spot_img
12.2 C
Sibiu
marți, 23 aprilie, 2024
spot_img

Soluţii regionale la problema urşilor

Știri din Județ

Publicitate

Intrunit in sedinta ordinara de lucru, la Poiana Brasov, Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Centru a luat in dezbatere si a adoptat o pozitie comuna, pentru a asigura conditiilor optime de protejare a vietii umane si a proprietatilor in regiunile din Romania unde acestea sunt amenintate de populatiile mari de urs brun. Prin aceasta luare de pozitie, reprezentantii Regiunii Centru se adreseaza Guvernului Romaniei pentru a face toate demersurile necesare ”sa previna factorii care reprezinta o amenintare la viata si integritatea corporala a populatiei, culturile agricole si asupra septelului in regiunile afectate”.

In toate cele sase judete din Regiunea Centru s-au semnalat multe probleme cauzate de mamiferele mari – de populatiile de ursi bruni – care apar foarte des in comunitati. Doar in acest an sapte persoane si-au pierdut viata in urma atacurilor de ursi, si au fost peste 1.000 de incidente in care s-au raportat pagube, numai la nivelul judetelor Covasna, Harghita si Mures. Pe de alta parte, surse din cadrul biologilor estimeaza ca numarul de ursi ar putea creste foarte mult in urmatoarea perioada. Reprezentantii administratiei publice locale din Regiunea Centru au subliniat ca este nevoie de mai multe masuri preventive, dar si de constientizare a populatiei, precum si masuri corective si reparatorii, in urma studierii in detaliu a zonelor unde animalele au intrat in conflict cu cetatenii. La nivelul Regiunii Centru a fost pregatit chiar un document de informare, pe baza datelor obtinute de-a lungul timpului de la reprezentantii autoritatilor publice locale, de la reprezentantii fermierilor, ai composesoratelor, de la structurile silvice private, dar si de la  cetatenii afectati. 

Vorbind despre aceasta initiativa locala, domnul Tamás Sándor, presedintele CJ Covasna, a spus: „Trebuie sa fie foarte clar ca avem cateva probleme si propuneri foarte concrete. Unu: efectivul optim si cel real sa fie prezentat in mod real. Dupa socotelile asociatiilor de vanatoare, in Romania, dar mai ales in cele patru judete, traiesc de peste trei ori mai multe exemplare de urs decat figureaza pe hartie. Apoi, dorim o abordare cu totul si cu totul diferita a cotelor de vanatoare, fata de ce este acum. Dupa specialisti, cota de vanatoare trebuie sa cuprinda doua mari spete: cota de vanatoare pentru a restabili echilibrul intre habitatul de urs si pentru a restabili echilibrul intre om si urs, dar si o cota de interventie la acele exemplare care au devenit periculoase. Iar, in al treilea rand, trebuie sa se asigure despagubirea reala si rapida pentru pagubele produse de vanat, pentru ca de ani de zile nu se platesc despagubiri de catre Ministerul de resort, iar oamenii au renuntat la a raporta, la a cere, la a astepta aceste despagubiri desi pagubele sunt imense”. 

La discutiile din cadrul sedintei CDR Centru ce a avut loc la Brasov s-a specificat ca populatiile de urs brun sunt in crestere, calculele specialistilor indicand faptul ca, in urmatoarele trei luni, ar putea aparea, pe cale naturala, inca 1.500 de exemplare de ursi, pe langa cele deja existente. Concret, mamiferele mari genereaza cazuri in care ataca oamenii si distrug proprietatile, dar si situatii in care ele insele cad victime sau produc accidente rutiere grave. Se considera si ca, datorita conditiilor specifice din Romania, solutiile implementate in alte state, europene sau nu, ar putea sa nu aiba aceleasi rezultate, deoarece habitatele populatiilor mari de ursi bruni tind tot mai mult catre zonele locuite de oameni.

CDR Centru a luat decizia de a informa Guvernul Romaniei si Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor despre aceste probleme, iar domnul Adrian Vestea, Presedintele CDR Centru si al CJ Brasov, a spus: „Chiar si expertii straini sustin ca ursul matur care ajunge la container nu mai poate fi intors in habitat. Problema este ca in fiecare saptamana avem evenimente in judetele noastre. Am facut dezbateri multe, dar situatia este departe de a fi rezolvata, de aceea semnalam cu insistenta aceste aspecte. Ne dorim o implicare legislativa, dar si civica, pentru ca trebuie sa pregatim un concept de administrare a mamiferelor mari in regiunea noastra”. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda