3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Prelevare de organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală

Știri din Județ

Azi 28 octombrie, la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu are loc o complexă intervenție chirurgicală de prelevare de organe de la o pacientă în vârstă de 38 de ani, aflată în moarte cerebrală (Ema Vețean, actriță). La procesul de prelevare a organelor participă echipe de medici din București – de la Spitalul Clinic Sfânta Maria, din Cluj-Napoca –  de la Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal respectiv din Croația – Klinička bolnica Dubrava, Zagreb. Echipa de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București, coordonată de către dr. Dragoș Chiriță va preleva ficatul și plămânii, echipa din Cluj coordonată de către Dr. Dan Pop va preleva rinichii donatorului iar cea din Croația, coordonată de către Dr. Robert Blažeković, cordul donatoarei.

De asemenea, va fi recoltată și corneea, de către o echipă de medici din Sibiu. Echipele de medici vor sosi între orele 11.30 – 13.30 iar apoi vor începe, etapizat, procedurile de prelevare. După prelevare, echipele de medici vor pleca de urgență către centrele de transplant de care aparțin. Cordul donatoarei va ajunge în Croația, ca urmare a faptului că pe teritoriul României nu există nici un primitor compatibil, după cum a informat Agenția Națională de Transplant.

Pacienta de 38 de ani a fost internată în data de  22 octombrie 2019, cu diagnosticul de traumatism cranio cerebral sever, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi, comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 27 octombrie ora 01.00. Acordul pentru donare a fost obţinut de la către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obţinerea acordului familiei pacientului, demarează procedurile necesare prelevării luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Un rol deosebit de important în proces îl are, totodată, medicul  şef al secției Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, Dr. Mihai Sava care, în calitate de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menţinere a organelor în condiţii optime în vederea prelevării. 

În activitatea de transplant, de salvare a vieților omenești, o primă etapă, fără de care nu putem avea practic transplantul, este cea de prelevare a organelor. În acest sens, trebuie să subliniem rolul esențial al medicilor din secțiile de terapie intensivă, care prin activitatea lor, reprezintă cheia întregului proces, de la convingerea aparținătorilor pacienţilor în moarte cerebrală pentru a fi de acord cu donarea și până la recoltarea efectivă. În același timp, doresc să mulțumesc familiei pacientei pentru acest gest, care, din păcate, est  încă unul destul de rar. Tocmai de aceea,, la nivelul spitalului din Sibiu depunem permanent eforturi pentru dezvoltarea acestei activități de prelevare și, atunci când avem potențiali donatori, încercăm să ne axăm, în discuțiile cu familiile, pe însemnătatea acestui gest, pe faptul că se pot salva multe vieți omenești”, a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.  

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș