20.2 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

PSD: mesajul transmis cu ocazia Zilei de 8 Martie de către Bogdan Trif (CP)

Știri din Județ

Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis către mass-media un mesaj cu ocazia zilei de 8 Martie pe care îl redăm mai jos:

O zi din an este mai specială decât celelalte, pentru că în această zi sărbătorim frumusețea, sensiblitatea, gingășia, bunătatea și delicatețea. Toate aceste caracteristici definesc FEMEIA.

Dar dincolo de frumusețe, sensibilitate sau gingășie, femeia este puternică. Este, în același timp, o mamă devotată, o soție afectuoasă, o soră grijulie dar și o fiică ambițioasă și independentă. Este cea care, cu un simplu zâmbet, poate topi ghețarii, dar și cea mai rece inimă.

Istoria ne vorbește despre femei care s-au dovedit mai puternice decât orice bărbat, despre femei care, prin spiritul lor de sacrificiu au impresionat lumea întreagă și au schimbat cursul istoriei.

Prezentul ne aduce în prim-plan femeia independentă, care a luptat mii de ani pentru a obține statutul de egalitate cu bărbații, pentru a nu mai fi discriminată sau considerată inferioară.

Noi, social-democrații am apreciat întotdeauna la adevărata lor valoare toate aceste calități definitorii ale doamnelor, am promovat și vom promova constant femeile, nu doar în politică, ci în toate sferele sociale.

În această zi specială, eu împreună cu colegii mei din cadrul PSD Sibiu ne înclinăm în semn de respect în fața tuturor femeilor și le transmitem cele mai călduroare gânduri și urări de bine.

La Mulți Ani!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri