11.2 C
Sibiu
luni, 05 mai, 2025
Acasă Blog Pagina 276

Sasha Waltz a primit o replică a stelei care îi poartă numele pe Aleea Celebrităților din Sibiu

0

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, alături de Constantin Chiriac, fondator al Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, au înmânat d-nei Sasha Waltz, în cadrul ceremoniei găzduite de Ambasada României la Berlin, o replică a stelei care îi poartă numele pe Aleea Celebrităților din Sibiu, un simbol al admirației pentru determinarea cu care a modelat mediul artistic și cultural în cariera sa.


Contribuția d-nei Waltz în dezvoltarea artelor spectacolului, ca artist și manager cultural, a inspirat generații întregi și a depășit granițele Germaniei, devenind simbol al artei și culturii universale.

Trebuie să îl felicit pe dl. Chiriac pentru neobosita sa muncă dedicată artelor și culturii, pentru fenomenul FITS și pentru minunatele legături de prietenie construite peste granițele geografice.

Mulțumesc E.S. Ambasador Adriana-Loreta Stănescu și echipei sale pentru găzduirea acestui eveniment!” – a transmis Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Femeie rănită de o mașină, într-o parcare de pe strada Ludoș din Sibiu

0

Un accident rutier s-a produs astăzi, într-o parcare situată pe strada Lugoș din municipiul Sibiu.


Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, un șofer în vârstă de 40 de ani, domiciliat în Șelimbăr ar fi acroșat un pieton care traversa neregulamentar. Victima este o femeie în vârstă de 82 de ani, domiciliată în Sibiu. În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranian.

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe strada Ludoș din municipiul Sibiu pentru a acorda îngrijiri medicale unei femei acroșată de un autoturism. Femeia în vârstă de 82 de ani a suferit un traumatism cranian și este transportată la UPU Sibiu conștientă.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Slt. Andreea Ștefan

Consiliul Județean Sibiu deschide sesiunea de înscriere pentru Gala Sportului

0

➢ Perioada de înscriere: 29 februarie – 8 martie 2024

➢ Valoarea premiilor: 100.000 lei


Cei mai buni sportivi și antrenori din județul Sibiu, care au obținut rezultate remarcabile în cursul anului 2023, vor fi premiați de către Consiliul Județean Sibiu, în cadrul Galei Sportului, programată să aibă loc în data de 11 aprilie 2024, la Sala Transilvania. Valoarea premiilor care se vor acorda este de 100.000 lei, sumă alocată din bugetul local al CJ Sibiu.


Evenimentul Gala Sportului și Regulamentul de acordare a premiilor au fost aprobate prin HCJ nr.27/2024.

În vederea identificării celor mai buni sportivi și antrenori, Consiliul Județean Sibiu a deschis azi, 29 februarie 2024, sesiunea de depunere a formularelor pentru înscrierea la evenimentul de premiere amintit. Astfel, până în data de 8 martie 2024, asociațiile și cluburile sportive din județ sunt invitate să depună formularul de înscriere la sediul Consiliului Județean Sibiu, strada General Magheru, nr. 14 sau să îl transmită online, la adresa email: crina.sim@cjsibiu.ro, împreună cu declarația pe propria răspundere privind autenticitatea/veridicitatea documentelor depuse și  consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal

Formularul de înscriere și declarația se regăsesc pe site-ul Consiliului Județean Sibiu, la secțiunea Acțiunile noastre/ Sportive: https://www.cjsibiu.ro/sportive/ și la secțiunea Anunțuri de evenimente: https://www.cjsibiu.ro/

Consiliul Județean Sibiu susține performanța în domeniul sportiv, fiind alături de sportivii și antrenorii care, prin munca lor, duc numele Județului Sibiu pe podiumurile naționale și internaționale. Prin premierea sportivilor și antrenorilor se răsplătește efortul acestora în realizarea de performanțe deosebite la nivel național și internațional, oferindu-se, totodată, și o motivație pentru noi performanțe și stabilirea de noi recorduri.

Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu prezintă trei premiere pe Scena Digitală în luna martie

0

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.


Recompensat cu două premii Molière, spectacolul „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, este o explorare inedită a modului în care umanitatea este dependentă de ficțiune. Într-o noapte ploioasă, în Munții Ardeni, Martin Martin își îngroapă tatăl, neștiind că descoperirea unui caiet îl va trimite într-o călătorie năucitoare înapoi în timp și spațiu. Cincisprezece ani mai târziu, în inima deșertului algerian, o mamă și fiica ei dispar misterios, în umbra poveștii unui om straniu aflat în căutarea unui vraf de cărți marcate cu un pocal bizar, dar și a unei uriașe comori strânse de-a lungul secolelor de o legendară societate secretă.

„FAUST: tribut”, în regia lui Akihiro Yamamoto, un spectacol al companiei Yamamoto Noh Theater, a fost creat ca tribut al Faustului de la Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete.

Un preot merge să viziteze mormântul lui Goethe. Ajuns acolo, vede un bătrân șezând pe mormânt și încearcă să-l alunge. Bătrânul îi spune că nu s-a plecat în fața autorității toată viața lui; în schimb, odată s-a lăsat ispitit de diavol, iar acum e bântuit de amintirea acelui moment. Bătrânul îi cere preotului să se roage pentru el și dispare. Odată ce preotul începe să se roage, i se arată fantoma lui Faust, recunoscătoare. Apoi, fantoma Margaretei îi cere lui Faust să-și recunoască păcatele. Își va găsi oare liniștea sufletul lui Faust?

Foarte rar una dintre cele mai reprezentative povești ale spiritului occidental a vibrat cu atâta intensitate în mulajul riguros al teatrului Noh!

„O catedrală plină cu orgi” a însemnat evenimentul de deschidere al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Ediția 30, regia fiind semnată de Brita Falch Leutert, Jürg Leutert și Jean-Christophe Geiser. În Catedrala Luterană Sf. Maria regăsim cel puțin șapte orgi diferite. Patru organiști prezentă un concert-colaj special gândit pentru aceste instrumente. În kilometrul zero al Sibiului, diverse elemente și stiluri muzicale se îmbină, creând efecte sonore familiare, dar și mai puțin cunoscute, ce dau naștere unei game variate de asocieri și emoții între zidurile vechii catedrale, totul datorită orgilor mai mici sau mai mari utilizate ca instrumente solo sau ca parte dintr‑un ansamblu.

Bilete și abonamente pe Scena Digitală

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ toate cele peste 60 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei, și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori.  Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

Înscrieri la Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza județeană

0

Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu dau startul înscrierilor la faza judeţeană din cadrul concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, eveniment ajuns la ediția XXVII-a. Întrecerea va avea loc pe 16 și 17 mai în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.


,,Elevii trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului și de tema aleasă. De asemenea, aceștia au de demonstrat că stăpânesc practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei zonei de proveniență. Lucrările prezentate pentru concurs trebuie să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul tradiţiei populare.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.

Condiţii de participare:

– Pot participa copii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban.

– Observație: elevii din învățământul primar vor putea participa la faza județeană în afara concursului, ca o formă de promovare a culturii populare la școlarii mici, și vor fi premiați doar de către Muzeul ASTRA.

– Echipele selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club sau palat al copiilor şi elevilor. Fiecare UNITATE ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE DOI ELEVI pentru unul din meşteşugurile tradiţionale aflate în concurs – selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate şcolară şi/sau conexă.

– Un elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune.

– Concursul constă în prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le va desăvârşi în timpul concursului.

– La secțiunile pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn și pictură naivă concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme iconografice:

Secțiunea pictat icoane pe sticlă, teme la alegere: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan sau Masa Raiului;

Secțiunea pictat icoane pe lemn, teme la alegere: Sfântul Apostol Andrei sau Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla;

Secțiunea pictură naivă, temă: Tradiţiile sărbătorilor de iarnă.

La aceste secțiuni, suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului.

Orar desfășurare concurs:

– ora 845 intrare în sălile de concurs

– ora 0930 – 1130 desfășurare concurs

– ora 1145 – 1345 deliberare

– ora 1400 – 1430 premiere

Program/ LOCAȚIE:

Ziua 1/ 16 mai 2024 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă, prelucrare lemn, os, fier; olărit; modelat ceramică; confecţionat măşti

Locație: Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA

Ziua 2/ 17 mai 2024 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă

Locație: Muzeul în aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe

Materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori. Juriul va evalua lucrările acordând punctaj pentru:

– tehnica de lucru (materiale, unelte folosite),

– respectarea tradiţiei,

– cunoştinţe teoretice (referitoare la tema, istoricul, denumirea şi ornamentica obiectului realizat în concurs şi a meşteşugului practicat),

– complexitatea obiectului (gradul de dificultate al piesei alese, modelul de inspiraţie, complexitatea realizării ornamentelor),

– autenticitatea şi cunoaşterea costumului popular specific zonei de provenienţă, prezentarea generală a concurentului.

Jurizarea* va fi asigurată de o Comisie de jurizare, constituită din specialişti din cadrul Muzeului ASTRA şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, prezidată de prof. univ. dr. Ilie Moise.

Înscrieri se pot face până în data de 23 aprilie 2024 la

– Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202, fax. 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com, în atenţia doamnei inspector Daniela Muntean,

sau

– Muzeul ASTRA, Pădurea Dumbrava, nr. 16, cod 550399, tel. 0756/085780, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.com, în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.

Prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular.

*Fiind un concurs extraşcolar bazat pe probe practice. Nu se acceptă contestaţii, în conformitate cu regulamentul de organizare al concursurilor şcolare!

Pe A1, lângă Săliște! Șofer prins cu polița RCA făcută în Photoshop

0

Șoferul unui autocamion are mari probleme cu legea după ce a fost depistat conducând un autocamion pe autostrada A1, lângă Săliște.


Polițiștii rutieri sibieni l-au oprit pe șofer, astăzi, în jurul orei 12:00, pe A1, la km. 270, Săliște. Autocamionul era condus de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul București.

Cu ocazia verificării documentelor specifice, conducătorul auto le-a înmânat polițiștilor o poliță de asigurare de răspundere civilă auto RCA, pe care erau înscrise numărul de înmatriculare și seria de șasiu ale autoutilitarei cap tractor, în termen valabil, însă din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoutilitata nu este asigurată cu poliță RCA pentru ziua în curs.

Mai mult decât atât, polițiștii au contactat reprezentanții companiei de asigurări și au constatat că numărul și seria poliței prezentate de conducătorul auto sunt atribuite poliței de asigurare RCA a unui autoturism.

Astfel, din activitățile investigative efectuate au rezultat indicii că documentul RCA prezentat de către conducătorul auto ar fi fals.

În cauză, față de administratorul societății deținătoare a autoutilitarei cap tractor s-au declanșat cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv uz de fals.

De la începutul anului până în prezent, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au întocmit 10 dosare penale în care administratori ai firmelor de transport din țară sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunilor amintite.

BC CSU Sibiu joacă marți, în direct la Digi Sport, meciul cu Rapid

0

Liga națională de baschet masculin se reia după pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale. Partida BC CSU Sibiu – Rapid București va avea loc marți, 5 martie, de la ora 19.00, în Sala Transilvania.


După rușinea suferită de echipa națională a României, învinsă pe teren propriu de modesta formație a Luxenburgului, în preliminariile europene, Liga Națională de baschet masculin se reia cu meciurile din play-off. BC CSU Sibiu va juca marțea viitoare, de la ora 19.00, la Sala Transilvania, cu Rapid București. Va fi un duel între formația sibiană, aflată pe locul șapte în clasamentul ligii naționale, cu cinci victorii și șase înfrângeri și Rapid, echipă ce are un bilanț de patru victorii și șapte înfrângeri. Se anunță un duel echilibrat, sibienii dorindu-și victoria, mai ales că vor avea alături și inimosa galerie. Partida de pe 5 martie va fi transmisă în direct de posturile Digi Sport și Prima Sport, dar și de canalul de youtube al Federației Române de Baschet. După meciul cu Rapid, sibienii vor primi săptămâna următoare și vizita altei echipe bucureștene, Dinamo. Partida va avea loc în jurul datei de 11 martie, în funcție de programul stabilit de Federația Română de Baschet și televiziunile ce dețin drepturile de transmisie.

Bilete disponibile pentru meciul cu Oțelul Galați

0

Clubul FC Hermannstadt a anunțat prețurile biletelor pentru partida cu Oțelul Galați din etapa a 29-a a Superligii. Cel mai ieftin bilet va costa 20 lei.


Suporterii interesați să urmărească partida de sâmbătă după-amiază de pe stadionul Municipal din Sibiu pot achiziționa biletele de intrare de pe site-ul https://bit.ly/49QgxOj, dar și la casele de bilete ale stadionului. Cel mai ieftin bilet, în valoare de 20 de lei va fi la peluze. Biletele la tribuna a doua vor costa 40 lei, iar cele la tribuna întâi 50 de lei. La tribuna a doua vor putea fi achiziționate și bilete în Family Zone – acolo unde adultul va plăti 40 de lei, iar copilul 20 de lei.

Programul la casele de bilete de la stadionul Municipal este următorul:

– joi, 29 februarie, între orele 12-18,

– vineri, 1 martie, între orele 12-18

– sâmbătă, 2 martie, între orele 12-17:30.

Partida de sâmbătă dintre FC Hermannstadt și Oțelul Galați este decisivă în lupta pentru accederea în play-off. În urma rezultatelor înregistrate miercuri seara în Superliga României, echipa sibiană a trecut pe locul șapte, fiind depășită în ierarhie de Universitatea Cluj. Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a trecut cu 1-0 de Farul Constanța. Vestea bună pentru FC Hermannstadt a venit de la București, acolo unde UTA, formație aflată la egalitate de puncte cu sibienii, a cedat cu scorul de 1-4 în meciul cu Rapid.

Casa vicepreședintelui AUR Cisnădie a fost vandalizată

1

Incident grav petrecut seara trecută la Cisnădie. Casa vicepreședintelui AUR Cisnădie Ciprian Muntean a fost vandalizată. În geamurile locuinței au fost aruncați mai mulți bolovani.


Autorii rămași încă necunoscuți, s-au folosit de mai multe bucăți de bordură pe care le-au aruncat cu putere în ferestre. Din cauza vitezei, aceștia au ajuns inclusiv în locuință, existând riscul ca cineva să fie rănit. Contactat de jurnaliștii Sibiu Independent, vicepreședintele organizației locale AUR Cisnădie, Ciprian Muntean a confirmat incidentul.

„Am depus plângere la Poliție și urmează ca autorii să fie identificați. Din păcate nu am avut instalat sistem de supraveghere. Cel mai probabil, din cauza unor postări de-ale mele în mediul online sau a ceea ce spun public, această vandalizare a venit prin comandă politică. Am fost avertizat în repetate rânduri cu privire la ceea ce spun, că supăr pe cine nu trebuie” a transmis domnul Ciprian Muntean

AUR Sibiu: George Simion își așteaptă oamenii de AUR la Sibiu! (C.P)

0

Filiala Județeană AUR Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), va da startul campaniei de strângere a semnăturilor chiar în fieful președintelui Iohannis.

Astfel, vineri, 1 martie, începând cu ora 11.30, pe Bulevardul Mihai Viteazul ( vis a vis de catedrală), sibienii care s-au săturat de actuala guvernare PNL-PSD sunt așteptați să semneze schimbarea adusă de AUR.

Deputatul AUR, Sebastian Suciu va fi prezent la eveniment: „Suntem o organizație puternică la Sibiu, care va arăta că schimbarea pe care AUR o aduce va veni și la noi în județ. Puterea noastră stă în numărul mare de membrii, simpatizanți și structuri în teritoriu, dar și în dăruirea acestora pentru a aduce mult dorita schimbare politică în România”.

“Vrem o Românie suverană și reunită, puternică economic și competitivă, demnă și respectată, în care toți oamenii să poată munci și trăi mulțumiți, bucurându-se în siguranță și pace de roadele muncii lor. Vrem să fim o națiune solidară, sănătoasă și bine educată, așezată pe temelia tradiției și deschisă către viitor, capabilă să-și îndeplinească misiunea istorică într-o lume tot mai complexă și supusă diverselor tipuri de riscuri și amenințări. Vrem o Românie stabilă, care să devină lider economic regional. Noi dăm glas acestor năzuințe legitime și ne îndreptăm toate energia și inteligența pentru realizarea lor”, transmit reprezentanții AUR.

AUR respectă darul suprem al vieţii umane, care cuprinde, potenţial, fericirea individuală şi eternă. Societatea, prin reglementări, trebuie să sprijine protejarea vieţii umane în fiecare etapă a acesteia, începând de la zămislire și până la moartea naturală.

Mediaș: Spectacolele lunii martie la Sala Traube

0

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează în luna martie o serie de evenimente la Sala Traube. Seria spectacolelor debutează în zilele de 9 și 10 martie, cu două spectacole dedicate doamnelor și domnișoarelor, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.


Astfel, sâmbătă, 9 martie,  începând cu ora 19:00, medieșenii sunt invitați la un spectacol de muzică și dans intitulat „E clipa ta“, în compania lui Virgil Suciu și a formației Dinamic, cu participarea tinerilor din cadrul secției canto – muzică ușoară a Clubului Copiilor Mediaș, coordonați de profesor Claudiu Șimon. Duminică, 10 martie, ora 19:00, manifestările dedicate Zilei Femeii continuă cu spectacolul „În dar de ziua ta, femeie“, în compania actorilor trupei de teatru „Noi…și atât“ și a formației Motto.

În data de 15 martie, de la ora 18:00, medieșenii vor putea urmări spectacolul „Femeia, primăvara sufletului“ organizat de către Interact Club Mediaș, pe scena Sălii Traube fiind prezenți: clasa externă de canto popular a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu – „Muguraşi de pe Târnavă”; ⁠Grupul de copii al Casei de Cultură Dumbrăveni și ⁠Fanfara „Neppendorfer Blaskapelle”.

Seria manifestărilor lunii martie va continua la Sala Traube sâmbătă, 23 martie 2024, de la ora 12:00, cu spectacolul de teatru interactiv – educativ pentru copii „Pinocchio“, pus în scenă de către Teatrul „Fantezia“ din Galați.

Teatrul Popular Mediaș oferă iubitorilor artei în data de 30 martie două piese, adresate atât copiilor, cât și adulților. Astfel, de la ora 11:00, artiștii îi invită pe cei mai mici spectatori să urmărească „Sarea în bucate“, iar de la ora 18:00 va fi pusă în scenă piesa „Certificatul“.

 Biletele pentru spectacolele amintite pot fi achiziționate de la sediul Centrului de Informare Turistică, situat pe str. Nicolae Iorga nr. 2, de luni până vineri între orele 8:00 – 16:00, sau de la Sala Traube înaintea începerii spectacolelor.

A murit pietonul accidentat grav pe Hula Bradului

0

După ce a fost internat mai bine de o lună de zile pe secția ATI, fiind operat de mai multe ori, bărbatul în vârstă de 61 de ani accidentat grav de o autoplatformă, a murit la spital.


Reamintim faptul că, în data de 23 ianuarie, un șofer și-a parcat mașina pe marginea drumului, după care a traversat șoseaua cu scopul de a ajunge la o unitate comercială Din nefericire, în timp ce traversa, bărbatul în vârstă de 61 de a fost suprins și accidentat grav de o autoplatformă, suferind mai multe traumatisme la membrele inferioare, dar și alte răni la cap și piept.

Bărbatul a decedat în cursul nopții de 28 spre 29 februarie.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Cristina Bălau, pacientul a fost internat peste o lună la Anestezie și Terapie Intensivă. Acesta avea fracturi multiple și mai multe răni pentru care a fost nevoie de intervenții chirurgicale. De asemenea, a suferit un accident vascular cerebral posttraumatic, în urma căruia medicii nu au mai putut deconecta pacientul de la aparatul de ventilație mecanică.

Brașovean reținut pentru furt. A prădat două mașini parcate în Sibiu

0

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au identificat și reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt din auto. 


În fapt, în noaptea de 14/15 februarie, bărbatul ar fi sustras din două autoturisme sumele de 2.100 euro și 1.500 lei, precum și o pereche  de căști, respectiv un parfum. Faptele au fost comise în timp  ce autoturismele erau parcate  pe strada Aviator Gheorghe Bănciulescu din municipiul Sibiu. La momentul respectiv, fapta a rămas cu autor necunoscut. 

​În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, la data de 28.02.2024, a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în județul Brașov, bănuit de săvârșirea acestor fapte. 

În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au dispus reținerea bărbatului pe o durată de 20 ore, pentru săvârșirea infracţiunii de furt  calificat.

Două tinere, prinse la furat în Shopping City Sibiu. Au luat la rând magazinele

0

Două tinere, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, au mari probleme cu legea după ce au fost prinse la furat în magazinele H&M și Reserved, situate în Shopping City Sibiu.


Faptele s-au petrecut la data de 28.02.2024, în jurul orei 19:00, atunci când polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați de către agenții de securitate ai unui magazin situat în Complexul Comercial Shopping City Șelimbăr despre faptul că au surprins două persoane de sex feminin în timp ce încercau să sustragă produse din magazin.

Cele două tinere sunt domiciliate în Tălmaciu și ar fi încercat să sustragă din magazin produse vestimentare (fuste, tricouri), în valoare de 379,96 lei, trecând de casele de marcat fără a le achita, fiind depistate de către agenții de securitate ai agentului economic. Pe parcursul cercetărilor, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că aceleași persoane ar mai fi sustras bunuri dintr-un alt magazin situat în același complex comercial, în aceeași zi, prejudiciul creat fiind de 139,97 de lei, constând în produse vestimentare (lenjerie intimă).

Prejudiciile au fost recuperate și predate agenților economici.

ITM Sibiu cercetează cazul polițistului accidentat mortal din Cisnădie

0

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu va efectua cercetarea evenimentului produs în data de 13.02.2024 în care a fost implicat un polițist local, fost salariat al Poliției Locale Cisnădie, a cărui deces a survenit în data de 27.02.2024.

Cercetarea evenimentului se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 și ale H.G. nr. 1425/2006 .

CITEȘTE ȘI A murit polițiștul local, lovit de o mașină la Cisnădie

Apă Canal Sibiu angajează șef sector

0

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează ȘEF SECTOR – 1 post

Cerinţe:

  • studii superioare tehnice,
  • cunostințe temeinice de operare PC,
  • experiență profesională în domeniul tehnic minim 1 an,
  • permis conducere categ.B,
  • abilități coordonare și muncă în echipă.

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 12.03.2024.

AJOFM Sibiu: 209 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

0

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 209 locuri de muncă vacante, după cum urmează:


Austria – 5 locuri de muncă pentru: tehnician producţie f/b;

Belgia – 5 locuri de muncă pentru: dulgher, inginer, muncitor necalificat în agricultură;

Danemarca – 5 locuri de muncă pentru: tehnician industrial;

Finlanda – 34 locuri de muncă pentru: asistent medical autorizat, medic generalist, medic servicii de gardă;

Germania – 29 locuri de muncă pentru: muncitor în producţie (f/b), mecatronist (f/b), tehnician service, tehnician în mecatronică (f/b), tehnician electronist, lucrător în producţie – procesare produse din carne, fizioterapeut;

Letonia – 30 locuri de muncă pentru: sudor;

Norvegia – 51 locuri de muncă pentru: muncitor acvacultură, supraveghetor fermă;

Spania – 50  locuri de muncă pentru: lucrător în agricultură (cules fructe roşii);

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.eures.anofm.ro.

Pentru înregistrare ca persoană în căutarea unui loc de muncă în străinătate aveţi nevoie de CV model EUROPASS şi completarea unei cereri.

Persoana de contact Corina Suciu – consilier EURES, etaj 4 camera 448 tel. 0269 210882 interior 119.

14 elevi din trei licee sibiene s-au întrecut în cadrul Concursului Tânărul Ambasador Bert Masson-Young Ambassadors

0

Visători cu suflet tânăr, 14 elevi din trei licee sibiene s-au întrecut în cadrul Concursului Tânărul Ambasador Bert Masson-Young Ambassadors, a cărui etapă locală a fost organizată în data de 22 februarie 2024, la Sibiu, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean și al Casei Corpului Didactic, în calitate de gazdă.

VOLUNTARIATUL E PE MÂINI BUNE! Adresat exclusiv elevilor de liceu, cu vârste cuprinse între 15-19 ani, concursul lionistic internațional își propune să dezvolte spiritul de antreprenoriat și dorința acestora de a se implica în viața comunității, de a schimba ceva în bine, de a găsi soluții acolo unde nu mai există speranță și, de ce nu, de a-și lăsa amprenta în sufletele celor care strigă în tăcere după ajutor ” – au transmis reprezentanții Lions Club Sibiu Brukenthal, pe pagina de Facebook.

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electronice. Fumatul electronicelor, interzis și în școli

0

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 februarie, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul produselor de tutun, prin care se interzice şi comercializarea ţigărilor electronice minorilor. 


Astfel, se interzice comercializarea prin automate, dar şi prin vânzare, a tuturor produselor care conţin tutun, a ţigărilor electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului sau a flacoanelor de reumplere pentru ţigarete, persoanelor minore.

Fumatul ţigărilor electronice, dar şi a ţigărilor tradiţionale, este interzis în unităţile de învăţământ, acestea fiind nevoite să introducă în regulament măsuri pentru prevenirea, dar şi pentru abaterea elevilor de la prevederile referitoare la vânzarea, deţinerea şi utilizarea produselor care conţin tutun sau a ţigărilor electronice, în incinta acestora.

În plus, este interzisă vânzarea prin intermediul serviciilor de curierat precum easybox/locker a tuturor produselor care conţin tutun, a ţigărilor electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului sau a flacoanelor de reumplere pentru ţigarete. Aceste produse, în situaţia comercializării prin intermediul serviciilor de curierat, trebuie să aibă tipărit pe colet, în mod lizibil, mesajul “ATENTIE! ACEST PACHET CONŢINE PRODUSE DIN TUTUN ŞI/SAU PRODUSE CARE CONŢIN NICOTINĂ.

De asemenea, au fost introduse amenzi cu valoarea cuprinsă între 100 – 500 lei pentru persoanele fizice, şi de până la 100.000 de lei pentru pentru persoanele juridice, în funcţie de gravitatea faptei. În cazul încălcării în mod repetat a prevederilor prevăzute de proiect, firmele se expun riscului de a fi închise.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu 242 de voturi “pentru”, şi unul “contra”. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, astfel că legea merge la promulgare.

Sursa: info-sud-est.ro

Casa de la Muzeul Astra la care te uiți cu banii în mână: este de neprețuit și are aproape 200 de ani

1

Pe aleile Muzeului Astra din Sibiu, cel mai mare muzeul în aer liber din Europa, ai toate șansele să găsești vizitatori ținând în mână câte o bancnotă de 10 lei. Pe rând, oamenii privesc spre o casă aflată la liziera Pădurii Dumbrava, apoi o compară cu imaginea de pe bancnotă. Toți se întreabă: cum este posibil ca un exponat de muzeu să ajungă pe banii românilor?


Casa din Vlădești, județul Vâlcea, a fost construită la 1835 și, de 18 ani, se află în Muzeul Astra, loc în care poate fi admirată de toți cei ce iubesc patrimoniul tradițional românesc.

Directorul general al muzeului sibian, Ciprian Stefan, este sufletește legat de aceasta: „De achiziția, transferul si reconstrucția casei m-am ocupat personal, fiind prima casă adusă si gestionată de mine aici, în muzeul în aer liber. A aparținut unei familii nobiliare, Mălăiescu, apoi preotului din comună. Casa este impozantă prin elevație, parterul fiind din piatră legată cu liant de pământ galben amestecat cu nisip și var, grosimea fiind de aproape 40 cm. Impresionează ferestrele de mici dimensiuni pe exterior și evazate in interior, fiind folosite ca apărare, pe când incursiunile de jaf otomane din Sudul Dunării, erau dese în Nordul Olteniei.”

La primul nivel al casei sunt amenajate două încăperi, o bucătărie și o cameră, ambele fiind mobilate și decorate cu mobilier și obiecte din zona Vlădești, localitate cunoscută și în prezent pentru olărit și vastele livezi cu pomi fructiferi.

Casa a fost refăcută in 1926 și strămutată în Muzeul Astra în 2006. Doi ani mai târziu, a fost reconstruită și are forma exactă a celei de pe bancnota de 10 lei. „Acest fapt a fost confirmat de foștii proprietari dar si de personalitățile care au decis prezența ei pe bancnotă”, subliniază Ciprian Ștefan, arătând în același timp că, în ultimii ani casa din Vlădești a avut zeci de mii de vizitatori, printre ei numărându-se miniștri, directori de bănci și chiar un fost președinte al FC Barcelona.

Bancnota de 10 lei a fost emisă de Banca Națională a României în anul 2005, pe ea fiind incluse tabloul „Rodica” al maestrului Nicolae Grigorescu, lucrare aflată în proprietatea băncii și expusă în Sala de Consiliu a acesteia, imaginea marelui pictor român, cât și desenul casei din Vlădești, realizat de graficianul Nicolae Săftoiu.

Iată cum, într-un mod absolut fericit, bancnota de 10 lei nu reprezintă doar contravaloarea unui kilogram de pâine, ci și o permanentă invitație în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!

SURSA: Consiliul Judetean Sibiu Facebook

ISU MEDIAȘ – Plutonierul adjutant Păucean Ioan, desemnat Salvatorul Anului

0

Cu ocazia Zilei Protecției Civile, a fost desemnat și Salvatorul Anului. Este vorba despre plutonierul adjutant Păucean Ioan din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș.


Acesta a intervenit la începutul lunii februarie când se întorcea de la o misiune din București, la un grav accident de circulație produs în județul Brașov între localitățile Burnești și Fișer. Salvatorul aflat în timpul liber a sunat la 112, a deconectat bornele autoturismelor, a evaluat victimele și a efectuat manevre de descarcerare întrucât existau persoane încarcerate. O persoană a fost salvată datorită intervenției prompte, aceasta fiind în stop cardio-respirator. 

Plt. adj. Păucean Ioan face parte din echipa ISU Sibiu din anul 2007, activând în cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș.

Tânăr din Orlat dat dispărut de către familie

0

ACTUALIZARE: Tânărul a revenit în această după-masă la domiciliu. Nu a fost victima vreunei infracțiuni in perioada absentei de acasă.


Poliţiştii sibieni caută un tânăr în vârstă de 20 de ani, care a plecat într-o direcție necunoscută fără a mai reveni.


Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 28 februarie, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 27 februarie a.c., în jurul orei 11.00, fiul său, CIOCIU MARIUS IOAN, în vârstă de 20 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Orlat, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă.

 

Semnalmente: înălțime 173 cm, greutate 70 kg, ochi verzi, păr brunet.

La momentul plecării, tânărul ar fi fost îmbrăcat în pantaloni sport de culoare neagră, vestă de culoare maro, căciulă de culoare neagră. 

Semne particulare: persoana în cauză prezintă un tatuaj floral, trandafir, pe mâna stângă.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest tânăr sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

ACS Mediaș joacă sâmbătă ultimul meci de pregătire înainte de reluarea ligii a treia

0

Formația de liga a treia, ACS Mediaș, pregătește partea a doua a campionatului. Medieșenii vor juca sâmbătă ultimul meci de verificare înainte de reluarea ligii a treia.


Sâmbătă, 2 martie 2024, de la ora 13.00, pe stadionul 8 Mai, ACS Mediaș se va duela cu CSM Deva, liderul seriei a șaptea din liga a treia. Va fi un duel între două formații care au ca obiectiv în acest sezon promovarea în liga secundă. CSM Deva ocupă primul loc în seria a șaptea, cu 32 de puncte, în timp ce ACS Mediaș ocupă locul secund în seria a noua, cu 30 de puncte, la șase puncte distanță de primul loc, ocupat de Gloria Bistrița. Diferența se poate reduce încă din prima etapă programată pe 9 martie. ACS Mediaș va întâlni pe teren propriu chiar liderul Gloria Bistrița, iar în cazul unui succes diferența dintre cele două se va reduce la doar trei puncte. La finalul primelor 18 etape, primele patru clasate în clasamentul seriei a noua se vor califica în play-off, acolo unde se vor decide cele două formații ce vor merge la barajul de promovare. ACS Mediaș, echipă pregătită de Mihai Ianc, a remizat 1-1, în amicalul cu CSU Alba Iulia, desfășurat la finalul săptămânii trecute. Tehnicianul medieșenilor va putea vedea la lucru la partida cu CSM Deva și cei cinci jucători noi sosiți în această perioadă.

EDITORIAL: Când pui carul înaintea boilor. Exemplu de proastă practică la Primăria Sibiu

0

Capitolul parcări stă clar pe creierul cuiva din Primăria Sibiu. Nu au găsit de 24 de ani soluții pe termen lung, ci doar vopsele pe asfalt. Dar, cum traficul a devenit foarte greoi, au început să sacrifice parcările desenate pentru benzi de circulație. Foarte bine, vor spune șoferii. Foarte prost – arată realitatea. Cazul strada Rahovei.


Analizez astăzi decizia Primăriei Sibiu cu tot cu Comisia de Circulație, care, din puțul gândirii, au scos o idee creață: desființare parcări și spații de oprit mașina din zona Pieței Rahovei. Motivul invocat este de a fluidiza traficul.

Doar că, din nou, Primăria Sibiu, a pus carul înaintea boilor. Adică nu a creat niciun loc de parcare pentru cei care merg la piața Rahovei sau la magazinele de lângă aceasta.

De ce? Surse din Primăria Sibiu ne-au spus că motivația a fost că oricum la piața Rahovei merg doar oamenii din zonă, la fel și la magazine. Și Piața Rahovei oricum este pe ducă, adică fără clienți. Mai ales de când Piața Transilvaniei a luat avânt în zonă cu comercianți formația doar din producători locali, nu samsari.

Piața Rahovei este administrată de SC PIEȚE SIBIU SA, firmă a Primăriei, condusă de Teodor Birț, despre care gurile rele spun că va candida și el anul acesta la fotoliul de primar, de la un partid de opoziție locală. Nu credem că desfințarea parcărilor și zonelo de staționare din zona pieței Rahovei are vreo legătură cu asta. Pur și simplu se încadrează în tendința de la Primăria Sibiu de a lua decizii fără gândire.

La o primărie cu oameni cu capul pe umeri, mai întâi se făcea o zonă de parcări, apoi se desființau cele stradale, într-o astfel de zonă. La noi, însă, merge și așa.

Este doar un exemplu. Să nu începem cu zecile de exemple de parcări desenate lângă intersecții și treceri de pietoni deși Codul Rutier interzice acest lucru. Distanța minimă, se pare, este opțională la Primăria Sibiu. Locurile de parcare să iasă la număr!

Am devenit obișnuiți cu astfel de decizii ale Primăriei Sibiu privind parcările. Și cu banii aruncați aiurea pe parcomate de la aceeași firmă. Vă dați seama că, după alegeri, dacă vom avea alt primar, non-FDGR, și se va face un audit intern și extern, s-ar putea să avem o serie lungă de dezvăluiri din interiorul Primăriei Sibiu? Capitolul parcări este doar unul.

O nouă grevă de avertisment la Filarmonica Sibiu. Concert amânat pentru ora 21

0

Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, care reprezintă 36% dintre angajații Filarmonicii, anunță a 3-a grevă de avertisment joi, 29 februarie 2024, în timpul concertului simfonic de stagiune. Deoarece nu ne dorim să îl anulăm, concertul va începe la ora 21:00.” a transmis Filarmonica Sibiu. Redăm mesajul instituției:


„Să oprești muzica ar fi la fel de neconceput ca oprirea timpului in loc”

Stimat public,

SAIFS (Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu), care reprezintă 36% dintre angajații Filarmonicii, având 34 de membri, anunță a 3-a grevă de avertisment joi, 29 februarie 2024, în timpul concertului simfonic de stagiune, cu durata de 2 ore, în intervalul 19:00-21:00.

Deoarece nu ne dorim să îl anulăm, concertul va începe la ora 21:00.

Deși greva de avertisment se poate organiza în orice interval orar din timpul de lucru al artiștilor, SAIFS preferă ca această grevă să aibă loc exact în momentul cel mai important pentru dumneavoastră, publicul Filarmonicii de Stat Sibiu: seara concertului.

Organizarea unui concert durează minim 6 luni și este implicată toată echipa din administrația Filarmonicii de Stat Sibiu, negociindu-se repertoriile cele mai potrivite pentru public, date de desfășurare, cazări, bilete de avioane, închirieri de partituri, mii de mailuri și telefoane, promovare, printare afișe și flyere, angajare de transport de la și spre aeroporturi și multe altele. 

Artiștii invitați se pregătesc intens pentru concert și abia așteaptă să vă cunoască și să vă ofere, emoționați de întâlnirea cu dumneavoastră,  o seară frumoasă.

Solista acestei săptămâni, tânăra violonistă de 18 ani de origine japoneză Luna Okubo, a venit special la Sibiu de la Tokyo, însoțită de părinți, pentru a onora un concert oferit ca premiu în urma câștigării unui important concurs violonistic din capitala Japoniei. Tot din Tokyo a venit la Sibiu și dirijorul Daisuke Soga. Vă reamintim că acest concert este, pe lângă o reușită artistică, și una diplomatică, fiind dedicat Zilei Naționale a Japoniei, partener cultural important al Sibiului.

O mare parte dintre colegii din orchestră vor să susțină acest concert. Sunt aproximativ 63 % dintre angajați (59 de persoane) care regretă de fiecare dată când publicul are de suferit din cauza acțiunilor sindicale.

Vă așteptăm joi la concert, la ora 21:00, și îi asigurăm pe colegii noștri că această schimbare nu va afecta greva de avertisment, dar nici nu va împieta misiunea noastră artistică sau datoria față de public.

Compozitorul  Aaron Copland

Primăvara începe cu o nouă ediție a pieței volante de la Consiliul Județean Sibiu

0

Vineri, 1 martie 2024, are loc o nouă ediție a pieței volante de la Consiliul Județean Sibiu, în intervalul orar cunoscut: 9-13.


Sibienii din zona centrală, dar nu numai, sunt invitați să își facă aprovizionarea cu produse locale precum pâine de casă și prăjituri, legume de sezon, lactate și produse de carmangerie, miere și flori de la următorii producători locali:

  • Maria Măcriș – Pâine și gogoși, Daia
  • Claudiu Mărășescu – Patiserie, Sibiu
  • Ioana Bozdoghină (Maya Sweetest Cakes) – Patiserie, Rășinari
  • Ion Buică – Legume, Veștem
  • Andrei Boteanu – Legume, Șura Mică
  • Oana Dragoe – Lactate, Șura Mică
  • Maria Iuga – Lactate, Tilișca
  • Nicoleta Vlad (Casa cu carne) – Carmangerie (Casa cu carne), Sibiu
  • Stela Tudose – Miere și produse apicole, Cisnădie
  • Florin Opriță – Flori, Sibiu

Adjunctul IPJ Sibiu a pierdut definitiv procesul cu „Doi și-un sfert”. Reclama retragerea avizului Orniss

0

Nicolescu Cătălin Vasile, adjunct al Șefului Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a pierdut definitiv procesul cu Ministerul Afacerilor Interne. Acesta a dat instituția în judecată după ce i-a fost retras avizul Orniss.


Conform surselor Sibiu Independent, cei de la Direcția Generală de Protecție Internă, pe baza probelor din dosar, au stabilit că adjunct IPJ SIBIU ar fi divulgat informații clasificate către persoane civile, din mai multe dosare penale aflate în lucru la IPJ SIBIU.

După trei ani de procese, instanța a hotărât că retragerea ordinului Orniss a fost întemeiată și a respins recursul adjunctului IPJ SIBIU. Fără acest aviz care-i permite accesul la informații clasificate, practic polițistul nu-și mai poate face meseria. Cel mai probabil, adjunct IPJ SIBIU va ieși la pensie.

Acesta ocupa funcția de Adjunct al Șefului Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu din anul 2019.

PeFoc, compania sibiană care exportă în peste 30 de țări (P)

0

Sibiu, un oraș impregnat de istorie, găzduiește una dintre cele mai dinamice companii de export din România: PEFOC.ro. 


Cu un renume consolidat pe piața internă prin experienta in seminee pe lemne, această companie s-a remarcat și prin expansiunea pe piețele internaționale, exportând seminee electrice sub brand-ul TAGU, în peste 30 de țări din întreaga lume.

Progetto Fuoco 

Participarea la evenimente internaționale de prestigiu a fost una dintre scopurile companiei PEFOC, pentru a-si îmbunătăți continuu performanțele. Unul dintre aceste evenimente notabile este Progetto Fuoco, desfășurat în perioada 28 februarie – 4 martie, unde compania esteprezenta cu produse inovatoare și cu o calitate de necontestat. Progetto Fuoco, un târg de referință în domeniul industriei termice, a oferit PEFOC o platformă de expunere pentru a se prezenta în fața unui public internațional avizat.

În cadrul acestui eveniment, PEFOC dorește să-și mențină angajamentul față de excelență și inovație prin prezentarea unor soluții avansate de încălzire, adaptate cerințelor specifice ale diferitelor piețe internaționale.

Gama de seminee electrice TAGU 

Pe lângă gama sa diversificată de produse termice, PEFOC se remarcă și prin gama de produse decorative, precum semineele electrice TAGU. Aceste produse termice reprezintă o inovație semnificativă în domeniul încălzirii, oferind eficiență energetică, siguranță și confort în utilizare. Dacă dorești instalarea unui focar semineu electric de calitate sau incorporarea unuia in spațiul interior al locuintei, TAGU îți oferă diferite materiale din care poți alege, care sa se potrivească cu designul locuinței tale!

Semineele TAGU sunt rezultatul cercetării intensive și al dezvoltării tehnologice continue desfășurate de echipa de ingineri și specialiști. Cu o gamă largă de produse adaptate diferitelor nevoi și cerințe, TAGU a câștigat rapid încrederea și aprecierea clienților din întreaga lume.

PEFOC nu distribuie doar produse termice de înaltă calitate, ci si dispozitive de gatit, precum gratar de gradina, în plus, nu lipsesc serviciile de consultanță și asistență tehnică personalizată, consolidând astfel relația de încredere cu clienții. Această abordare orientată spre client și orientată spre soluții a fost cheia succesului în extinderea pe piețele internaționale și în consolidarea poziției de lider a companiei în domeniul termic.

PEFOC este un exemplu clar al potențialului și capacității companiilor românești de a-și extinde cu succes activitatea pe plan internațional. Cu inovație, calitate și angajament față de excelență, această companie sibiană continuă să își consolideze poziția de lider pe piața de produse termice.

La Teatrul de Balet Sibiu primăvara începe cu Claudiu Bleonț și Iuliana Moise

0

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț. Alături de aceștia, din distribuție fac parte dansatorii Teatrului de Balet Sibiu: Candela Nieto (Spania),  Katerina Tomashek (Ucraina), Laura Trabalon (Spania), Ludovica Tontodonati (Italia), Machi Goto (Japonia), Remi Nakano (Japonia),  Lazaro Ortega (Cuba), Miguel Teixeira (Portugalia), Răzvan Iacob (România), Valentin le Page (Franța).


Beatrice Rancea semnează regia și scenariul spectacolului „ Despre noi- About us”

Cu un parcurs profesional impresionant, fiind de-a lungul carierei balerină, regizor de teatru și operă, TV, cinema, coregraf, interpret, scenarist și dramaturg, Beatrice Rancea este unul dintre cei mai importanți creatori ai scenei baletului și teatrului românesc. Activitatea sa artistică a fost completată de cea pedagogică și managerială: a fost Director general al Teatrului Național din Constanța și al Operei Naționale Române din Iași, Director general interimar al Operei Naționale din București, asistent universitar la UNATC București, catedra Regie-Teatru, șef departament Dramă la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, consilier artistic la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” București.

Peste treizeci de montări regizorale în teatrele și operele din România, numeroase spectacole realizate în străinătate, peste treizeci de roluri pe scena Operei Naționale București, show-uri TV regizate pentru Pro TV și Antena 1, peste douăzeci de apariții TV, peste zece roluri principale în filme și spectacole de teatru sunt doar parte din activitatea sa artistică. Un ambasador neobosit al culturii, Beatrice Rancea a primit numerose premii și distincții, din care menționăm o mică parte: Premiul UNITER pentru debut, Premiul pentru cea mai bună producție a școlilor de teatru, Premiul pentru cel mai bun spectacol decernat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, Premiul „Ioan Cuza” în anul 1998, Celebrity Awards – Femei de succes în 2003, 2005 și 2019, Premiul de Excelență pentru întreaga carieră în 2019, Premiul de Excelență în Management oferit de Forumul Muzical Român în 2014, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași în 2013 etc.

„Venim de pretutindeni și plecăm nu știm unde, iar acest fapt este valabil pentru noi toți, nu doar pentru dansatorii din această companie sau pentru cei care sunt în spectacol. Este și un fapt concret și o metaforă a vieții și a destinelor noastre într-un fel.” Beatrice Rancea, regizoare

Dragoș Roșu, unul dintre cei mai versatili coregrafi ai noii generații

Dragoș Roșu a început să danseze la 15 ani, iar pasiunea sa pentru dans l-a adus la București, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, unde a urmat secția de teatru-coregrafie pentru 2 ani de zile.  Dorind să aprofundeze dansul, a urmat trei stagii de pregătire în Statele Unite ale Americii (Los Angeles și New York), unde a studiat cu cei mai buni coregrafi și profesori din lume și a lucrat în proiecte particulare cu aceștia (un exemplu fiind colaborarea cu Derek Mitchell la Carnival New York). Versatilitatea în dans i-a permis să exploreze o multitudine de stiluri, pentru ca într-un final să-și elaboreze propriul stil coregrafic numit „Fusion”, rezultat dintr-o îmbinare de elemente provenite din dans contemporan, hip hop, jazz etc. În ultimii ani, Dragoș a activat atât în România, cât și Brazilia, mai exact Sao Paulo, unde lucrează ca dansator și coregraf și are numeroase colaborări în cadrul unor proiecte de televiziune și în companii de dans și teatru. Experiența de artist profesionist a lui Dragoș Roșu include participări în calitate de coregraf și dansator la producții precum: Carnival New York, Romeo și Julieta, Scripcarul pe acoperiș, Britain’s Got Talent, Millennium Dance Complex Brazilia, Dansez Pentru Tine, Vocea României, Românii Au Talent, The Masked Singer, INNA.

„Multiculturalitatea companiei de dans de la Sibiu este și a rămas, încă de la primul contact cu dansatorii, ca o explozie continuă de energie. Sunt atât de diferiți între ei, cu personalități atât de puternice fiecare, din zone atât de diferite, dar uniți de pasiunea pentru dans.” Dragoș Roșu, coregraf

Caseta artistică a spectacolului „Despre noi- About us”

Spectacol de teatru-dans

REGIA ȘI SCENARIUL: Beatrice Rancea

Cu participarea actorilor Teatrului Național București: Claudiu Bleonț și Iuliana Moise

COREGRAFIA și ILUSTRAȚIA MUZICALĂ: Dragoș Roșuși Beatrice Rancea

TEXT: Alice Năstase Buciuta

SCENOGRAFIA: Viorica Petrovici

ASISTENT SCENOGRAFIE: Ionuț Racoreanu

LIGHT DESIGN: Beatrice Rancea

DISTRIBUȚIE: Candela Nieto (Spania),  Katerina Tomashek (Ucraina), Laura Trabalon (Spania), Ludovica Tontodonati (Italia), Machi Goto (Japonia), Remi Nakano (Japonia),  Lazaro Ortega (Cuba),  Miguel Teixeira (Portugalia), Răzvan Iacob (România), Valentin le Page (Franța)

Data premierei la Teatrul de Balet Sibiu: 10 noiembrie 2022

Durata aproximativă: 1h 30 min

Biletele pot fi cumpărate fără niciun comision sau cost suplimentar de pe site-ul Kompostor sau de pe site-ul Teatrului de Balet Sibiu. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere. Costul unui bilet este de 20 lei. 

Teatrul „Gong” Sibiu – nominalizat pentru prima dată în istorie la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER)

0

Spectacolul „Povești invizibile” produs de Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” București este nominalizat la categoria „cel mai bun spectacol de teatru de animație/ teatru pentru copii” în cadrul Galei Premiilor UNITER din acest an. Cea de-a 32-a ediție a galei va avea loc luni, 27 mai 2024, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București.


 „Este pentru prima dată când UNITER include această categorie în desfășurătorul galei sale, iar acest moment are o importanță simbolică deosebită pentru noi. Reprezentăm o categorie de producători și artiști extrem de versatili și esențiali în dezvoltarea educației prin cultură, dar care rămân în continuare neglijați și mai puțini vizibili în structurile reprezentative din România. Povești invizibile este succesul unui efort colectiv și al unui dialog între artiști multidisciplinari, ca un bun exemplu de colaborare între mediul public și cel independent. Felicit sincer echipa acestui proiect și mulțumim, totodată, celor care ne-au asigurat finanțarea acestui proiect, dar și juriului de nominalizări!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Pentru a XXXII-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epingeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad. Lista completă a nominalizărilor poate fi consultată aici: https://www.uniter.ro/premiile-senatului-si-nominalizarile-pentru-premiile-galei-uniter-2024/

„Povești invizibile” este spectacolul unei călătorii-învățare, care ne provoacă să ne imaginăm multiple posibilități de a atinge lumea din jurul nostru: cu buricele degetelor care se mișcă lent pe contururi, cu tălpi care încearcă să urce cât mai sus, cu genunchi care nu stau la locul lor, cu urechi care se lipesc de zgomote. Într-o zi ca oricare alta, o fetiță care nu vede ca alți copii, și mama ei, care vede multe pericole peste tot, înlocuiesc temele cu un joc pentru urechi și degete. Cele două traversează împreună păduri, șosele și chiar canalele de sub oraș. Oare unde vor ajunge până la urmă?

„Povești invizibile” este un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile „bucată cu bucată”. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani.

POVEȘTI INVIZIBILE

de MIHAELA MICHAILOV; Direcția de scenă: SELMA DRAGOȘ; În distribuție: ELIZA PĂUNA și MIHAELA RĂDESCU; Voce: MIHAI DIMA; Spațiul și instalația tactilă: GABI ALBU; Muzica: ALEXEI ȚURCAN; Operator sunet: CLAUDIU RUSU COSTEA; Light design: DRAGOȘ PETRIȘOR; Un concept de ELIZA PĂUNA.

Spectacolul face parte din proiectul „Povești invizibile. În lumea copiilor nevăzători”, un proiect de intervenție culturală și educație participativă, cofinanțat deAdministrația Fondului Cultural Național, în cadrul căruia au avut loc ateliere cu elevi și profesori din mai multe școli pentru copii nevăzători din țară și interviuri cu părinți. Spectacolul este o coproducție între Teatrul GONG din Sibiu și Centrul de Teatru Educațional Replika din București. Teatrul „Gong” este o instituție publică de spectacole ce își desfășoară activitatea sub autoritatea Consiliului Local Sibiu și a Primăriei Municipiului Sibiu.

AUR Sibiu: Parcările din Sibiu – mina de aur pentru firmele de casă (C.P)

0

AUR Sibiu transmite către mass-media următorul comunicat de presă:


De câțiva ani buni, tema gestionării domeniului public la primăria Sibiu este fără nicio exagerare, de ordin ocult, unde doar cei inițiați, sau mai bine zis binecuvântați au acces la resursa supremă – dulcele ban public.

Problema gestionării inadecvate, risipitoare și exclusiviste a banilor publici în Sibiu este una veche și neschimbată de mulți ani, iar în ultima perioadă a atins cote absolute de opulență și sfidare a bunului simț, duse până la limita legalului. Aici mă refer în special la ultima achiziție în materie de parcări publice de pe strada Calea Dumbrăvii, unde primăria a achiziționat 5 aparate de plată, fiecare la preț de 27.000 de euro, știre apărută în presă zilele trecute.

Pe lângă faptul că un astfel de preț este unul exagerat, în contextul problemelor economice curente; pe lângă faptul că aparatele furnizate sunt nefuncționale și de o calitate îndoielnică; pe lângă faptul că firma câștigătoare Histria International SRL ofertează la 99,95% din prețul maxim; cu toate acestea, schema aceasta “funcționează” de ani buni și nu deranjează pe nimeni în primărie.

Cei din primărie se cred atât de atotputernici și siguri pe ei, încât nici măcar nu au binevoit să răspundă la solicitarea oficială pe care am înaintat-o Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu în iulie 2022.

În care am cerut clarificarea în scris a următoarelor aspecte legate de achizițiile publice:

  • Clarificări privind cerințele din caietele de sarcini care afectează principiul de concurența neloială;
  • Clarificări privind diversitatea de soluții folosite în sistemele exploatate, sau mai bine zis lipsa acesteia;
  • Clarificări privind favorizarea numitor agenți economici în defavoarea altora;
  • Clarificări privind constanța ofertării unice a firmei Histria International SRL și a diferenței de preț atât de mica între valoarea estimată și cea ofertată;

Ultima întrebare din solicitarea mai sus menționată a fost:

”În contextul întrebărilor anterioare, cum explicați diferența atât de mică dintre valoarea estimată și cea atribuită în licitațiile de mai sus, în unele cazuri diferența este de aproximativ de 22 de lei din totalul de 475 000 de lei?”

Vă pun la dispoziție solicitarea mai sus menționată în format PDF cu mențiunea că nici în ziua de azi nu am primit vreun răspuns din partea primăriei Sibiu referitor la solicitarea mea din 2022. Oare ce are de ascuns primăria și în fața cui e gata să răspundă ?

Deputat Dr. Sebastian Suciu

EXCLUSIV: Accident sau gest premeditat?! Noi detalii șocante!

0

Jurnaliștii Sibiu Independent încearcă de mai bine de o săptămână, să confirme anumite informații șocante apărute vizavi de cazul polițistului lovit de o mașină, lângă Cisnădie.


Am făcut solicitări la Poliție, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, dar și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Ne-am lovit însă de pasarea responsabilității sau chiar tăcere. Poliția nu poate să ne ofere public istoricul șoferului iar Parchetul Tribunalului Sibiu nu are despre acest caz nici un dosar în lucru. Totuși ne-a redirecționat celuilalt Parchet, al Judecătoriei , care încă nu a răspuns solicitării Sibiu Independent.

Mai exact, sursele Sibiu Independent ne-au furnizat o serie de informații cu privire la șoferul implicat în tragicul accident de circulație de la Cisnădie. Șoferul care l-a lovit și rănit grav pe polițistul local Radu Trihenea și-ar fi premeditat gestul. Imediat după accident, Poliția Sibiu a primit informații din partea INTERPOL, cu privire la presupuse fapte penale săvârșite asupra unor polițiști germani. Mai exact, șoferul în cauză, acum 2-3 ani ar fi contactat telefonic autoritățile germane și ar fi recunoscut anumite fapte fizice și amenințări îndreptate spre „Polizei”. Se pare că acesta ar avea o antipatie îndreptată spre forțele de ordine. În Germania, dosarul este în lucru iar mărturia telefonică a bărbatului este verificată.

Conform surselor noastre, autoritățile germane au transmis prin intermediul INTERPOL, faptul că „nu-l vor momentan” pe suspect, pentru că faptele cercetare în România sunt din culpă, și ar avea întâietate. Aceleași surse ne-au indicat faptul că, dinamica accidentului cercetată de polițiștii sibieni ar duce spre o intenție a șoferului, nu a unei derapări necontrolate. Dar cine și când o să lămurească opinia publică?!

Oameni din anturajul șoferului confirmă problemele cu autoritățile germane, dar și ipoteza unei fapte premeditate.

Apropiații șoferului au declarat pentru Sibiu Independent, sub protecția anonimatului, că cel cercetat pentru accidentul produs la Cisnădie, în care polițistul local și-a pierdut viața, avea și alte probleme cu legea. În urma unui divorț, în care cauza principală ar fi fost acte repetate de violență, acesta ar fi suferit mai multe depresii. Mai mult, acesta ar fi avut și mai multe tentative de suicid. De asemenea, sursele noastre confirmă faptul că șoferul bănuit de intenția de a-l lovi pe polițistul local Radu, are interdicție de a intra în Germania. Acesta ar fi amenințat că omoară un polițist german. Mai mult, acesta lipsește de zile bune de la domiciliul din Cisnădie și nimeni nu știe cu exactitate unde se află.

În seara accidentului, majoritatea șoferilor erau disciplinați, respectau semnalele polițiștilor, aceștia fiind echipați cu veste reflectorizante iar girofarurile erau în funcțiune.

Conform surselor de încredere, o cameră video aflată în administrarea Poliției Sibiu a surprins zona accidentului, în care se poate observa mașina care circula în linie dreaptă, spre polițistul local Radu. Pe imagini se observă și că șoferul nu avea viteză excesivă, ci undeva la 30-40 km/h și ar fi avut timp să oprească în siguranță.

„Am aflat că are probleme prin Germania, că îi urăște pe polițiști. După ce a făcut accidentul s-a dat jos și a mers către cei prezenți și a zis că e băut. Posibil să aibă probleme mentale, că a avut tentative de suicid. Polițistul local nu avea răni la picioare, ci la coaste și cap, semn că l-a observat când venea spre el și a sărit în sus. Avea timp să reducă viteza, locul era semnalizat corespunzător. Zici că l-a luat la țintă a declarat sursa Sibiu Independent