spot_img
9 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

FOTO: Un sibian acuză jandarmii de abuz chiar în ziua de Paște

Știri din Județ

Publicitate

Un bărbat care se deplasa ieri seară, 19.04.2020, în jurul orei 21 pe Calea Gusteriței din Sibiu, acuză jandarmii că l-au bătut fără motiv deși avea asupra lui declarația pe proprie răspundere și buletinul.

În timp ce se îndrepta liniștit spre casă, bărbatul a fost oprit de un echipaj de jandarmi, moment în care i-au fost cerute documentele. Acesta le-a prezentat însă bărbatul susține că imediat un jandarm l-a lovit fulgerător în zona spatelui.

Le-am prezentat documentele și imediat au început să mă lovească fără motiv în zona spatelui și a feței. Imediat au strigat ca să nu mă mai lovească la față. Am fost lovit cu bastonul și cu bocancii. Imediat după aceea am căzut în genunchi. Am doi martori care îmi pot confirma spusele.” a declarat bărbatul

Jandarmii au spus că ei sunt detașați de la Brașov și nu le pasă de Sibiu

Bărbatul ne-a povestit faptul că echipajul se afla într-o mașină albastră MAI, marca Logan. Nu toți erau însă echipați în uniforma standard de jandarm, doi sau trei fiind civili. Acesta mai susține faptul că are mai multe vânătăi pe spate și coapse. După ce acesta susține că a fost bătut de către jandarmi, oamenii legii s-au retras în mașină unde au completat un proces verbal de contravenție, urmând să-i fie trimis prin poștă.

“Eu le-am prezentat toate actele cerute însă ei au început să ma lovească. Mă doare spatele, în zona rinichilor și fața. Încă nu mi s-a umflat obrazul dar mă doare. Nu mi se pare normal așa ceva. Am primit și amendă deși eram în legalitate. Am doi martori și mâine la prima oră o să merg să-mi scot certifical medico-legal, apoi împreună cu martorii o să mergem la avocat.” a mai declarat bărbatul

Am cerut un punct de vedere Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu însă ne-a fost comunicat faptul că, având în vedere perioada sărbătorilor, doar mâine ne pot fi oferite mai multe detalii.

ACTUALIZARE ORA 14:10

Jandarmeria Sibiu a răspuns solicitării ziarului Sibiu Independent cu privire la cazul bărbatului care susține că a fost bătut de jandarmi chiar în ziua de Paște. Redăm integral răspunsul lor oficial:

„În urma apariției articolului cu titlul Un sibian acuză jandarmii de abuz chiar în ziua de Paște, publicat de dumneavoastră pe site-ul on-line Sibiu Independent, în data de 20.04 a.c., facem următoarele precizări:

La nivelul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, instituția din care fac parte jandarmii la care se face referire, s-a dispus verificarea informațiilor relatate în știre.

În urma verificărilor efectuate, nu rezultă date sau indicii potrivit cărora cele prezentate de dumneavoastră opiniei publice să corespundă realității.

Totodată, precizăm că, din declarația martorului aflat la fața locului, reiese faptul că activitatea jandarmilor a fost desfășurată în mod normal.

Am precizat aceste aspecte în spiritul respectului pe care îl purtăm atât cetăţenilor cât şi reprezentanţilor mass-media, asigurându-vă de faptul că ne vom desfăşura în continuare activitatea exclusiv pe baza şi în executarea legii. “ a declarat Sublocotenent Picioiu Floriana, purtătorul de cuvânt IJJ Sibiu

IMG    scaled
IMG   scaled
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor