Când omul este trist uneori îi vine să bea ceva şi să îi cânte lăutarii. Cel puţin la românii încă în stare de a nu îşi risipi viaţa doar prin muncă şi tehnologie. Dar ce te faci, când lăutarul se apucă de politică? Un simplu exerciţiu de imaginaţie, ne-ar tăia tot elanul. Şi totuşi Sibiul nu face notă discordantă şi are asemenea cazuri. Astăzi am avut ocazia să citesc pe Facebook şi apoi prin presa locală cum un lăutar se răţoia.
Să spunem că pe lăutar l-ar putea chema Traian sau Dumitru. Este tânăr şi are deja în repertoriu 4-5 cântece. Doar că face şi politică. Pentru funcţii. A fost consilier de senator. S-a certat cu bătrânul, că doar lăutarul are glasul mai baritonal. Apoi, uns pe la Bucureşti, s-a certat cu un ministru. Pentru că, nu-i aşa, doar el lăutarul le ştie pe toate?! Apoi a migrat la alt partid, după ce la primul i-au trântit toţi uşa în nas. Şi aceştia l-au uns la Bucureşti. L-au omenit cum se cuvine cu un tânăr lăutar. Că, de, îţi faci pomană în astfel de cazuri. Nici aici nu a rezistat mult fără scandal.
Astăzi am citit cum lăutarul ajuns şef de campanie electorală pe judeţul Sibiu pentru un candidat la prezidenţiale cerea să plece şeful de la masa partidului. Şi uite aşa lăutarul se visează şef. Musai acum un exerciţiu de imaginaţie: şeful stă la masă şi plăteşte lăutarii să îi cânte, iar unul dintre aceştia vrea să facă schimb de locuri cu el. Să fie şef. Să bea şi el vinul scump şi să conducă maşina scumpă (şi dacă se poate să le facă ambele deodată). Dar nu îl ţine cureaua de la pantaloni şi grosimea la buzunare. Vorba aceea: este uşor să vrei ceva, mai greu să şi poţi. Şi cum să nu râzi în hohote de ipocrizia tânărului lăutar, traseist deja politic, care nu a fost capabil să ducă o campanie peste care s-a vrut şef?! Precum şarpele ce stă să fie călcat în picioare scuipă cu venin peste tot în jur, doar-doar poate scapă.
Concluzia este simplă: lăutarii cu lăutarii şi politicienii cu politicienii. Când pui lăutarul să-ţi cânte, nu vrei să auzi cum jeluieşte de politică…
