12.9 C
Sibiu
marți, 16 aprilie, 2024

Baroul Sibiu reacționează la declarațiile Comisarului șef de poliție Sebastian Veștemeanu

Știri din Județ

SIBIU INDEPENDENT a publicat un articol în urma unei conferințe de presă organizată la sediul IPJ SIBIU în care a relatat despre tehnica împăcării între infractori şi victimă.

Declarația Comisarului șef de poliție Sebastian VEȘTEMEANU, șeful Poliției Municipiului Sibiu a stârnit reacții din partea Decanului Baroului Sibiu, Nicolae Baier. Acesta a trimis un DREPT LA REPLICĂ pe care îl redăm integral mai jos:

Baroul Sibiu a luat act, cu indignare, de declarațiile Comisarului șef de poliție Sebastian Veștemeanu, în cadrul unei conferințe de presă din data de 27.02.2020, potrivit cărora ”tehnica împăcării între infractori şi victimă pe cazuri penale este tot mai des întâlnită mai ales la hoţii profesionişti” și că ”sunt avocaţi sibieni care mjlocesc această formă de eludare a condamnării infractorului prins, ducând chiar ei banii victimelor”

Este regretabilă această generalizare, de natură să aducă atingere imaginii profesiei de avocat, care apără drepturile cetățenilor  și nu sunt și nu pot fi complicii clienților. 

Pentru ca cetățenii să nu fie dezinformați, precizăm următoarele:

Retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, denumită impropriu și peiorativ ”tehnica împăcării între infractori şi victimă” este prevăzută de art 158 Cod Penal și înlătură răspunderea penală. De asemenea, art 159 Cod Penal, prevede si ”împacarea părților”.Regimul juridic al împăcării – cauză care înlătură răspunderea penală – a fost schimbat în mod substanțial, aceasta putând interveni, de regulă, exclusiv în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu și numai dacă legea o prevede în mod expres.

Justificarea acestor dispoziții legale constă în gradul redus de pericol social pe care îl prezintă anumite fapte și împrejurării că prin publicitatea pe care ar genera-o în desfășurarea procesului penal s-ar putea reînnoi suferințele persoanei vătămate, s-ar putea compromite interesele victimei și ale familiei sale iar în unele cazuri ar fi și imposibilă constatarea caracterului delictuos al infracțiunii peste voința și fără concursul victimei. 

De asemenea, în cazul persoanelor vulnerabile, există modalități prevăzute de lege pentru a le feri de acte de inducere în eroare sau intimidare. În astfel de situații, punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri penale, dar acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, în condițiile legii, iar retragerea plângerii produce efecte doar dacă este însușită de procuror.

Precizăm că avocatul, indiferent că este al victimei sau al făptuitorului este obligat prin lege să apere drepturile și interesele clientului său potrivit legii și  să-și informeze clientul cu privire la acest drept, respectiv această posibilitate, conferite de lege. Dacă avocatul îndeplinește și rolul de mediator al împăcării între părți prin retragerea plângerii prealabile, el nu încalcă legea, ci își face datoria. 

Totodată, în cazul în care unele persoane abuzează de această procedură, în sensul constrîngerii victimelor să-și retragă plângerea prealabilă, Codul penal pedepsește faptele de  amenințare și șantaj. Deci există instrumente legale pentru protecția drepturilor părților implicate într-o asememea cauză.

Domnul comisar nu face nicio referire la situatiile in care instantele de judecata investite cu judecarea unor asemenea cauze acorda termene in vederea impacarii .Daca va continua de aceasta maniera vom aduce la cunostiinta publicului situatii punctuale in care infractiuni de furt calificat cu prejudicii insemnate stau in nelucrare desi partile nu doresc impacarea.

În concluzie, a generaliza implicarea  avocaților în asemenea fapte, reprezintă o atingere a imaginii profesiei și solicităm dlui Comisar șef Sebastian Veștemeanu să-și retragă afirmațiile în mod public.

Urmare a adresei Baroului Sibiu din data de 27.02.2020, Uniunea Națională a Barourilor din România a precizat că susține Baroul Sibiu în această luare de poziție față de afirmațiile defăimătoare la adresa avocaților.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri