei părţi – sunt traduse şi în limbile engleză, franceză şi germană, permițând astfel cercetătorilor străini să studieze fondul documentar al evenimentelor premergătoare noii entităţi statale româneşti din 1918.

Cu prilejul prezentării volumului „ENCICLOPEDIE. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)”, alături de autorul-coordonator, dl. prof. univ. dr. Ion I. Solcanu, se vor afla: prof. univ. dr. Rudolf Gräf, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, prof. univ. dr. Lucian Giura, dr. Vasile Ciobanu, cercetător științific I, Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, dl. Ionuț Munteanu, colaborator permanent și manager al proiectului, și dl. Ion Ungureanu, profesor. Evenimentul va fi moderat de dr. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

Publicul interesat este așteptat luni, 13 mai a.c., la ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu (Str. George Barițiu, Nr. 7, Corp B, etaj 5).

Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu (PNL): Debut de campanie într-una dintre comunitățile marilor schimbări din județul Sibiu: Agnita (PE)

0

Acum patru ani, capitala Văii Hârtibaciului a făcut cea mai bună alegere din istoria ultimilor 30 de ani  și a dat încrederea sa tânărului nostru liberal Schiau Gull Alin Ciprian, devenind primarul orașului. Acesta a fost momentul renașterii orașului, al reașezării pe locul pe care îl merită, dar și momentul în care Consiliul Județean Sibiu a câștigat un partener real și serios.


Agnita parcurge astăzi cea mai puternică perioada de dezvoltare și cea care va schimba viața locuitorilor pentru zeci de ani de acum  înainte. Iar satisfacția noastră, a liberalilor, este că oamenii știu toate acestea, că și-au recâștigat încrederea în administrație și că îi susțin  toate eforturile.


Lucrările la infrastructura de apă și canalizare, la cea rutieră, investițiile în Educație, Asistență Socială  și în Sănătate, preocuparea pentru mediu, toate vor marca viitorul acestei comunități.

Cu încredere, dar mai ales cu mândria unui lider care nu a greșit susținându-l pe Alin, am alăturat eforturilor echipei liberale de la Agnita proiectele  noastre, ale Consiliului Județean,  pentru întreaga  comunitate a Văii Hârtibaciului: modernizarea drumurilor spre Sighișoara sau Mediaș, programele de susținere a evenimentelor culturale, cele de încurajare a producătorilor , cele de însușire de către cadrele  didactice a cursurilor de prim ajutor în școli, de asigurare a transportului școlar cu microbuze electrice și multe altele.

Astăzi am primit încă o confirmare: Agnita știe ce vrea! Iar drumul său este liberal!

Am încredere că în Consiliul Local Agnita  PNL și-a câștigat încă o dată, prin fapte și viziune, majoritatea de care are nevoie Alin și echipa sa. De care are nevoie Agnita!

……………………………………………………
Articol publicat la comanda    PNL FILIALA SIBIU, fotografii realizate de SC DALIN EVENTS SRL, cod AEP 21240015

Consiliul Județean Sibiu și Muzeul Astra oferă școlarilor sibieni un proiect unic în țară: „Cufărul călător”

0

• Daniela Cîmpean: „Este felul prin care copii ne devin parteneri în conservarea peisajului cultural al județului, păstrând tradițiile locului”

Elevii din Jina sunt primii beneficiari din mediul rural ai proiectului inițiat de Consiliul Județean Sibiu și Muzeul Astra destinat promovării materiilor prime și meșteșugurilor tradiționale.

„Cufărul călător” a poposit deja în mai multe școli din municipiul Sibiu și, în curând, va ajunge în toate zonele județului: „Ne dorim ca activitățile educaționale ale tuturor instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Sibiu să fie extinse în cât mai multe localități, cu accent pe mediul rural. Fiecare comunitate trebuie să beneficieze de programe de calitate din domeniul culturii, obiceiurilor și tradițiilor populare. Acest proiect este felul prin care copii ne devin parteneri în conservarea peisajului cultural al județului, păstrând tradițiile locului”, a declarat Daniela Cîmpean, prezentă la Școala Gimnazială din Jina.

„Cufărul călător” reunește cinci teme și elemente distincte, toate regăsite în spațiul tradițional meșteșugăresc: lâna, lemnul, lutul, fibra vegetală și pânza. Practic, în interiorul fiecărui cufăr se află un material de bază (lemn, lână, pânză etc), uneltele specifice prelucrării acestuia, obiectele obținute, precum și diferite jocuri interactive.

„La Jina am avut ca temă lâna și lemnul. Am fost impresionați de cunoștințele copiilor, mulți dintre ei recunoscând atât uneltele de tâmplărie, cât și cele destinate prelucrării lânii. Sunt mulți care mai au  în familie părinți, unchi sau bunici, veritabili meșteri populari, și sper ca o parte dintre acești copii să le calce pe urme”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului Astra.

Cele două cufere complet echipate vor rămâne la dispoziția elevilor și cadrelor didactice până la finele acestui an școlar, pentru a putea fi desfășurate toate activitățile propuse intermediul unui „Manual al educatorului” și a fișelor tematice atașate.

La finalul întâlnirii, toți elevii au fost invitați de Daniela Cîmpean în Dumbrava Sibiului, să viziteze cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, mai ales că, în apropierea scenei de pe lac se află un pavilion tradițional originar din Jina.

Din Mărginimea Sibiului, „Cufărul călător” va ajunge pe Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului și Valea Secașelor.

„Crosul Primăverii“ ediția a IV-a, sâmbăta acesta la Mediaș

0
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș organizează sâmbătă, 11 mai 2024, cea de a IV-a ediție a ,,Crosului Primăverii”.

Locul de desfășurare al evenimentului sportiv este cartierul Binder Bubi din Mediaș, iar startul competiției va avea loc în ,,Șura lui Binder”.

Evenimentul se adresează persoanelor cu vârsta minimă de 5 ani și are ca scop promovarea unui stil de viață activ și sănătos. Obiectivul acestuia este de a atrage atenția asupra importanței sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor, tinerilor și în menținerea sănătății adulților.

Înscrierile participanților se vor desfășura în ziua competiției, între orele 8:30 și 10:00, iar startul va avea loc la ora 10:30.

Distanțele de alergare sunt de 600 de metri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 5 – 9 ani și de 4 kilometri pentru categoriile de vârstă cuprinse între 9 – 60(+) ani.

Premiile oferite câștigătorilor vor consta în medalii, diplome și cupe pentru primii 3 clasați la fiecare categorie de vârstă, iar alergătorii care reușesc să treacă linia de sosire vor primi medalii de participare.

O experiență contemporană a legendelor pop-rock la Filarmonica Sibiu

0

Sibiul este unul dintre cele nouă orașe de pe harta turneului național ICONS.

Matei Ioachimescu, unul dintre cei mai virtuozi flautiști ai momentului, invită publicul la un spectacol palpitant ce promite să redefinească experiența unui concert obișnuit, sâmbătă, 11 mai, ora 19.00, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu.

Modelarea muzicii unor nume “iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith capătă noi dimensiuni creative datorită unui grup cameral original: mini-orchestră de flaute, marimbă bas și tobe. Alături de Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice, se vor afla pe scenă marimbafonista Irina Rădulescu – artist român de rang internațional dedicat acestui instrument, The Romanian Flute Ensemble (format din flautiștii Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu) și Maria Rizea la tobe, muzicieni cunoscuți publicului datorită unor proiecte de succes precum “Legends”, “inSuflu”, “La Vida Loca” sau “Marimba-The Journey”. Creativitatea și virtuozitatea sunt atributele esențiale ale proiectului ICONS, rezultate ale colaborării dintre artiști și compozitori de prestigiu precum Gabriel Almași, Dande Popescu, Ciprian Pop, Mihai Popean, Jorge Rojas și Aurelian Băcan. O altă misiune a acestui proiect itinerant este cea de descoperire și formare de tinere talente, prin organizarea de ateliere și cursuri de măiestrie cu artiștii implicați.

Matei Ioachimescu: „Mă încântă colaborarea cu acești tineri respectabili ai artelor muzicale din România. Ce rezultă din creativitatea și energia cu care fiecare membru contribuie la proiectul ICONS este un produs cultural de mare clasă, care sperăm să fie o referință în peisajul artistic național.”

Biletele pentru acest concert sunt disponibile la casieria Filarmonicii și pe iabilet.ro, la prețul de 30 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari). De asemenea, beneficiază de acces toți posesorii pachetelor de bilete pentru trimestrul III al Stagiunii 2023/2024 „Henry Selbing”.

Despre artiști:

MATEI IOACHIMESCU

Flautistul Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă, fiind recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena și laureat al mai multor distincții și burse (Thyll-Dürr, Yehudi Menuhin Foundation). Matei Ioachimescu colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene importante precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Ca solist, prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreună cu orchestre filarmonice din țară și din străinătate. Este cunoscut pentru turneele naționale și europene: „Legends”, „Romanian Rhapsody” și „La Vida Loca” – proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia, care a adus în martie 2019 albumul cu același nume, lansat la casa de discuri ViennArt.  Pentru   activitatea sa intensă și  calitatea înaltă a proiectelor susținute, Ministerul de Externe al Austriei i-a încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația. Din anul 2020, Matei Ioachimescu este profesor de flaut la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.

IRINA RĂDULESCU

Irina Rădulescu este un artist neobosit, dedicat percuției și în special marimbei, instrument ce deja a consacrat-o, atât ca solistă, cât și în diferite ansambluri camerale și ca membru al orchestrelor simfonice din România. Laureată a mai multor concursuri printre care Competiția Internațională de la Tokyo și câștigătoare a Bursei de Excelență pentru întreaga activitate din partea Universității Naționale de Muzică București, Irinei Rădulescu i-au fost remarcate atât prezența scenică excepțională, cât și maturitatea artistică în festivaluri internaționale de muzică nouă, ca solistă și alături de ansambluri prestigioase. Una dintre cele mai mari realizări ale tinerei artiste este înființarea și totodată managerierea duo-ului PERCUSSIONescu, singura formație camerală de percuție din România, axată pe instrumente melodice de percuție, respectiv marimba și vibrafonul. Pe lângă cariera de solistă, Irina Rădulescu își dedică timpul mentoratului, clasa de percuție de la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” devenind una de referință în spațiul românesc.

MARIA RIZEA

Maria Rizea este elevă la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București, la clasa de percuție a prof. Irina Rădulescu. În ciuda vârstei foarte fragede, ea se remarcă deja printr-o abordare extrem de matură a repertoriului pentru percuție, acordând o atenție deosebită marimbei soliste și set-ului de tobe în egală măsură. Acestui fapt îi stă mărturie o serie impresionantă de realizări și recunoașteri obținute de-a lungul timpului, dintre care amintim: Premiul I la Olimpiada Națională de Muzică – etapa națională 2023, Marele Premiul al Concursului Internațional Scherzo -București, 2023, Premiul I la Concursul Internațional

Aulodia, Brașov 2023, Premiul I la Concursul de Interpretare Vasile Sândean Ovadiuc – Cluj 2023. Pe lângă aparițiile solistice, Maria Rizea este și membră a ansamblului de percuție “Enescu Percussion Group”, cu care a participat deja la recitaluri de percuție realizate la cel mai înalt nivel artistic. În vara anului 2023 primește o bursă de studiu în cadrul proiectului JazzX desfășurat la Timișoara, proiect în care percuționistă a beneficiat de o serie de masterclass-uri cu unele dintre cele mai mari nume ale scenei de jazz din lume.

ROMANIAN FLUTE ENSEMBLE

Romanian Flute Ensemble, fondat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu, este un ansamblu cu o componență care variază de la 4 la 8 tineri flautiști, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prim plan toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină. Membrii Romanian Flute Ensemble sunt studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara și reprezintă noul val românesc de flautiști de excepție, aliniați la standarde de interpretare și de gândire vest-europene. Romanian Flute Ensemble a reușit într-un timp foarte scurt să trezească atenția publicului din România și din străinătate, prin nivelul artistic înalt și entuziasmul contagios cu care prezintă programe diverse, de la muzica barocului la prime audiții ale compozitorilor români contemporani. În anul 2023 The Romanian Flute Ensemble a fost invitat să susțină un concert la Roma, pe celebra scenă Conservatorio Santa Cecilia.

Un proiect organizat de Asociația Scena Muzicală și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național.

AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Parteneri principali: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru

Parteneri instituționali: Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Filarmonica de Stat Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural “George Coșbuc” Bistrița, Asociația “Niște Oameni”, Sfera Donatorilor din Transilvania, Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca, Fundația Culturală EUROART Baia Mare, Colegiul de Arte Baia Mare, Centrul Cultural Apollonia Brașov, Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” Brașov, Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiești, Colegiul de Arte “Carmen Sylva” Ploiești, Liceul de Arte “Margareta Sterian” Buzău, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, ARCUB, Primăria Municipiului București

Parteneri strategici: Asociația Haute Culture, Clubul Rotary “Opera” Timișoara

Sfaturile ANPC la achiziționarea legumelor și fructelor proaspete

0
În urma rezultatelor recentei tematici de control, desfășurate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), pentru verificarea modului în care este respectată legislația în domeniu, la comercializarea de legume și fructe proaspete, instituția noastră a elaborat o serie de atenționări necesare consumatorilor atunci când achiziționează astfel de produse.

”Revenim cu recomandările noastre, cu privire la diverse elemente extrem de importante, menite să vă ajute să cumpărați legumele și fructele pe care vi le doriți, cu atât mai mult, cu cât apropierea sezonului cald va duce la o abundență a unor astfel de produse, atât de necesare unei hrane sănătoase.

De la etichetare și până la observarea directă, atenția dumneavoastră vă poate ajuta să faceți cele mai bune alegeri și să achiziționați vegetalele cele mai proaspete și rentabile” – Sebastian Hotca, președintele ANPC.

Așadar, vă invităm să țineți cont de următoarele aspecte:

Achiziționați produsele numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate;

Solicitați și păstrați bonul de casă, acolo unde este cazul, pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, aceștia doresc să reclame calitatea produsului;

Verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (ex. aspect de mâzguit, prezența mucilagiilor, a mucegaiului etc), ale culorii (culoare modificată, pete), ale consistenței sau integrității suprafeței (prezența loviturilor) etc;

Atenție și la preț! Vă sfătuim să verificați concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;

Citiți cu atenție eticheta de prezentare, atât la produsele comercializate în vrac, precum și la cele ambalate. Eticheta trebuie să conțină următoarele elemente:

  • Denumirea produsului
  • Țara de provenieță a acestuia
  • Avertizări cu privire la existența unor substanțe cu care legumele sau fructele au fost tratate, inclusiv a fungicidelor (de tipul Imazalil sau Thiabendazol, cu care poate fi tratată coaja citricelor. În acest caz, coaja NU este destinată consumului uman, iar după decojire, mâinile trebuie bine spălate)

– Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate și pentru care există suspiciunea deteriorării conținutului sau a modificării cantității nete de produs, față de cel înscris pe etichetă, nu trebuie achiziționate;

– Acordați atenție deosebită mijloacelor de măsurare (ex. cântare) ale căror indicații trebuie să fie vizibile. Acestea trebuie să fie verificate metrologic;

Verificați, la cântarul pieței sau la cântarul supermarketului, cantitatea netă de produs achiziționat. În cazul unor discrepanțe, trebuie informat comerciantul sau operatorul economic care v-a furnizat produsul, iar dacă nu reușiți o soluționare amiabilă cu operatorul economic, puteți formula o sesizare pe site-ul www.anpc.ro, completând un formular de reclamație;

Verificați dacă este respectat regimul promoțiilor. În cazul pachetelor cu cantitate mai mare de o unitate de măsură (kg, bucată etc.), trebuie ca prețul acestora, comparativ cu cel al produsului unitar, să evidențieze un avantaj financiar al achiziționării pachetului, pentru consumator;

Verificați, prin apreciere directă, calitatea sau calibrarea produselor. Cele de calitatea a I-a NU conțin lovituri, pete sau excrescențe;

Verificați elementele de identificare ale produselor, pentru a vedea dacă produsele comercializate ca fiind românești, nu sunt, de fapt, importate

– Verificați gradul de prospețime al produsului. Vă recomandăm să alegeți achiziționarea unor produse de același tip, de la producători locali, față de cele aduse de la distanțe mari, care pot fi deja depreciate;

– Vă recomandăm, ca înaintea consumării, să spălați bine, cu apă, din abundență, legumele sau fructele.

Restricții în trafic pentru buna desfășurare a competiției cicliste de masă „Criteriul Primăverii”

0
Duminică, 12 mai, circulația rutieră va fi închisă pe câteva tronsoane de drum județean, pentru buna desfășurare a competiției cicliste de masă „Criteriul Primăverii”, eveniment cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Sportivă.

Duminică, 12 mai 2024, are loc competiția ciclistă de masă „Criteriul Primăverii”, ediția a XI-a, organizată de ACS Aria pentru Sport

Întrecerea va reuni la start peste 400 concurenți (feminin și masculin) din municipiul și județul Sibu, dar și din țară, în limitele categoriilor de vârstă 14-20 ani, 20-30 ani, 30-40 ani si peste 40 ani.

TRASEUL competiției, care măsoară 19 km, este următorul:

Start – Grădina Zoologică (start tehnic) – DJ 106 A – Rășinari – DJ 106 D – Poplaca – DJ 106 R – Calea (intrarea în oraș, zona Inspectoratului Județean de Jandarmi) – SOSIRE

Pentru siguranța ciclișlor, pe traseul menționat mai sus, duminică, 12 mai, circulația rutieră va fi închisă astfel:

▶ Între orele 09-10, pe tronsonul Dumbrava Sibiului (zona Hotelului HILTON) – DJ 106 A spre Păltiniș, până în Rășinari, la intersecția cu DJ 106 D (podul peste râul Șteaza)

▶ Între orele 10-11, pe DJ 106 D Rășinari (podul peste Șteaza) spre Poplaca – Poplaca – DJ 106 R spre Sibiu, până în cartierul Valea Aurie, intersecția străzii Calea Poplăcii cu str. Valea Aurie.

Același interval orar de interdicție este valabil și în sensul de mers invers, din Sibiu – Valea Aurie către Poplaca.

Sugerăm conducătorilor auto cu urgențe, care necesită deplasarea în zonele adiacente parcursului cicliștilor să utlizeze următoarele variante:

▶ Sibiu – DN 1 (Cristian) – DJ 106 E până la Orlat sau spre localitățile din Mărginimea Sibiului;

▶ DJ 106 M din Orlat către Gura Râului

▶ DJ 106 J pe Valea Mărăjdiei, pentru cei care merg spre Păltiniș

În situația în care cicliștii vor parcurge traseul mai rapid, circulația rutieră va fi redeschisă anticipat intervalelor orare menționate

Lucrări la rosturile de dilatație de pe A1 Sebeș – Sibiu. Restricții de circulație până în 18 mai!

0
Participanții la trafic care vor circula pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu vor avea parte de restricții de circulație. Șoferii vor fi nevoiți să reducă viteza de deplasare și să adopte o conduită preventivă.

Aceste restricții necesare pentru anumite lucrări de reparații la rosturile de dilatație. Astfel, banda 1 și banda de urgență de pe sens Sebeș -Sibiu, în zona Săcel, sunt restricționate.

Expoziția „O istorie a balului, cuprinsă în ordinele de dans” la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”din Iași

0
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu alături de Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași – Muzeul de Istorie a Moldovei și Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” – organizează, în perioada 10 mai – 31 august 2024, expoziția „O istorie a balului, cuprinsă în ordinele de dans”, curatori: Raluca Maria Frîncu, Dana Roxana Hrib și Mihaela Petronela Tudose. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 10 mai, ora 12:00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, Iași.

Accesorii feminine, ordinele de dans sau carnetele de bal au câștigat popularitate în Viena, fiind folosite în Anglia și Statele Unite din jurul anului 1830. Ele cuprindeau titlurile dansurilor (uneori și compozitorii), grupate într-o coloană, având, într-o a doua coloană, spații libere pentru numele partenerilor.

Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, din cadrul Muzeului Național Brukenthal, deține 234 ordine de dans, realizate și folosite cu ocazia balurilor organizate din secolul al XIX-lea până la începutul secolului XX. O selecție de 45 piese, aparținând acestei colecții, va fi prezentată în premieră la Iași, ilustrând în special perioada când carnetele de bal devin foarte elaborate, încorporând catifea, mătase, metal și uneori bijuterii, prețiozitatea imprimării și unicitatea designului având drept scop promovarea gazdelor balului și sublinierea importanței oaspeților acestora.

Conceptul expozițional cuprinde, de asemenea, informații despre organizarea balurilor în Sibiu și Iași, documentarea ținutei de seară cu ajutorul reproducerilor după lucrări din colecția de stampe a muzeului sibian, costume de epocă (secolele XIX- XX) din colecțiile muzeelor ieșene, reconstituiri ale costumelor în care au fost portretizați Sofia și Samuel von Brukenthal (1766).

Bunurile culturale selectate din patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei și al Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu” s-au păstrat de la unele dintre cele mai importante familii ieșene precum Ghica, Kogălniceanu și Costaki, ilustrând rafinamentul elitei din vechea capitală moldavă.

Cu sprijinul Universității Naționale de Arte „George Enescu” și Ateneului Național din Iași, în cadrul expoziției se vor desfășura un concert de muzică clasică, susținut de Elena Daniela Corfu și Rebeca Pricopi, acompaniate la pian de conf. univ. dr. Brîndușa Tudor, și dansul de salon „Romana”, interpretat de Ansamblul „Coconițe”, coordonator Lavinia Răileanu.

Vă invităm să pășiți împreună cu Muzeul Național Brukenthal în lumea balurilor de odinioară, de această dată bucurându-ne de atmosfera specială a saloanelor ieșene, oferită de Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.

Expoziția este deschisă de marți până sâmbătă, între orele 10:00 și 17:00. 

Dumbrăveniul a pierdut peste două milioane de lei din fonduri europene datorită unor ilegalități ale primarului

0

Datorită unor abateri depistate de organele de control, Primăria Dumbrăveni a pierdut peste 2 milioane de lei dintr-o finanțare nerambursabilă europeană. Apoi, un senator și un deputat PSD au adus banii pierduți printr-o intervenție la Guvern. Prin notele de neconformitate emise de organul de control care a verificat atribuirea contractelor de reabilitare și modernizare centru Dumbrăveni și înființare centru de zi și modernizare clădire existentă (foto sus), înregistrate la primăria orașului sub nr. 9829 și 9830 la data de 18 octombrie 2023, s-au constatat o serie de încălcări ale legii.


Astfel, în cazul atribuirii contractelor în valoare de 8.230.050 lei fără TVA, respectiv 6.543.810 lei fără TVA s-au constatat ”neconformități față de prevederile legislației privind achizițiile publice”: Abatarea 1 – ”autoritatea contractantă a încheiat contractul de lucrări cu ofertantul declarat câștigător, într-un moment în care oferta nu mai era în termen de valabilitate” și Abaterea 2 – ”Autoritatea contractantă a declarat conformă o ofertă care nu a îndeplinit toate cerințele din documentația de atribuire/caietul de sarcini.

Centrul de zi Dumbrăveni

Abaterea 2 se încadrează în Anexa 2, litera B coroborat cu litera A, din OUG nr. 66/2001: ”Selecția ofertanților și evaluarea ofertelor, punctul 1 – Modificarea criteriilor de calificare și de selecție sau a specificațiilor tehnice după data de deschidere a ofertelor sau aplicarea incorectă a acestora„.

Dacă pentru prima abatere, corecția (reținerea din fondurile europene) a fost de 15%, pentru cea de-a doua, una dintre cele mai grave posibile la semnarea unor contracte pe fonduri europene, s-a aplicat maximul de corecție, de 25%. Cum legislația prevede un maxim de 25%, cumulat, Primăria Dumbrăveni a pierdut peste 2 milioane de lei noi din finanțarea nerambursabilă europeană.

Prin notele de neconformitate s-a confirmat faptul că Primăria Dumbrăveni, reprezentată de primarul Emil Dârloșan a încălcat următoarele prevederi legale:

  • Art. 18 din Directiva 2014/24/UE privind achizițiile publice
  • Art. 2, alin. 2, literele a, b și e din Legea 98/2016
  • Art. 49 din Legea 98/2016
  • Art. 50 din Legea 98/2016
  • Art. 155, alin. 6 din Legea 98/2016
  • Art. 172, alin. 3 din Legea 98/2016
  • Art. 20, alin. 2 din Legea 98/2016
Emil Dârloșan, primarul orașului Dumbrăveni

Banii pierduți datorită abaterilor de la lege, au fost readuși de la Guvern pe ușa din dos

În luna decembrie 2023, având în vedere că bugetul orașului nu dispunea de suma pe care nu o mai primea de la Uniunea Europeană iar firmele contractate au emis facturile, fostul senator USR, actualmente PSD, Claudiu Mureșan, și deputatul PSD, Bogdan Trif, au promovat un amendament la legea bugetului, amendament prin care Primăria Dumbrăveni a primit, de la bugetul de stat, suma pierdută din fondurile europene. La acel moment (21.12.2023), senatorul Claudiu Mureșan a postat, pe Facebook:

2.000.000 de lei! De atât mai are nevoie Dumbrăveniul ca să redevină unul dintre cele mai frumoase orașe din Ardeal, și numai. Și îi va avea!

Cu acești bani, Primăria Dumbrăveni va finaliza proiectul de reabilitare și modernizare a centrului orașului.

Am depus, împreună cu colegul meu, deputatul de Sibiu, Bogdan Trif și colegii din grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, un amendament la bugetul de stat prin care am solicitat alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru finalizarea proiectului dezvoltat de autoritățile locale din Dumbrăveni, conduse de primarul Emil Dârloșan.

Amendamentul a fost votat, iar acum, așteptăm cu nerăbdare să vedem proiectul finalizat. Suntem mândri și fericiți că am putut pune umărul la realizarea acestui proiect ambițios și dorim succes autorităților locale din Dumbrăveni în realizarea lucrărilor rămase de executat.”

În fapt, această sumă era necesară pentru a acoperi fondurile europene ”tăiate” datorită ilegalităților constatate la atribuirea contractelor de execuție.

Centrul de zi Dumbrăveni

Competiție de tenis de câmp în municipiul Mediaș

0
Clubul Sportiv Școlar Mediaș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș organizează în perioada 11 – 14 mai 2024 turneul național de tenis de câmp „Cupa Teo“. Acest eveniment are loc sub egida Federației Române de Tenis și este structurat pe patru categorii de vârstă, feminin și masculin, pentru copiii de 10, 12, 14 și 16 ani.

Meciurile competiției vor începe în fiecare zi de la ora 9:00 și se vor desfășura la baza de tenis situată în municipiul Mediaș, pe strada Brateiului nr. 8 (fosta bază sportivă Dafora, actualul Enjoy IT Club), iar intrarea spectatorilor este gratuită.

Raportul anual privind Metarankingul Național (2023) plasează ULBS în urcare cu șase poziții față de anul trecut

0

Ministerul Educației a publicat, în cadrul raportului anual elaborat în urma exercițiului de metaranking aferent anului 2023, ierarhia primelor 30 de universități din România.

Conform acestui studiu, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu ocupă locul 14, cu un total de 7,298 puncte, punctaj care plasează ULBS deasupra mediei naționale, conform precizărilor făcute în raport de Ministerul Educației. În Metarankingul Național publicat de Ministerul Educației pentru anul 2022, ULBS a ocupat locul 20, cu un total de 4,721 de puncte.
Metarankingul Național este un mecanism de evaluare și ierarhizare a universităților din România, bazat pe analiza unor clasamente universitare internaționale recunoscute la nivel global, dar și un instrument flexibil și deschis în includerea altor clasamente relevante, după cum se arată în raport.
La nivelul anului 2023, exercițiul de metaranking a inclus 28 de universități românești de stat, dintr-un total de 52 de astfel de instituții de învățământ superior și două universități private.

Mai multe detalii despre acest raport sunt disponibile aici.

O nouă delegație străină a vizitat astăzi Consiliul Județean Sibiu

0
Vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu și administratorul public al județului Sibiu, Adrian Bibu au primit joi 9 mai 2024, vizita unei delegații a Consiliului Raional Einsiedeln, Elveția și a președintei organizației sașilor din Elveția.


Un turism sustenabil pe diverse trasee tematice, o infrastructură de drumuri modernizate, Aeroport la standarde europene, tradiții și gastronomie locală și diverse oportunități de investiții sunt câteva dintre temele de discuție din cadrul întâlnirii.


„A fost un bun prilej de a prezenta astăzi oaspeților elvețieni Județul Sibiu și activitatea Consiliului Județean Sibiu. Au fost interesați de programul Anii Drumeției derulat de Consiliul Județean Sibiu, de turismul cultural și evenimentele desfășurate în cadrul Agendelor susținute de Consiliul Județean. Sibiul este interesant nu numai pentru turiști, dar și pentru potențiali investitori, iar fiecare întâlnire este un bun prilej de colaborare pentru viitor și pentru dezvoltarea județului Sibiu”, a transmis Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu.

Sursa: Consiliul Județean Sibiu – Facebook

Accident cu victime pe autostrada A1, lângă Cristian

0
Un accident cu victime s-a produs în urmă cu puțin timp pe autostrada A1, pe sensul Sibiu – Sebeș, în apropierea localității Cristian.

Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe banda 2, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un autocamion condus pe banda 1 de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Cluj, după care a fost proiectat în parapetul marginal.

În urma impactului conducătorul autoturismului și cei doi pasageri, un bărbat de 81 de ani și o femeie de 75 de ani au suferit multiple traumatisme și au fost transportați la spital.

În zonă se circulă îngreunat, pe banda 2.

Festivalul concurs „Mândre plaiuri boicene” va avea loc duminica aceasta, la Boița

0
Școala Gimnnaziala “Ion Albescu” din comuna Boița, alături de Primărie, organizează cea de-a XVI – a ediție a Festivalului concurs „Mândre plaiuri boicene”. Evenimentul dedicat elevilor păstrători ai tradiţiilor populare va avea loc duminică, 12 mai de la ora 12:00 la Căminul Cultural din Boița și va debuta cu parada portului popular în centrul comunei.


Și-au anunțat participarea concurenți reprezentând școli sau Palate ale copiilor din județele: Sibiu, Cluj, Vâlcea, Olt, Vaslui, Teleorman și Argeș.
Festivalul se desfășoară pe grupe de vârstă pentru următoarele secțiuni :
*Dans și joc popular
*Soliști vocali
*Soliști instrumentiști
*Ansambluri corale

  • Ansambluri instrumentale.
    Ca de obicei Festivalul va avea loc în prima duminică după Paște – Duminica Tomii – și va debuta tot ca de obicei cu o frumoasă paradă a portului popular care va anima centrul comunei.

  • La ora 13:00 în incinta Căminului Cultural din comună va începe concursul propriu zis.

Căminul Cultural din satul Rod a fost complet reabilitat și modernizat

0
Printr-o investiție de aproximativ 12 milioane de lei, realizată de Primăria Tilișca din fondurile Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Căminul Cultural din satul Rod a fost complet reabilitat și modernizat.

Construită în urmă cu mai bine de 70 de ani, clădirea a fost consolidată, iar acoperișul, tâmplăria, pardoselile, rețelele de alimentare cu apă și energie electrică au fost înlocuite.

Bucătăria a fost dotată cu aparate de gătit de ultimă generație și, în prezent, se finalizează împrejmuirea.

“Felicitări domnului primar Vasile Cîmpean și echipei de implementare pentru această investiție dorită de comunitate, care va permite organizarea de evenimente cu până la 200 de participanți” – a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Scafandrii ISU SIBIU au primit trei echipamente complete

0
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu este unul dintre inspectoratele care are echipă de scafandri formată în prezent din trei scafandri certificați.

Având în vedere faptul că misiunea scafandrilor este una dificilă, necesitatea dotării acestora cu echipamente complete și conforme este de o importanță deosebită, întrucât contribuie semnificativ la reușita unei misiuni. 

Astfel, în urma achiziției făcute de Consiliul Județean Sibiu, începând de astăzi au intrat în dotarea scafandrilor sibieni trei complete de scufundare, dotare fiecare cu trei tipuri de costume și alte accesorii, respectiv: 

– costum de scufundare umed – utilizat în misiunile de căutare-salvare subacvatice în ape cu temperaturi mai mici de 10 grade

– costum de scufundare umed din două piese – utilizat pentru misiunile de căutare-salvare subacvatice în ape cu temperaturi mai mari de 10 grade

– costum de scufundare de vară – utilizat pentru scufundări în apă caldă, în special pentru antrenamente 

– costum uscat de scufundare 

– consolă de scufundare

– vestă de scufundare 

– mască de scufundare

– centură de lestare

– mănuși de scufundare 

– regulator de presiune

„Aceste complete pentru scufundare dotate cu diferite tipuri de costume de scufundare și alte accesorii de ultimă generație, nu fac altceva decât să sporească eficacitatea scafandrilor la misiunilesubacvatice. Având în vedere că ultima investiție în costumele scafandrilor s-a făcut în urmă cu aproximativ 8 ani, gradul de uzură al costumelor existente îngreunând misiunile, această investiție este cu atât mai benefică și apreciată. Pe această cale adresăm mulțumiri Consiliul Județean Sibiu pentru susținerea și sprijinirea eforturilor noastre de a asigura un răspuns prompt și eficient în fața diverselor situații de urgență.” transmite inspectorul șef al ISU Sibiu, Locotenent-colonel Trefaș Lucian.  

Cele trei complete cu echipamente de scufundare achiziționate de către Consiliul Județean Sibiu și intrate în dotarea ISU Sibiu a avut un preț de achiziție de aproximativ 35.000 de lei.

Stephan Ludwig Roth, comemorat la Liceul Teoretic „Roth – Oberth“ din Mediaș

0
Joi, 9 mai 2024, a avut loc la  Liceul Teoretic „Roth – Oberth“ un eveniment de comemorare a 175 de ani de la moartea lui Stephan Ludwig Roth. În deschiderea manifestării, primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe  Roman s-a adresat celor prezenți, iar istoricul Helmuth Knall a susținut o scurtă prezentare privind personalitatea lui Stephan Ludwig Roth. Evenimentul a mai cuprins o depunere de coroane, un moment de rugăciune susținut de preotul Wofgang Arvay, precum și recitarea în comun a trei strofe dintr-o piesă a lui Paul Meedt.

La finalul manifestării, participanții s-au deplasat la casa memorială „Stephan Ludwig Roth“, pe care au vizitat-o, asistând la o prezentare realizată de muzeograful Viorel Ștefu.

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Municipiului Mediaș, Forumul Democrat al Germanilor din Mediaș, Liceul Teoretic Roth-Oberth Mediaș și Parohia Evanghelică C.A. Mediaș.

„Doresc să mulțumesc Bisericii Evanghelice și conducerii Liceului Teoretic „Roth – Oberth“ pentru că împreună promovăm un proiect pe fonduri europene pentru modernizarea acestei clădiri istorice, un proiect extrem de ambițios, care va veni în sprijinul dascălilor, dar și elevilor. Vă mulțumesc pentru buna noastră înțelegere și nu pot decât să sper ca într-un timp relativ scurt să semnăm contractul și să începem lucrările. Voi continua și în perioada următoare, așa cum am făcut-o pe parcursul întregului mandat, să susțin activitățile culturale ale orașului, dar acest lucru îl putem face doar împreună“, a transmis primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr: „echipa PNL Șelimbăr este unită și determinată să lucreze împreună, ca o singură echipă, pentru binele comunității noastre”

0
Într-un anunț făcut pe pagina sa de Facebook, Marius Grecu, candidat pentru un nou mandat la Primăria Comunei Șelimbar, a confirmat că „echipa PNL Șelimbăr este unită și determinată să lucreze împreună, ca o singură echipă, pentru binele comunității”.

„Dragii mei,

doresc să vă confirm că echipa PNL Șelimbăr este unită și determinată să lucreze împreună, ca o singură echipă, pentru binele comunității noastre!

Contrar zvonurilor, nu există nici un plan de alianță cu alți candidați.

Rămân corect și devotat lui Dumnezeu și cetațenilor mei !

Continuăm împreună!

Vă mulțumesc!” – a transmis Marius Grecu

Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş: „este obligatoriu ca la Sibiu să avem în viitor o operă”

0
Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijorul Cristian Lupeş, a declarat joi, pentru AGERPRES, că „este obligatoriu ca la Sibiu să avem în viitor o operă”, el arătând că în seara acestei zile spectacolul de operă revine în clădirea Filarmonicii, la Sala Thalia, având în program Bach şi Pergolesi, cu prilejul Summitului muzical european.

„Consider că este nu doar necesar, este obligatoriu ca la Sibiu să avem în viitor o operă. (…) O instituţie de cultură face două lucruri: face şi educaţie, pe de o parte, şi pentru cei mici, şi pentru cei mari o educaţie perpetuă, dar mai mult decât atât, trebuie să răspundă obligatoriu şi nevoilor comunităţii. Comunitatea sibiană are nevoie de operă şi a demonstrat-o de 20 de ani”, a afirmat Cristian Lupeş.

Sibiul este un oraş fără o instituţie dedicată operei, dar care găzduieşte un festival al acestui gen muzical. Aici vor veni, în octombrie, „aproape toate operele cele mai importante din ţară”.

„Noi ca instituţie ne deschidem deocamdată programul încet-încet şi către acest gen muzical şi vă putem da în premieră informaţia că în octombrie va veni din nou Sibiu Opera Festival, (…) un festival în care aducem aproape toate operele cele mai importante din ţară, la Sibiu, în centrul ţării, în oraşul fără operă”, a mai spus dirijorul Lupeş.

Potrivit managerului Filarmonicii de Stat din Sibiu, aceasta este singura filarmonică din România cu o fosă pentru spectacolele de operă, în care să fie aşezată orchestra.

„Tot la Sibiu, această sală, cea mai veche sală de spectacole de pe actualul teritoriu al României, în această clădire din secolul XV, cu sală de teatru din secolul XVIII, avem din punct de vedere tehnic, încă un unicat sibian. Este singura filarmonică din ţară care are fosă, are loc pentru orchestră, sub scena pe care o ştiţi cu toţii. Noi avem fosă şi anul trecut aţi putut vedea două reprezentaţii de operă pe scenă, în care orchestrele care cântau erau aşezate în fosa Filarmonicii. (…) Ne dorim ca această fosă să se deschidă din ce în ce mai mult”, a spus Cristian Lupeş.

Iubitorii operei se pot bucura joi seara, de la ora 19.00, de un spectacol cu muzică de Pergolesi şi Bach, ca parte a Summitului muzical european.

„Şi pentru că, după cum aţi văzut, spectacolele noastre şi concertele noastre sunt de mare succes pentru publicul sibian şi nu numai şi pentru că publicul sibian, datorită succesului Festivalului Internaţional de Teatru, este foarte atras de spectacol, nu numai de concert, noi ne-am deschis activitatea folosind un festival de tradiţie, Sibiu Opera Festival, şi către spectacolul de operă şi anul acesta sărbătorim a 5-a ediţie a Summitului Muzical European, gândindu-ne la ceea ce publicul iubeşte foarte mult la Sibiu, spectacolul de operă. Din mai multe motive am ales să facem într-o singură seară două mini-spectacole de operă, le-am spus noi ‘operă de buzunar’ şi îl cântăm pe Bach şi pe Pergolesi. (…) Vă invităm aşadar astăzi, pe 9 mai, de la ora 19,00 la Sala Thalia”, a mai subliniat dirijorul Cristian Lupeş. 

Sursa foto: Facebook

Biblioteca ASTRA Sibiu găzduiește în luna mai Cercul de scriere creativă „INKspiration”

1

Începând cu luna mai, Biblioteca ASTRA Sibiu va găzdui în spațiile sale Cercul de scriere creativă „INKspiration”. Acesta este dedicat tuturor celor pasionați de scriere, celor care doresc să își exerseze talentul literar și creativitatea într-un mediu propice și confortabil.

Cercul de scriere creativă „Inkspiration” își deschide porțile și invită pasionații de scriere să se alăture unei comunități inspirate și inspirante. Viziunea noastră este dedicată dezvoltării creativității și exprimării prin scris, „Inkspiration” fiind mai mult decât un grup de scriitori – dorim să fie o oază unde căutăm ca talentele literare să-și găsească propria voce și să se dezvolte într-un mediu susținător și prietenos.

Cu o capacitate maximă de 14 membri, „Inkspiration” se adresează unei game diverse de vârste, cu participanți cuprinși între 25 și 50 de ani, oferind astfel un amestec bogat de perspective și stiluri literare. Întâlnirile noastre fizice, programate o dată la două săptămâni, au loc în spațiile confortabile ale Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Acolo ne adunăm pentru a explora, învăța și crea împreună.

Membrii „Inkspiration” se angajează să construiască o comunitate unde se împărtășesc experiențe personale, unde se oferă și se primește feedback constructiv și se experimentează diverse tehnici de scriere. Atelierele practice și sesiunile de feedback sunt concepute pentru a sprijini creșterea și îmbunătățirea constantă a abilităților literare ale fiecărui participant.

„Impreună cu dl. Răzvan POP – directorul bibliotecii ASTRA din Sibiu, suntem foarte încântați să lansăm acest proiect și să oferim o platformă pentru scriitorii aspiranți să-și exploreze creativitatea și să-și găsească vocea literară”, a declarat Gabriel MOLDOVAN – fondatorul „Inkspiration”. „Urmarim să fim mai mult decât un simplu cerc de scriere – vrem să fim o sursă importantă de creștere și susținere pentru cei care doresc să exploreze lumea fascinantă a scrisului creativ.”

Prima întâlnire a cercului este programată pentru 15 Mai 2024, iar cei interesați sunt invitați să trimită un e-mail la adresa cercscrierecreativa@gmail.com. În e-mail, solicităm o scurtă prezentare personală, vârsta, detalii despre experiența anterioară în scris și motivația de a scrie precum și un scurt fragment de proză scris de către aplicant. Candidații selectați vor primi detalii suplimentare despre prima întâlnire a cercului.

Pentru mai multe informații despre „Inkspiration” și pentru a rămâne la curent cu noutățile și evenimentele viitoare, vizitați pagina de Facebook a bibliotecii ASTRA.