4.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

EDITORIAL: Preşedintele, partidul şi ciolanul

Știri din Județ

Alegerea Preşedintelui României reflectă nivelul de cultură şi civilizaţie a unei naţii. Asta pentru că este o alegere directă a unui individ şi nu a unei liste de partid. Aşa cum primarul reflectă la nivel local stadiul de emancipare sau de turmă a unei comunităţi. Poate un primar ales două-trei mandate într-o comună poate părea senzaţional, deşi dacă te uiţi în comună nu se vede mai nimic după el. Şi atunci de unde exaltarea alegerii sale din nou? Teoria conform căreia oamenii îşi vând voturile pe mici, bere, făină sau măcar o găleată poate este valabilă în unele zone, dar nu peste tot şi nu de ceva vreme. Totuşi regăsim şi în judeţul Sibiu primari realeşi care nu au realizat mare lucru pentru comunităţile lor. Privit obiectiv din afară. Ceva îi face însă extrem de atractivi pentru votanţi. Odată la patru ani.

Dar cu ce atrage un Preşedinte de ţară suficienţi votanţi pentru a câştiga alegerile? Carismă, dicţie, oratorie, frumuseţea chipului şi corpului? Din păcate cam aceştia sunt principalii factori la alegătorul român. „Uite ce frumos e mamă” sau „Vai, dar ce bine le zice” – am tot auzit în ultimii 20 de ani când s-a ajuns în campanie pentru prezidenţiale. Nu contează ce spune, ci cum spune. Nu contează ce face, ci cum spune că face.

În turul 2 al alegerilor prezidenţiale de anul acesta eu m-am regăsit în situaţia din 2000, 2004, 2009… adică să aleg între două rele, răul cel mai mic. Pentru mine, niciunul din cei doi candidaţi nu mă reprezintă. Nu mă regăsesc în valorile expuse de aceştia. Pe de o parte o mare masă de exaltaţi la idolul Iohannis (pentru că preşedintele în funcţie a devenit un idol pentru mulţi, inclusiv politicieni). Pe de altă parte o grupare încă solidă de activişti de partid stângişti dornici de a păstra puterea cu orice preţ şi persoană.

Am mai spus-o în ultimul an că nu facem decât să schimbăm ciuma roşie cu ciuma galbenă. Şi vă invit peste 2 ani să recitiţi aceste rânduri. Dacă PSD-ul s-a chinuit după câştigarea alegerilor parlamentare trecute să schimbe directori din toate instituţiile vreo doi ani până le-a reuşit, PNLiştii (de fapt majoritatea PDişti vopsiţi în PNLişti) vor reuşi aceleaşi schimbări pe criterii politice într-un timp mult mai scurt. Nu pot să uit la ultima guvernare cu PD cum s-a ras tot în două luni până la femeia de serviciu.

Aşa că ce ne-a adus bun victoria lui Iohannis şi propulsarea guvernului liberal? Nimic pentru noi, cetăţenii, totul pentru activiştii de partid liberali care vor prelua până de Crăciun toate funcţiile prin numiri fără concurs. Aşa că toată sifoniada din campania lui Iohannis cu România normală vom vedea că a fost o perdea de fum şi că între PSD şi PNL nu există diferenţe de abordare, doar de viteză de acţiune la…. ciolan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri