Când spunem Transfăgărășan (DN7C), avem în minte cel mai spectaculos drum de la noi din țară sau, pasionaților de mașini, le amintește de celebra emisiune Top Gear, în care cei mai buni piloți ai lumii au catalogat această lucrare ca fiind cel mai surprinzător drum din lume… „Este panglica cenușie de perfecțiune rutieră!” – Jeremy Clarkson

Pentru iubitorii de natură, parcurgerea acestui drum cu mașina și nu numai, reprezintă o provocare plină adrenalină, încântare și entuziasm, însă puțini se opresc și la plăcuțele comemorative de pe traseu. Puțini știu ce a însemnat pentru vremea aceea, respectiv 1970, când s-a dat undă verde construcției, povestea reală a modului în care au fost parcurși kilometri întregi de munte stâncos.

Vineri, 20 septembrie, la 50 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului, pe lângă ceremonialul oficial organizat de Armata Română, am luat parte la o drumeție marca Anii Drumeției în cadrul căreia am aflat povești despre construirea Transfăgărășanului de pe una din potecile amenajate în jurul acestuia.

Alături de Radu Zaharia, unul dintre cei mai experimentați ghizi montani ai județului Sibiu, reprezentanți ai programului Anii Drumeției și alți colegi din presa locală, am pornit și noi să simțim cu picioarele noastre cum e să parcurgi un circuit care pornește de la Bâlea Cascadă și care înconjoară o parte a Transfăgărășanul. În scurtele pauze de pe traseu am avut parte de povești ale ghizilor despre traseele puse la punct de oameni, de-a lungul timpului. De altfel, nu am ratat nici punctele cheie, emblematice pentru ilustrarea cât mai corectă a șantierului de pe Transfăgărășan.

„Din cei 800 de km de trasee turistice omologate in județul Sibiu, noi astăzi o să facem 2 km. Ca să fie încurajator! Noi suntem extraordinari de norocoși, dacă stăm să ne gândim, că avem așa o infrastructură și a fost pusă la punct de oameni începând cu anul 1880 (momentul nașterii turismului montat). Noi suntem moștenitorii unei infrastructuri și unei pasiuni pentru munte, dacă vreți, și noi trebuie să facem onoarea acestor lucruri. Nu neapărat față de oameni, cât față de munte, în primul rând. Pentru că muntele are talentul de a-ți oferi foarte multe, dacă îl cauți, dacă îl asculți…” – a declarat Răzvan Morariu, ghid Anii Drumeției.

Despre istoria locului

Ca să înțelegeți magnitudinea proiectului, pe șantierul de pe Transfăgărășan au fost angrenați peste 50.000 de muncitori, dintre care 90% erau militari. Astfel, pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba Iulia a început proiectul dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea Geniu dinspre sud, caracterizat prin zone montane înalte. La vremea aceea pe Transfăgărășan se lucra zi – noapte, în 3 schimburi, indiferent de vreme și anotimp, atunci când era posibil.

Ordinul se executa, fără comentarii! Cine nu se conforma, era înlăturat, indiferent de funcție!

Ghidul Radu Zaharie, vizibil marcat de toată suferința care s-a impregnat parcă în stânca Transfăgărășanului, ne-a oferit o lecție de istorie ca la carte. De-a lungul timpului, acesta a vorbit cu mai mulți constructori, ingineri, dar și soldați care au lucrat la șantier. Toți au reamintit condițiile grele de muncă, cu echipamentele cele mai performante ale vremii, cu munca obositoarea din cele 3 schimburi, dar și cu pierderile de vieți omenești.

Puținii civili care au lucrat aveau cele mai mari salarii. Aici, în doar 4 ani de zile, zecile de mii de muncitori au săpat, spart, dinamitat și nivelat drumul pe care noi îl parcurgem în aproximativ o oră. Mă refer la sectorul dintre Cârțișoara și Bâlea Lac. Pentru că de cealaltă parte a tunelului, spre județul Argeș, serpentinele continuă, cu o altă poveste marcantă.

Eroi și victime, în același timp

Controlat în totalitate de Securitate, evoluția șantierul trebuia să dea bine la București, dar și să nu sperie viitorii muncitori aduși la comandă. Așa cum ne-a mărturisit și ghidul Radu Zaharie, dacă într-o parte a șantierului era nevoie de mai mulți muncitori, generalul de la București trimitea printr-un singur ordin, a doua zi, sute de noi muncitori. Cum am mai amintit, din cauza condițiilor grele de muncă, atât vara cât și iarna, cu mii de detonări și tone de rocă, accidentele de muncă erau inevitabile. Oficial, au pierit 40 de muncitori. Neoficial, „nu știm…!” Așa cum a relatat și ghidul nostru, oamenii, cu mentalitatea și regimul de atunci, erau oarecum consolați și asumați. În ciuda accidentelor de muncă și a condițiilor extrem de grele de muncă, urmau să realizeze ceva măreț, ceva ce știau că nu se va mai repeta.

Străpungerea muntelui, sărbătorită cu flori și șampanie

Pe versantul nordic, se înalță „Poarta Geniștilor”, un colț de stâncă străpuns de drum. Aici, o placă comemorativă „ne mărturisește” – „Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

La cota 1600 însă, se găsește un alt monument comemorativ – „Poarta Întâlnirii”,. Aici, după zeci de dinamitări și înlăturat pietre, s-au întâlnit ,,lamă în lamă”. Momentul a fost urmat de zeci de aplauze și bucurie intensă. Conform inscripției: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”.

Traseul nostru s-a încheiat în proximitatea Lacului Bâlea, unul dintre cele mai frumoase și mari lacuri glaciare ale României, loc în care ne-a fost explicată pe larg povestea tragicul eveniment din 17 aprilie 1977 în care 23 de de suflete, elevi ai liceului Brukenthal, foarte buni schiori, au pierit într-o avalanșă produsă în zona Bâlea Lac.

CITEȘTE și Radu Zaharia, despre tragedia de la Bâlea Lac: „Îmi foarte greu să trec prin zonă fără să aduc un gând spre ei… copii între 13 și 17 ani”