12.3 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

„Am înțeles că a iubi înseamnă a te dărui” – scrisoarea unei eleve – șefă de promoție – către Octavian Goga

Știri din Județ

Zilele acestea sunt încărcate cu emoție pură – se simte în aer, în glas, în priviri, în tremurul mâinii cu care scriem mesaje de rămas-bun, până la întâlnirea de 10, 20, 30 de ani, sau câți ne va lăsa Dumnezeu pe pământ, printre oameni. Profesori și elevi, părinții care le sunt alături, și-au căutat și au descoperit, ca un fel de mers de-a bușilea care precede înălțarea aripilor, drumul prin aceste săptămâni care ne-au purtat precum niște corăbii în marea agitată de furtună. Și totuși, am ieșit la mal, victorioși împotriva oricăror vicisitudini, pentru că ne aduce împreună credința în valorile autentice, în spiritul adevărat al formării noastre perpetue sub păvaza neclintită a Școlii.
Am citit zilele trecute o scrisoare. Citiți-o și voi, cei care vreți să vă apropiați mai bine de înțelegerea acestui prag al timpului care vine cu bunele și cu relele lui, provocator și implacabil.



„10 iunie 2020
În pragul despărțirii noastre

Dragă Octavian Goga,

Aștern pe hârtie aceste gânduri pribege cu mulțumirea că ai păzit cu duhul dragostei de neam și poezie colegiul pe care l-am numit „acasă” timp de patru ani. Îți sunt recunoscătoare că luminezi calea celor însetați de cunoaștere, că îi amintești liceanului pribeag să zâmbească și să iubească.


Mărturisesc cu emoție că parcursul existențial al oricărui învățăcel al Colegiului Național „Octavian Goga” a fost îndreptat spre altarul cunoașterii, exigența și aprecierea valorii luminând întunericul neștiinței. Sub privirea ta cercetătoare am înțeles că a iubi înseamnă a te dărui, am simțit flacăra prieteniei și am învățat să căutăm adevărul în noi, în sinele orbit de superficialitatea vieții.


Mulțumesc că ai îmbogățit cu sens calea devenirii noastre, oferindu-ne șansa unei autodepășiri continue, atent ghidate de profesori dedicați. Dascălii au revelat scara spre Adevăr, urcând cu noi primele trepte. Însă acum drumul se îngustează și, paradoxal, se deschide. Trebuie asumat urcușul pe cont propriu, căci loc pentru sprijin necontenit nu mai este, dar drumul spre Absolut se ramifică. Este clipa să ne arătăm maturitatea de a alege, de a selecta „creanga” cea mai trainică aflată în directă legătură cu rădăcina și cerul.
Știu că nu mă vei părăsi niciodată, deoarece ai conturat la nivel cognitiv și spiritual tabloul sufletului meu, al neofitului.


Cu speranță,
Oana Cicur”



Iată scrisoarea de suflet pe care absolventa nr.I a Colegiului Național „Octavian Goga”, șefă de promoție cu nota 9,98, o adresează patronului spiritual care a dat numele școlii pe care o părăsește astăzi, pornind pe un alt drum, mai înalt, mai rodnic – spre desăvârșire. Oana Cicur este modelul generației ei, este eleva care face cinste acestei prestigioase instituții al cărei prag l-au trecut oameni iluștri și pe care dascălii și elevii de acum îl mențin la standarde europene.
Profesoara de limba și literatura română a fost printre dascălii care s-au aplecat cu multă atenție, tact și înțelepciune asupra tinerei în formare, dirijându-i talentul și hărnicia înspre performanță:

Ne supunem implacabilelor legi ale existenței, suntem lăsați să ne găsim propriul drum, în jurul minților noastre nepătat de complicate și constatăm că fiecare generație se redescoperă de la sine, asemeni legilor fizicii care ne guvernează existența.
Atunci când mi s-a cerut să scriu despre Oana Cicur, m-am bucurat și m-am întristat în același timp, pentru că nu oricine are privilegiul de a “sculpta” un elev/discipol de o asemenea valoare, dar totodată, am conștientizat că drumurile noastre din acest punct merg în direcții diferite, fără a se despărți propriu-zis. Când Oana a intrat la Colegiul Național “Octavian Goga” era “singura elevă de zece din Sibiu”, iar această titulatură s-a confirmat de-a lungul anilor . Ceea ce o caracterizează pe Oana este maturitatea. Maturitatea este capacitatea de a trăi multiple contexte, Oana a dovedit acest lucru încă din clasa a IX-a, prin implicarea în numeroase proiecte (revista școlii, concursuri și olimpiade școlare) la care, cu o energie deosebită, prin angajare și muncă asiduă a reușit să fie întotdeauna câștigătoare. Prin pregătire sistematică și sculptură intenționată până la superlativ, Oana Cicur este ceea ce merită, șefa de promoție a generației 2016-2020, a CNOG Sibiu.
Sunt mândră că am contribuit la formarea ei și sunt convinsă că pasiunea pentru literatură, limbi moderne, istorie se va adânci, contribuind la dezvoltarea culturii naționale, prin descifrarea esențelor și amplificarea ideilor într-o manieră unică așa cum a dovedit de-a lungul ultimilor ani.
Mult succes, Oana Cicur! Îți doresc să fii o deschizătoare de drumuri și o sursă permanentă de inspirație!
Prof. dr. Lidia Pircă


Nu putem decât să adăugăm că acest Colegiu își merită faima printre școlile de elită ale Sibiului (și nu numai) datorită elevilor săi și dascălilor care știu că numai împreună se croiesc minunile, că spiritul competitiv merge mână în mână cu spiritul de echipă și că responsabilitatea de a purta numele unuia dintre cei mai mari scriitori ai Transilvaniei nu admite niciun compromis.

Felicitări, Oana, felicitări generație 2020, mult succes la examenele maturității!


Prof. Laura Dumitru, Andra Tischer, Luminița Ducu
Echipa managerială a Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Foarte multe persoane inteligente in acest articol. Ce a fost scris aici e pura fictiune si trebuie tratata astfel. Acesti copii \\\\\\\\\\\\\\\”inspirati\\\\\\\\\\\\\\\” si \\\\\\\\\\\\\\\”pasionati\\\\\\\\\\\\\\\” care ies din scoli sunt doar niste oiţe din pacate,domnisoara Oana este un caz rar de copil care iese din liceu cu o viziune despre viitor care i-a fost sau nu \\\\\\\\\\\\\\\”sculptata\\\\\\\\\\\\\\\” de scoala aceasta, dar ce inspiratie si dorinta de a invata poţi avea la scoala cand tot ce \\\\\\\\\\\\\\\”invatam\\\\\\\\\\\\\\\” e defapt reproducerea unei lectii plictisitoare, tinuta de un profesor plictisitor care isi cere respectul cuvenit cand tinerii elevi prefera sa numere norii de pe cer decat sa asculte ce are de zis.Respectul trebuie castigat intre oameni, doar pentru ca au o facultate si un modul de profesor nu inseamna ca merita respect, asta doar daca nu cumva traim cu aceeasi mentalitate de pe vremea iubitului nostru Octavian. Profesori dedicati rar mai gasesti, cum am zis, pura fictiune,sunt plictisiţi săracii mai rău ca elevii, au un complex de superioritate si creeaza oi si prosti pe banda rulanta. Trăiti intr-o bulă, invatati copiii ce inseamna viata, sa puna intrebari, sa gândeasca singuri,sa-si formeze singur pareri/idei,nu sa creada tot ce spun niste \\\\\\\\\\\\\\\”profesori\\\\\\\\\\\\\\\” care la rândul lor au invatat aceleasi lucruri invechite si prefera sa ramana lucrurile asa, ei fiind la randul lor oite, ca na, e mai usor sa reproduci decat sa gandesti sau sa oferi o perspectiva,ca tot menţionaţi in articol despre perspective.Doamna doctor profesor se cam excita cand e vorba de titulatura ei sau de adoratul Goga, dar tin sa va reamintesc ca acest mare om a dorit cand moare sa poarte svastica pe piept. Pacat ca scolile scot proşti pe banda rulanta si este premiata reproducerea unor lectii care erau predate si acum 20 poate 30 de ani, daca nu chiar mai mult. Dar ce pretentii sa avem, avand in vedere ca profesorii nostri atata pot, sa reproduca ideile si gandurile altora intr\\\\\\\\\\\\\\\’un mod neinteresant, facand nimic original toata viata si cersind respectul cuvenit, desigur. Un profesor inseamna mai mult decat un titlu, asta ne lipseste noua. Un profesor poate fi si tanti de la magazinul din colt,atata timp cat ofera copilului atentia ei si incearca sa il invete ceva esential, nu sa ii forteze niste ideologii sau niste informatii nefolositoare,unii nici asta nu fac la ce \\\\\\\\\\\\\\\”stresati\\\\\\\\\\\\\\\” si \\\\\\\\\\\\\\\”ocupati\\\\\\\\\\\\\\\” sunt ei. Mai bine gandesc pentru mine, imi formez ideile mele si invat lucrurile cu adevarat importante in aceasta viata decat un profesor doctor excitat de Octavian sau o Oana.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri