Seria de evenimente Amurg Baroc a ajuns ieri la Biertan. Localnicii au putut admira costumele de epocă și reprezentația artiștilor în plină stradă. La eveniment au asistat și Raluca Turcan, ministrul Muncii și Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu. Primarul Mircea Dragomir nu a ratat ocazia să se fotografieze cu artisele în costume baroc.
Biertanul, sit UNESCO recunoscut în plan mondial pentru bogăția sa arhitecturală, a devenit, poate, cea mai potrivită scenă pentru seria „Amurg baroc”, minunată paradă stradală, rod al colabăririi dintre două nume mari ale teatrului românesc, maeștrii Mihai Mălaimare și Constantin Chiriac.
„Turiști și localnici, tineri sau vârstnici, cu toții au pășit în lumea magică imaginată de Radu Stanca, poet care a iubit Sibiul și ale cărui creații colindă acum județul întru-un periplu al carelor alegirice și al costumelor barocului transilvănean, cu dialoguri și viziuni artistice privind dreptul Vieții asupra Morții.” a declarat Daniela Cîmpean după eveniment.
Seara a fost magică, mulțumită studenților Departamentului de Artă Teatrală a Universități „Lucian Blaga” din Sibiu, care au beneficiat de suportul Teatrului Național „Radu Stanca” și al Consiliului Județean Sibiu.