1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Trei elevi ai Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr” au obținut locul I în Emiratele Arabe Unite

Știri din Județ

Bianca Bădăruță, Christian Essigmann și Mihai Fleșer, membrii echipei MiCroBionic, sunt cei trei elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu care au căștigat recent premiul I cu proiectul TRASHure Hunter – The Environment Savior la Concursul Național de Știință și Tehnologie RoSEF.

Tinerii, sub coordonarea profesoarei lor Adina Mihaela Stănculesc, au participat la ediția 2019 a Milset Expo-Sciences International (ESI), una dintre cele mai importante competiții științifice din lume. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-28 septembrie în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi.  

„Milset Expo-Sciences International 2019 a fost organizat la centrul Național de Expoziții din Abu Dhabi, în capitala Emiratelor Arabe Unite de către organizația MILSET și a fost considerat cel mai mare eveniment care se concentrează exclusiv pe creativitatea științifică a tinerilor cercetători aspiranți din întreaga lume. ESI este o inițiativă a MILSET, organizație non-guvernamentală, non profit și independentă politic, ce are ca scop dezvoltarea în rândul tinerilor a abilităților în domeniul științei prin proiecte STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Evenimentul a oferit participanților oportunitatea de a explora domenii variate din biologie, științe comportamentale și sociale, chimie, informatică și calculatoare, fizică și astronomie, științele pământului, energie și transport, inginerie, tehnologie electrică și mecanică, matematică, medicină, tehnologie și biotehnologie etc. Au fost prezentate 700 de proiecte de aproximativ 2000 de tineri cu vârste cuprinse între 9 și 25 de ani, proveniți din 68 de țări de pe toate continentele lumii. S-au desfășurat, de asemenea, și conferințe științifice pentru tineri, unde au fost prezentate teme de interes legate de protecția mediului, tehnologii actuale, energie nepoluantă etc. Sloganul ESI 2019 a fost Speak Science. Într-adevăr, limba universală a științei a unit tineri din întreaga lume, care au descoperit alți tineri cu preocupări similare, au învățat din proiectele prezentate de colegii lor și au identificat noi provocări ale lumii de astăzi la care ei, micii cercetători, sunt așteptați să găsească soluții. Deși numărul de participanți a fost foarte mare (peste 1500 de participanți internaționali și aproximativ 500 de tineri din Emiratele Arabe Unite), organizarea a fost perfectă, datorită unui număr foarte mare de voluntari implicați. Programul manifestării a fost foarte bine structurat, standurile în care fiecare echipă și-a expus lucrarea au fost excelent distribuite pe zone, având o poziționare care a permis vizitatorilor să intre în interacțiune cu autorii și să comunice cu aceștia referitor la proiectul prezentat. Toate lucrările au pornit de la niște probleme practice cu care tinerii sau comunitatea din care proveneau s-au confruntat și au propus soluții dintre cele mai inovative și mai interesante pentru rezolvarea acestora. Tot atât de interesant ca și spectacolul științific a fost și spectacolul națiunilor, reprezentat de elementele tradiționale pe care fiecare echipaj participant le-a adus atât la stand, cât și la seara festivă, care a marcat finalizarea evenimentului. MILSET ESI 2019 a fost un mod de a demonstra faptul că lumea actuală se schimbă, iar tinerii sunt chemați să ofere răspunsuri și să găsească soluții vorbind Limba Științei (Speak Science), unitară și universală, indiferent de gen, rasă sau naționalitate. Echipa MiCroBionic dorește să mulțumească și pe această cale sponsorilor, precum și tuturor celor care i-au sprijinit pentru a participa la acest mare eveniment științific.”, transmit membrii echipei MiCroBionic.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri