12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Gaz Metan joacă duminică cu FC Botoșani. Vezi prețul biletelor și detalii despre tombola organizată

Știri din Județ

Gaz Metan joacă duminică de la ora 16:30 pe teren propriu cu FC Botoșani, într-o partidă contând pentru etapa cu numărul 17 a campionatului Casa Liga 1. Începând de vineri se vor pune în vânzare bilete la casieriile Stadionului Gaz Metan.

Programul de vânzare va fi vineri între orele 16:00-18:00, sâmbătă în intervalul orar 11:00-13:00, iar duminică între orele 13:00-16:30.

Prețul biletelor va fi de 10 lei la Tribuna 1, respectiv 5 lei la Tribuna 2. Biletele pentru partida Gaz Metan – FC Botoșani pot fi achiziționate și online de pe bilete.ro

Clubul Gaz Metan organizează o tombolă pentru suporteri la pauza meciului de duminică cu FC Botoșani. 

Aceasta se adresează atât abonaților cât și celor care își achiziționează bilet pentru jocul de duminică după-amiază. Prin tragere la sorți, 3 dintre suporteri vor câștiga câte un tricou al Gazului Metan cu numărul 10.

Câștigătorii vor fi anunțați la pauza jocului prin intermediul stației de amplificare, iar numele lor vor fi afișate și pe tabela stadionului. Tricourile vor putea fi ridicate tot la pauza meciului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri