Consiliul Județean Sibiu caută soluții pentru centura de Sud a Sibiului.A fost contractat studiul de prefezabilitate.
Consiliul Județean Sibiu a semnat luni, 11 noiembrie 2019, contractul de prestări servicii privind realizarea Studiului de prefezabilitate pentru ”Varianta ocolitoare Sibiu Sud” cu Asocierea Phoenix Com SRL – Eko Top Sib SRL. Valoarea contractului este de 250.240 lei, fără TVA, iar durata de realizare a studiului este de 60 de zile. Studiul de prefezabilitate este documentația prin care, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare, se analizează, preliminar, necesitatea și oportunitatea realizării obiectivului de investiții, se identifică scenarii/opțiuni tehnico-economice posibile și se selectează un număr limitat de scenarii/opțiuni fezabile pentru realizarea obiectivului de investiții.
Din punct de vedere al dezvoltării urbanistice, realizarea investiţiei „Varianta ocolitoarea Sibiu Sud” va atrage după sine dezvoltări ulterioare ale funcţiunilor şi ţesuturilor urbane aparţinând unităţilor administrative prin care acest traseu va trece: municipiul Sibiu, orașul Cisnădie și comunele Cristian și Șelimbăr.
Acest nou traseu va îmbunătăţi siguranţa şi accesibilitatea judeţului, iar prin redistribuirea traficului de tranzit rezultă şi deconcentrarea factorilor poluanţi din aceste localităţi importante. Efectele pozitive ale amenajării centurii de Sud a Sibiului sunt: fluidizarea circulaţiei pentru toate categoriile de vehicule, dezvoltarea economiei judeţene pentru toate sectoarele economiei. reducerea poluării din mediul urban, îmbunătațirea calității vieții
Studiul de prefezabilitate se elaborează pentru obiective/proiecte majore de investiții cu excepția cazurilor în care necesitatea și oportunitatea realizării acestor obiective de investiții au fost fundamentate în cadrul unor strategii, al unor master planuri, al unui plan de amenajare a teritoriului ori în cadrul unor planuri similare în vigoare, aprobate prin acte normative.
Studiul de prefezabilitate se aprobă de către ordonatorul principal de credite, în cazul administrației publice centrale, respectiv de către autoritățile deliberative, în cazul programelor de investiții publice locale.-a declarat Ioana Căpățînă, Purtător de cuvânt